Alegerea liceului este, pentru mulți elevi de clasa a VIII-a prima decizie importantă care le influențează traseul educațional și, într-o anumită măsură, chiar viitorul profesional. Însă, în loc să fie rezultatul unui proces ghidat, de autocunoaștere și informare, alegerea este adesea marcată de presiuni sociale, așteptările părinților, mituri despre licee „bune” sau „slabe” și decizii luate „în grupul de egali”. Deși consilierii școlari și diriginții încearcă să ofere sprijin, sfaturile lor sunt frecvent ignorate. De ce se întâmplă acest lucru? Ce factori reali influențează opțiunea elevului și cum putem construi un proces de orientare școlară care să-l aibă cu adevărat în centru?
Studiul CMBRAE privind opțiunile școlare și profesionale ale elevilor din clasele a VIII-a
Ca în fiecare an CMBRAE realizează un studiu despre opțiunile elevilor din clasa a VIII-a. Studiul constată doar ce se întâmplă, fără să explice ceva sau oferă niște explicații banale.
Studiul arată că elevii țin foarte puțin cont de recomandările dirigintelui și ale consilierului școlar. Asta înseamnă că în domeniul orientării școlare și profesionale ar trebui schimbat ceva. Dar cine să schimbe? Actualul ministru tehnocrat nu are nici bani și nici curajul să schimbe ceva.
Situația dezastruoasă din România
Orientarea școlară și profesională în România în clasele I–VIII este, în prezent, fragmentară, neuniformă și slab integrată în curriculum, deși documentele oficiale menționează importanța ei. În practică, elevii nu beneficiază de un parcurs coerent și susținut de autocunoaștere, explorare a opțiunilor și luare a deciziilor. În școală rolul de sfătuitor este împărțit între: consilierul școlar și diriginte / învățător/profesor.
Orientarea școlară și profesională ar trebui să înceapă din ciclul primar (clasele I–IV), cu activități de autocunoaștere și dezvoltare personală. În învățământul primar activitățile de orientare sunt minime sau inexistente. Unele elemente de autocunoaștere se regăsesc la orele de educație socială sau în proiecte tematice. Consilierul școlar este rareori implicat, din cauza numărului mare de elevi pe care îl are în responsabilitate.
În gimnaziu (clasele V–VIII), accentul ar trebui să cadă pe explorarea intereselor și aptitudinilor, cunoașterea traseelor educaționale posibile și luarea deciziilor informate. Orientarea în gimnaziu se face în principal la orele de dirigenție, prin activități punctuale, adesea generale. Activități concrete lipsesc: nu există portofolii de orientare, fișe de analiză personală, job shadowing, vizite în licee etc. Uneori se aplică teste vocaționale, dar nu sunt urmate de discuții personalizate sau planuri de acțiune. Consilierii școlari, puțini la număr și supraîncărcați, nu pot oferi sprijin individual tuturor elevilor. Diriginții nu au formare specifică în consiliere vocațională.
Analiză comparativă: România vs. Europa
| Aspect | România | Țări europene avansate |
|---|---|---|
| Consiliere școlară | Limitată, subdimensionată | Sistematică, profesionalizată |
| Momentul alegerii | La final de clasa a VIII-a (14 ani) | La 14–16 ani, după orientare solidă |
| Informații disponibile | Confuze, centrate pe medii și ierarhii | Clare, prietenoase, interactive |
| Implicarea părinților | Adesea dominantă, decizie impusă | Parteneriat, sprijin pentru autonomie |
| Percepția traseelor | Liceul teoretic = bun, restul = eșec | Toate traseele au valoare și mobilitate |
În România există probleme sistemice majore, ignorate de ani de zile.
| Problemă | Consecință |
|---|---|
| Lipsa unui curriculum coerent de orientare | Activitățile sunt izolate, fără continuitate sau obiective clare |
| Subdimensionarea rețelei de consilieri școlari | Fără sprijin real pentru fiecare elev |
| Accent pe performanță nu pe interese | Liceele „bune” sunt căutate fără legătură cu interesele elevului |
| Lipsa formării cadrelor didactice în orientare | Diriginții improvizează, nu au metode și instrumente |
| Absența implicării comunității | Elevii nu interacționează cu realitatea profesională locală |
Studiu de caz: Orientarea școlară și profesională în Canada
Exista exemple de bună practică și în Europa, dar modelul canadian mi se pare a fi unul dintre cele mai bune.
În Canada, orientarea școlară și profesională începe foarte devreme, sub forma de educație pentru dezvoltarea carierei și este integrată gradual în curriculumul din ciclul primar. Deși există diferențe între provincii, modelul general este coerent și progresiv:
Ciclul primar (6–12 ani / clasele 1–6)
- Începe în jurul vârstei de 6–7 ani, adică încă din clasa I, sub formă de:
- explorarea intereselor personale;
- învățarea despre meserii prin povești, jocuri, vizite tematice;
- activități de conștientizare a punctelor forte și a valorilor personale;
- proiecte de tip „When I grow up…” – “„”Când voi fi mare…”, „Career dress-up days” – ”Ne îmbrăcăm cu haine / uniforma pentru un anumit job”.
