În contextul eficientizării activității se vehiculează de către ignoranți informația că notele de la ore nu sunt corelate pozitiv cu cele de la examene, concursuri și bac. Ignoranții își exprimă uimirea și dezamăgirea și bineînțeles dau vina pe profesori pentru aceste discrepanțe.
Criterii de evaluare diferite
Când lucram în domeniul formării profesionale obișnuiam să fac cu first time managerii un exercițiu de management, comunicare și colaborare ale acestora cu subordonații. Exercițiul era așa: managerii ezitau să dea informații subordonaților despre produsele pe care ”muncitorii” trebuiau să le fabrice (din diverse motive). Muncitorii aveau cele mai bune intenții, erau bine pregătiți și se apucau să lucreze, că de asta erau angajați. Niciodată, dar niciodată, la nici un exercițiu muncitorii nu reușeau să ghicească ce vroiau managerii să producă. Se pierdeau resurse prețioase (timp, materiale, motivație) și se fabricau niște produse care nu erau conforme cu specificațiile de la clienți. Specificații pe care doar managerii le cunoșteau, dar din diverse motive nu le comunicau.
Același lucru se întâmplă în școlile noastre. În lipsa unor ”specificații” (a se citi standarde de evaluare) de la conducere profesorii, cu cele mai bune intenții și le fac pe ale lor. În acest fel standardele o să fie diferite de la profesor la profesor, de la școală la școală și nu o să se potrivească cu ce așteaptă conducerea.
În concluzie, notele nu au cum să fie unitare și nu au cum să se potrivească cu notele de la examene, concursuri etc. la care se aplică alte standarde, probabil cele care nu au fost comunicate profesorilor niciodată și care în general sunt deduse de profesori care își doresc ca elevii lor să reușească.
Mai există o diferență importantă, la clasă profesorul poate acorda note nu doar pentru cunoștințe, ci și pentru efort, progres, participare, atitudine. La examene, notarea este strictă și se raportează doar la răspunsurile corecte conform baremului, fără a ține cont de progresul individual.
Subiectivitatea profesorului: între sprijin și risc
Subiectivitatea profesorului în notare este o medalie cu două fețe. Privită dintr-un unghi pozitiv, ea poate funcționa ca o formă de sprijin. Un elev care primește o notă puțin mai mare decât ar fi meritat conform baremului simte că efortul său este văzut și recunoscut. Această apreciere poate alimenta motivația și dorința de a progresa. La fel, profesorul poate alege să evidențieze progresul individual, nu doar rezultatul final, și astfel să încurajeze evoluția personală a elevului. Pentru copiii nesiguri pe ei sau pentru cei cu dificultăți de învățare, o evaluare mai blândă contribuie la consolidarea încrederii în sine. În plus, cunoașterea contextului elevului – fie că vorbim de probleme emoționale, de familie sau de cerințe educaționale speciale – permite profesorului să adapteze notarea astfel încât să nu descurajeze.
Există și reversul medaliei. Atunci când nota nu reflectă exact nivelul de cunoștințe, elevul poate ajunge să creadă că stă mai bine decât în realitate și să fie surprins negativ la un examen standardizat. Subiectivitatea poate genera inechitate între elevi: doi copii cu același nivel pot primi note diferite doar pentru că profesorul are o simpatie mai mare pentru unul dintre ei. În plus, diferențele de exigență între profesori pot crea discrepanțe mari între clase, ceea ce afectează comparabilitatea rezultatelor. În final, dacă părinții sau elevii percep notele ca fiind nedrepte sau favorizante, încrederea în sistemul de evaluare și în școală scade vizibil.
Astfel, subiectivitatea profesorului rămâne un element inevitabil al evaluării de la clasă, cu potențial de a susține motivația și încrederea elevilor, dar și cu riscul de a distorsiona imaginea reală a nivelului de pregătire.
La clasă, subiectivitatea profesorului face ca nota să reflecte nu doar cunoștințele, ci și efortul, progresul și relația cu elevul. În schimb, la examene sau concursuri, notarea se face strict după barem, fără a conta contextul personal sau evoluția individuală. Rezultatul este că la clasă notele pot fi mai flexibile și mai motivaționale, în timp ce la examene ele sunt mai obiective, dar mai ”reci” și mai impersonale.
Factorul de simpatie și antipatie
Simpatia și antipatia influențează notele. Deși puțini dascăli recunosc deschis acest lucru, cercetările în domeniul educației arată că percepția profesorului despre personalitatea și comportamentul elevului influențează, conștient sau nu, evaluarea.
Un elev politicos, implicat, curios și activ în clasă tinde să fie perceput ca „bun la învățătură”, chiar și atunci când performanțele sale obiective nu sunt neapărat la nivelul maxim. În astfel de cazuri, profesorul este mai predispus să îi acorde note ușor mai mari, fie pentru a-l recompensa, fie pentru că impresia generală pozitivă se reflectă și asupra aprecierii cunoștințelor. În schimb, un elev perceput ca dezinteresat, conflictual sau lipsit de respect poate fi evaluat mai aspru, chiar dacă, pe hârtie, răspunsurile sale sunt corecte.
Acest mecanism are rădăcini psihologice. În evaluarea umană apare fenomenul de „halo effect”, prin care o trăsătură dominantă a unei persoane (de exemplu politețea sau, dimpotrivă, comportamentul dificil) colorează întreaga percepție asupra ei. În educație, asta înseamnă că profesorul, fără să își dea seama, poate asocia comportamentul elevului cu nivelul de competență academică.
