Conceptul de „comunitate de practică” (CoP) își are originile în cercetările lui Jean Lave și Etienne Wenger (1991). Lave și Wenger au demonstrat că învățarea este un proces social, construit prin participare activă la activități comune și schimb de experiență între membrii unei comunități. În educație, modelul CoP oferă un cadru sustenabil de dezvoltare profesională, bazat pe colaborare, reflecție și transfer de bune practici, depășind limitele formărilor tradiționale.
Învățarea situată și fundamentele teoretice ale comunităților de practică
Teoria învățării situate (situated learning), formulată de Lave și Wenger (1991), susține că învățarea este inseparabilă de contextul social și cultural în care are loc. Nu este un proces de acumulare izolată de informații, ci implică participarea în activități semnificative împărtășite cu alți membri ai unei comunități.
Un element esențial al acestei teorii este participarea periferică legitimă (legitimate peripheral participation), care descrie modul în care noii membri — novicii — încep prin a se implica în sarcini mai simple, aflate la periferia practicii, dar recunoscute ca parte integrantă a acesteia. Pe măsură ce dobândesc experiență, aceștia se apropie de nucleul activităților, asumându-și roluri și responsabilități centrale.
Wenger a renunțat în timp la participarea periferică legitimă și a introdus un alt concept cheie în 1988, dualitatea (duality), care se referă la interdependența dintre două dimensiuni fundamentale ale comunităților de practică: participarea și reificarea.
Participarea reprezintă interacțiunea activă, schimbul de idei și co-crearea de sens, iar reificarea constă în transformarea acestor idei în forme concrete — instrumente, documente, proceduri, concepte — care structurează și consolidează cunoașterea. Eficiența unei comunități de practică depinde de menținerea unui echilibru între aceste două dimensiuni, asigurând atât dinamismul, cât și stabilitatea în procesul de învățare.
Componentele unei comunități de practică
Potrivit lui Wenger, McDermott și Snyder (2002), o comunitate de practică se sprijină pe trei elemente fundamentale: domeniul comun, comunitatea și practica. Intersecția acestor trei elemente conferă CoP o identitate distinctă și o coerență în acțiuni.
Domeniul comun este tema sau aria de interes împărtășită de membrii grupului, de exemplu, incluziunea școlară sau predarea diferențiată.
Comunitatea este rețeaua de relații și interacțiuni între membrii care colaborează, se sprijină și creează un climat de încredere.
Practica reprezintă setul de cunoștințe, metode, instrumente și experiențe pe care membrii le dezvoltă și le perfecționează împreună.
Mecanismele de funcționare
Comunitățile de practică funcționează prin interacțiuni regulate, fie în întâlniri față în față, fie prin platforme online, unde membrii își împărtășesc resurse, planuri de lecție, studii de caz și exemple de bune practici. Un element central este reflecția critică asupra propriei activități, urmată de adaptarea și experimentarea unor noi strategii pedagogice. Observarea colegială (peer observation) și mentoratul colegial sunt mecanisme frecvent utilizate, permițând schimbul de feedback constructiv și învățarea în contexte reale. În timp, aceste interacțiuni creează o cultură profesională comună și un limbaj pedagogic partajat.
Beneficii pentru cadrele didactice
Participarea într-o comunitate de practică oferă multiple beneficii. În plan profesional, CoP facilitează actualizarea continuă a cunoștințelor, dezvoltarea de competențe noi și creșterea capacității de rezolvare a problemelor educaționale complexe. În plan social, reduce izolarea profesională, în special pentru profesorii care activează în medii dezavantajate sau în roluri specializate, precum profesorii de sprijin. În plus, comunitățile stimulează inovarea pedagogică, prin testarea de metode și adaptarea acestora în funcție de nevoile reale ale elevilor. Studiile arată că profesorii implicați în CoP manifestă un nivel mai ridicat de implicare și satisfacție profesională (Vangrieken et al., 2017).
Provocări și limite ale CoP
În ciuda beneficiilor, funcționarea comunităților de practică întâmpină provocări. Lipsa timpului disponibil este una dintre cele mai frecvente bariere, alături de dificultatea de a menține un nivel constant de implicare a membrilor. În unele contexte, lipsa recunoașterii oficiale a activităților din cadrul CoP în sistemele de evaluare profesională poate descuraja participarea. De asemenea, comunitățile pot deveni ineficiente dacă nu există o structură clară de coordonare și obiective bine definite.
Model de implementare în școlile din România
Implementarea unei comunități de practică în școlile românești poate începe cu identificarea unei teme comune relevante, cum ar fi adaptarea curriculară pentru elevii cu cerințe educaționale speciale sau integrarea instrumentelor digitale în predare. Se recomandă desemnarea unui facilitator care să coordoneze întâlnirile și să mențină dinamica grupului. Întâlnirile pot fi programate lunar și pot include prezentări de bune practici, ateliere de lucru și sesiuni de observare colegială. Platformele online, precum grupurile private pe rețele sociale sau forumurile dedicate, pot extinde comunicarea între întâlniri.
Concluzii
Comunitățile de practică reprezintă un instrument puternic de învățare colaborativă și dezvoltare profesională pentru cadrele didactice. Prin natura lor, ele răspund nevoii de sprijin continuu, învățare din experiență și adaptare la schimbările din sistemul educațional. În România, potențialul acestui model este încă insuficient exploatat, însă implementarea sa sistematică ar putea contribui semnificativ la creșterea calității educației și la consolidarea unei culturi profesionale bazate pe colaborare și reflecție.
Bibliografie
- Lave, J., & Wenger, E. (1991). Situated Learning: Legitimate Peripheral Participation. Cambridge University Press.
- Wenger, E., McDermott, R., & Snyder, W. (2002). Cultivating Communities of Practice: A Guide to Managing Knowledge. Harvard Business School Press.
- Vangrieken, K., Meredith, C., Packer, T., & Kyndt, E. (2017). Teacher communities as a context for professional development: A systematic review. Teaching and Teacher Education, 61, 47–59. https://doi.org/10.1016/j.tate.2016.10.001
Comentează