Ciclul gimnazial (12–14 ani / clasele 5–8)
- Elevii încep să participe la:
- chestionare de interese și aptitudini;
- planuri individuale de carieră (ex: Individual Pathways Plan – Planul traseului individual în Ontario);
- vizite la licee și instituții de formare profesională;
- întâlniri cu profesioniști locali, prezentări de meserii.
Ciclul liceal (14–18 ani / clasele 9–12)
- Elevii își continuă planul individual de învățare și carieră, care este actualizat anual.
- Participă la:
- stagii de practică, job shadowing, mentorat;
- cursuri specifice de orientare (ex: Career Studies – Studiul carierei în clasa a 10-a);
- consiliere individuală și activități vocaționale prin centre specializate.
Instrumente și practici frecvente în școlile canadiene:
| Practică | Descriere |
|---|---|
| Plan personal de carieră | Elevul documentează interese, alegeri de cursuri, opțiuni de viitor. |
| Educație integrată | Orientarea se face prin toate disciplinele, nu doar la anumite discipline. |
| Parteneriate cu angajatori locali | Vizite, ateliere, prezentări de carieră în școli. |
| Acces la consiliere vocațională reală | Profesioniști dedicați în școli sau consilieri comunitari. |
| Valorizarea traseelor diverse | Universitatea nu este singura opțiune – formarea profesională este promovată activ. |
În Canada, orientarea începe de la 6–7 ani, crește în complexitate în funcție de vârstă și este văzută ca un proces de lungă durată, nu ca o simplă alegere în clasa a VIII-a.
Accentul este pus pe autocunoaștere, explorare și luarea deciziilor informate, sprijinit de școală, familie și comunitate.
Cauzele dezastrului din România
Elevii nu țin cont de sfatul consilierului școlar sau dirigintelui în alegerea liceului din mai multe motive – unele legate de sistem, altele de percepții sociale și de etapa de dezvoltare psihologică în care se află. Iată cele mai importante cauze:
1. Lipsa de încredere sau relația slabă cu consilierul
- Elevii nu cunosc bine rolul consilierului școlar sau nu au avut suficiente interacțiuni relevante cu acesta.
- Mulți consilieri au sute de elevi în responsabilitate, ceea ce face imposibilă o consiliere individualizată și eficientă.
- Uneori consilierul este perceput ca o figură birocratică, nu ca un sprijin real.
2. Modul în care este oferit sfatul
- Uneori, consilierea este percepută ca o „etichetare” („nu ești în stare de X”), nu ca o încurajare personalizată.
- Dacă sfatul este formulat general sau tehnic („ar fi indicat să alegi un profil tehnologic”), fără context, elevul nu îl interiorizează.
3. Lipsa vizibilității opțiunilor realiste
- Elevii nu cunosc suficiente detalii despre alternativele la „liceele celebre”: ce se învață acolo, ce șanse de angajare sau ce facultate poate fi urmată după.
- Liceele tehnologice, duale sau vocaționale sunt puțin promovate și sunt adesea stigmatizate social.
4. Lipsa unei culturi a orientării vocaționale
- În școli, orientarea profesională este adesea superficială sau făcută prea târziu.
- Nu se explică elevilor de ce este important să-și cunoască interesele, valorile și abilitățile când iau decizii de carieră.
- Nu există suficiente experiențe practice (stagii, job shadowing, vizite în licee sau la angajatori).
5. Dirigintele este văzut mai mult ca un profesor, nu ca un ghid în carieră
- Elevii îl asociază pe diriginte cu materia lui, nu cu orientarea vocațională.
- Dacă relația este centrată pe note, disciplină sau evaluare, sfaturile personale pot fi percepute ca superficiale sau părtinitoare.
- Uneori, sfatul dirigintelui este resimțit ca o prelungire a autorității școlare, nu ca un ajutor personal.
6. Stil de comunicare autoritar sau superficial
- Unii diriginți oferă sfaturi de tipul „la profilul uman nu ai ce face” sau „tu trebuie să mergi la un liceu bun”, fără explicații.
- Lipsa unei conversații autentice și deschise duce la respingere sau ignorare.
- Elevii simt când li se oferă rețete gata făcute, nu când sunt ascultați cu adevărat.
7. Recomandări bazate mai mult pe note decât pe profilul copilului
- Dirigintele, neavând formare de consilier, se bazează adesea pe medii și comparații cu alți elevi: „ai medie de 9, deci te duci la liceul X”.
- Se omit criterii importante precum: interesele elevului, stilul de învățare, motivația sau valorile personale.
La acestea se adaugă:
8. Presiunea părinților sau a anturajului
- Părinții impun adesea decizia, bazându-se pe propriile aspirații, prejudecăți sau experiențe (ex: „să ajungi la un liceu bun”, fără a ține cont de profilul copilului).
