Ceea ce trebuia să fie „proiectul de suflet” al președintelui Iohannis s-a transformat într-un șir lung de consultări fără consecințe, strategii sterile, legi necorelate și promisiuni nebugetate. Sub conducerea tandemului Iohannis–Deca, școala românească a fost abandonată într-un haos birocratic și într-o criză de încredere fără precedent.
„România Educată” nu e decât o formulă goală, rostită cu solemnitate în conferințe sterile, în timp ce pe teren profesorii improvizează, părinții disperă, iar copiii suferă.
O lege a educației fără educație
Noua Lege a învățământului preuniversitar, girată de fostul ministru Deca, a fost prezentată ca o reformă istorică. În realitate, este un text care:
- complică inutil birocrația școlilor,
- menșine structuri paralele care nu vor funcționa,
- ignoră problemele reale: lipsa profesorilor, abandonul școlar, inechitățile din sistem.
Problemele grave ignorate sistematic
Problemele au rămas aceleași de ani de zile. Făra a avea pretenția că le enumăr pe toate, amintesc:
- Inechitatea – elevii din rural învață în școli ”reci”, uneori fără profesori calificați
- Lipsa personalului – sute de școli nu au consilieri, profesori de sprijin sau logopezi. Copiii cu CES sunt invizibili în documente și abandonați în practică.
- Haosul curricular – elevii de gimnaziu fac câte 16 materii, fără sens, fără integrare, fără legătură cu viața reală.
- Formarea profesorilor – se reduce la „cursuri” formale, fără impact, fără mentorat real, fără sprijin în clasă.
Nimic nu e predictibil. Nici măcar salariul.
Profesorii amenință cu greva, pleacă din sistem sau refuză să se mai implice. De ce? Pentru că:
- salariile sunt politizate și instabile;
- standardele de evaluare sunt absurde și depășite;
- timpul pentru pregătirea lecțiilor este furat de documente inutile.
Profesorii primesc în loc de susținere, suspiciune. În loc de încredere, primesc control.
Ce ar trebui să facem?
Nu mai punem miniștri care mimează reforma și doar vobesc la televizor.
Reforma autentică înseamnă:
- finanțare reală, nu doar promisiuni electorale;
- reprofesionalizarea meseriei de dascăl – cu formare inițială și continuă de calitate, mentorat, autonomie și respect;
- curriculum simplu, clar, flexibil – care să lase loc învățării profunde;
- incluziune reală pentru copiii cu CES – nu doar pe hârtie;
- o administrație educațională competentă, degrevată de politic.
Nu mai avem timp și nici răbdare
Fiecare guvern amână decizii sub pretextul „unei noi viziuni”. Prioritățile nu sunt selectate dintre nevoile actuale. Dar copiii pierd ani de școală. Profesorii părăsesc sistemul. Sărăcia educațională devine moștenire de familie.
România nu are nevoie de încă un plan de reformă în nu știu câte puncte. Are nevoie de curaj, decență și luciditate, de o reformă autentică care practic pleacă de la zero. Are nevoie ca vocea profesorului din clasă să devină centrul politicii educaționale.
Vom ști că am reușit când următorii lideri vin din școală, nu din laboratoarele de imagine.
Comentează