Consecințele pot fi importante. Pe de o parte, elevii percepuți pozitiv primesc un plus de încredere și motivație, ceea ce îi ajută să se dezvolte. Pe de altă parte, elevii marcați de antipatie se pot simți nedreptățiți și descurajați, ceea ce duce uneori la scăderea interesului pentru școală sau chiar la conflicte. În timp, diferențele de tratament pot accentua inechitățile și pot afecta imaginea profesorului în ochii clasei.
În concluzie, factorul de simpatie și antipatie este inevitabil în relațiile umane, dar în educație el poate distorsiona evaluarea. Conștientizarea acestui risc și efortul de a aplica criterii cât mai clare și obiective sunt esențiale pentru a reduce influența emoțională asupra notării.
Diferențe de exigență între profesori
Un alt element care explică discrepanța dintre notele de la clasă și cele de la examene îl reprezintă diferențele de exigență între profesori. Fiecare dascăl are propriul stil de predare și de evaluare, influențat de experiență, de formarea profesională, dar și de convingeri personale despre rolul notelor.
Unii profesori adoptă o abordare mai permisivă și consideră că nota trebuie să fie un mijloc de motivare. Ei acordă mai ușor note mari, pentru a menține interesul elevului și a-l face să creadă în propriul potențial. În această perspectivă, accentul cade pe încurajare și pe construirea încrederii în sine, chiar cu riscul ca nota să nu reflecte perfect nivelul de cunoștințe.
Alți profesori, dimpotrivă, sunt mai severi și privesc nota ca pe un instrument de selecție și disciplină. În viziunea lor, 10 trebuie să fie o excepție, rezervată doar pentru performanțe deosebite. Această abordare poate stimula excelența și rigoarea, dar poate și descuraja elevii cu rezultate medii, care simt că eforturile lor nu sunt suficient de recunoscute.
Aceste diferențe de exigență duc la situații în care doi elevi cu același nivel de cunoștințe obțin medii școlare foarte diferite, în funcție de profesorul pe care îl au. De exemplu, un elev notat constant cu 9 sau 10 la un profesor mai indulgent poate primi doar 7 sau 8 la un profesor exigent. La un examen standardizat, unde baremul este același pentru toți, aceste discrepanțe devin vizibile și pot surprinde elevii care nu au fost obișnuiți cu o evaluare strictă.
Problema nu este lipsa de profesionalism, ci faptul că exigența este un criteriu relativ și greu de uniformizat. Școala românească, dar și sistemele educaționale din alte țări, au încercat să reducă aceste diferențe prin elaborarea de standarde curriculare și prin introducerea evaluărilor externe. Totuși, personalitatea și filosofia de predare a fiecărui profesor rămân factori decisivi în modul în care notele sunt acordate la clasă.
Contextul momentului
Evaluarea unui elev nu se desfășoară niciodată într-un vid, ci într-un cadru influențat de factori de moment, care pot modifica felul în care profesorul acordă nota. Aceste influențe nu țin neapărat de nivelul de cunoștințe al elevului, ci de circumstanțele în care are loc evaluarea și de starea emoțională a profesorului.
Un prim aspect îl reprezintă dispoziția cadrului didactic. Un profesor obosit, presat de timp sau aflat într-o stare de tensiune personală poate evalua mai sever, fără să își dea seama, decât într-o zi în care este relaxat și deschis. Invers, o zi bună, o atmosferă plăcută în clasă sau satisfacția pentru progresul general al elevilor pot conduce la o atitudine mai tolerantă în notare.
Contextul se leagă și de comparația dintre elevi. Dacă un elev răspunde imediat după un coleg foarte bine pregătit, nota sa poate părea mai mică în raport cu contrastul creat, chiar dacă în mod obiectiv răspunsul este corect și merită apreciere. Pe de altă parte, același răspuns ar putea fi notat mai generos dacă vine după o serie de prestații slabe. În psihologie, acest fenomen poartă numele de „efect de contrast” și este des întâlnit în evaluările subiective.
Nu în ultimul rând, contextul poate include și elemente externe clasei: apropierea vacanței, presiunea de a încheia mediile, dorința profesorului de a evita conflictele cu părinții sau chiar tradițiile nescrise din școală legate de „nivelul mediei” la o anumită disciplină. Toate acestea influențează notarea, uneori subtil, alteori vizibil.
Prin urmare, contextul momentului arată cât de greu este să obținem o evaluare complet obiectivă la clasă. Chiar și cei mai atenți și echilibrați profesori pot fi afectați de factori situaționali, ceea ce face ca notele să reflecte nu doar nivelul elevului, ci și circumstanțele în care a fost evaluat.
Concluzie
Discrepanța dintre notele de la ore și cele de la examene este rezultatul unui complex de factori care țin atât de natura evaluării, cât și de particularitățile umane ale profesorului. Subiectivitatea, influențată de simpatie sau antipatie, de nivelul de exigență și de contextul momentului, face ca notele la clasă să fie mai flexibile și mai adaptate elevului, dar și mai puțin obiective. Examenele standardizate elimină aceste variabile, oferind o imagine mai precisă și uniformă a cunoștințelor. Înțelegerea acestor diferențe este esențială pentru profesori, elevi și părinți, pentru a interpreta corect rezultatele școlare și pentru a utiliza notele ca instrument de sprijin, nu doar ca măsură rigidă a performanței.
Comentează