- Unii părinți ignoră complet sfatul consilierului, considerând că „ei știu mai bine”.
- Prietenii și colegii pot influența alegerea liceului prin fenomenul de grup („mergem toți acolo”).
9. Nevoia de statut și imagine
- Alegerea liceului devine uneori o chestiune de prestigiu social („liceul X e de fițe”), nu una legată de potrivire vocațională.
- Elevii aleg licee considerate „de elită” chiar dacă nu li se potrivesc, pentru că vor să fie validați social.
10. Imaturitatea decizională
- Elevii de clasa a VIII-a au încă o gândire centrată pe prezent și pe recompense imediate, nu pe viitor și consecințe pe termen lung.
- Le este greu să se imagineze în roluri profesionale sau să înțeleagă implicațiile alegerii unui anumit profil (real vs. uman, teoretic vs. tehnologic).
Ce este de făcut?
Orientarea școlară și profesională este o activitate complexă influențată de mulți factori. Reforma orientării școlare și profesionale în România ar trebui să fie complexă, integrată și susținută pe termen lung, pentru a răspunde nevoilor reale ale elevilor, pieței muncii și societății. Trebuie făcut mai mult decât un raport scris pentru elev. Iată pașii esențiali:
1. Introducerea unui curriculum coerent de orientare vocațională
- Dezvoltarea unui program adaptat pentru toate clasele (I–XII), care să includă activități de:
- autocunoaștere și dezvoltare personală;
- explorare a opțiunilor educaționale și profesionale;
- luarea deciziilor informate.
- Integrarea temelor de orientare în toate disciplinele, nu doar în orele de dirigenție.
2. Creșterea capacității și profesionalizarea consilierilor școlari
- Angajarea unui număr suficient de consilieri, astfel încât raportul să fie maxim 1 consilier la 300-400 elevi.
- Formare continuă și specializată în orientare vocațională, psihologie educațională, tehnici de consiliere.
- Crearea unei rețele de consilieri la nivel regional, cu schimb de bune practici și suport profesional.
3. Implicarea activă a părinților și comunității
- Organizarea regulată de sesiuni informative, workshopuri și întâlniri în școli pentru părinți.
- Parteneriate cu mediul economic local (companii, ONG-uri, instituții) pentru stagii, vizite și experiențe practice.
- Dezvoltarea de platforme și materiale digitale accesibile, pentru sprijinirea dialogului acasă-școală.
4. Crearea unui sistem digital integrat de orientare
Platformă online unde elevii pot accesa teste vocaționale, informații despre licee și meserii, trasee educaționale și piețe de muncă.
- Portofoliu digital personalizat pentru fiecare elev, actualizat anual, cu planuri de dezvoltare și decizii documentate.
- Monitorizarea și evaluarea traseului educațional și profesional pe termen lung.
5. Reducerea presiunii pe medii și promovarea diversității traseelor
- Campanii de conștientizare în rândul elevilor, părinților și profesorilor pentru a arăta valoarea tuturor tipurilor de licee (teoretic, tehnologic, profesional).
- Eliminarea stigmatizării meseriilor tehnice și a formării profesionale.
- Promovarea mobilității între trasee educaționale.
6. Implicarea activă a diriginților și profesorilor în orientare
- Formarea acestora în tehnici de comunicare empatică și consiliere vocațională de bază.
- Alocarea unui timp dedicat în orarul școlar pentru activități de orientare.
- Colaborare strânsă cu consilierii școlari.
7. Evaluare și adaptare continuă a politicilor de orientare
- Colectarea de date despre succesul elevilor după terminarea liceului.
- Feedback constant de la elevi, părinți și cadre didactice.
- Ajustarea programelor și resurselor în funcție de rezultate și schimbările din piața muncii.
8. Specificul OSP pentru CES
În procesul de orientare școlară și profesională participă profesorul de sprijin, psihologul școlar, consilierul, asistentul social, părinții și, dacă este posibil, chiar și angajatori. Colaborarea între aceștia asigură un sprijin complex și continuu. Materialele și metodele utilizate în consilierea vocațională trebuie să fie accesibile (ex. comunicare augmentativă, suport vizual, adaptări tehnologice). Spațiile și activitățile practice trebuie să fie adaptate elevilor cu CES.
Concluzii
Alegerea liceului este o etapă esențială în viața unui elev, care poate influența semnificativ parcursul său educațional și profesional. Pentru ca această decizie să fie cu adevărat benefică, elevii au nevoie de sprijin autentic, personalizat și informat din partea consilierilor școlari, diriginților, părinților și comunității.
Reforma orientării școlare în România este imperativă pentru a crea un sistem coerent, accesibil și adaptat nevoilor fiecărui copil. Doar așa putem asigura că fiecare elev face o alegere conștientă, în acord cu interesele și potențialul său, și nu sub presiuni exterioare sau mituri sociale. Viitorul fiecăruia depinde de cât de bine suntem pregătiți să-l ghidăm astăzi.
Comentează