Cum construim un climat școlar pozitiv prin intervenții comportamentale preventive

În școlile românești, dar nu numai, provocările legate de comportamentul elevilor sunt din ce în ce mai vizibile, atât în mediul urban, cât și în cel rural. În absența unor politici coerente, numeroase cadre didactice se confruntă zilnic cu manifestări precum: lipsa respectului față de reguli, violență verbală sau fizică între elevi, refuzul de a participa la activități, abandonul sarcinilor și comportamente opozante față de autoritatea profesorului.

Aceste fenomene apar adesea într-un context educațional care:

• nu oferă suficiente resurse pentru sprijin socio-emoțional,
• nu promovează formarea cadrelor didactice în gestionarea comportamentelor dificile,
• utilizează încă, în unele cazuri, metode punitive sau autoritare care nu oferă rezultate sustenabile.

În plus, mulți elevi provin din medii familiale tensionate, cu nivel scăzut de sprijin emoțional, ceea ce contribuie la apariția unor comportamente disfuncționale în sala de clasă. Lipsa consilierilor școlari și a psihologilor în numeroase unități de învățământ face ca aceste comportamente să fie rareori înțelese în profunzime sau abordate profesionist.

De cele mai multe ori, măsurile aplicate sunt reactive (sancțiuni, observații verbale și scrise, exmatriculare), fără o intervenție reală asupra cauzelor. Astfel, climatul educațional devine instabil, iar relația elev-profesor este afectată de neîncredere, tensiune și frustrare reciprocă.

În acest context, este esențial ca școlile să adopte strategii de prevenție, în locul intervențiilor punitive, și să creeze medii în care elevii învață nu doar conținuturi academice, ci și comportamente pozitive și abilități de autoreglare emoțională. Un astfel de cadru este oferit de PBIS – Positive Behavioral Interventions and Supports – intervenții comportamentale pozitive și suport.

1. Ce este PBIS?

Positive Behavioral Interventions and Supports (PBIS) este un cadru educațional proactiv, dezvoltat în Statele Unite și aplicat în mii de școli la nivel internațional, care se bazează pe principiile științei comportamentului (ABA) și pe cercetări din domeniul educației incluzive. Scopul său principal este promovarea comportamentului pozitiv al elevilor și prevenirea comportamentului inadecvat, printr-o abordare structurată, consecventă și predictibilă, aplicabilă întregii școli.

La baza PBIS stă ideea că elevii pot și trebuie să învețe cum să se comporte, la fel cum învață matematică sau limba română. Comportamentul dorit nu este presupus sau impus prin pedeapsă, ci este predat explicit, modelat și întărit pozitiv. În acest fel, PBIS contribuie la formarea unui climat școlar sigur, incluziv și respectuos, în care toți elevii – indiferent de mediu, nivel socio-emoțional sau statut educațional – pot învăța și se pot dezvolta.

1.1. Fundamente științifice ale PBIS

• Teoria behavioristă: Comportamentele întărite au șanse mai mari să se repete.
• Analiza funcțională a comportamentului: Orice comportament are o cauză și un scop; înțelegerea acestora este esențială pentru intervenție eficientă.
• Prevenția primară: E mai eficient și mai puțin costisitor să previi decât să corectezi comportamente problematice.
• Intervenții pe bază de date: Deciziile se iau pe baza monitorizării continue a comportamentelor elevilor, nu pe impresii subiective.

1.2. Principiile de bază ale PBIS

• Toți elevii pot învăța comportamente adecvate.
• Sprijinul trebuie adaptat nevoilor fiecăruia, prin niveluri (tiers) progresive.
• Relațiile pozitive dintre cadre didactice și elevi sunt esențiale pentru succesul PBIS.
• Coerența între toți actorii educaționali (profesori, părinți, conducere) este cheia eficienței.

PBIS nu este un program pe termen scurt și nici o metodă unică de disciplină. Este un cadru de lucru pe termen lung, care se integrează în cultura școlii și contribuie treptat la transformarea relațiilor și a atmosferei educaționale.

1.3. Cum se împacă PBIS cu ”cei 7 ani de acasă”?

Există frecușuri între valorile educației tradiționale și abordările moderne, structurate, ca PBIS (Positive Behavioral Interventions and Supports). Expresia românească ”cei 7 ani de acasă” se referă la educația timpurie informală, primită în familie, care formează bazele bunului-simț, politeții, respectului față de ceilalți, ascultării/adaptării la reguli sociale. Este o formă de internalizare a normelor de conduită, transmisă prin modele parentale.

Dacă ar exista ”cei 7 ani de acasă” nu ar mai fi nevoie de PBIS.

PBIS este diferit de ”cei 7 ani de acasă”. PBIS este un sistem educațional structurat, bazat pe știința comportamentală (ABA), care promovează comportamente pozitive prin predare directă a regulilor, consecvență și întărire pozitivă (nu pedepse), suport diferențiat pentru elevi în funcție de nevoi. Este o strategie sistemică aplicată la nivelul întregii școli, în special pentru a preveni comportamentele problematice și a crea un climat sigur și predictibil.

PBIS și ”cei 7 ani de acasă” se completează reciproc: familia oferă fundamentul, școala îl consolidează și structurează. PBIS traduce valorile de acasă într-un cadru educațional coerent. Pentru copiii care nu au avut parte de o educație sănătoasă acasă, PBIS oferă o a doua șansă. Pentru copiii bine educați acasă, PBIS le consolidează comportamentele pozitive într-un cadru social mai larg.

PBIS nu înlocuiește cei 7 ani de-acasă, ci îi completează și îi face funcționali într-un mediu educațional complex, unde nu toți copiii pornesc de la aceleași baze. Prin reguli clare, învățare activă și întărire pozitivă, PBIS creează un climat de respect și siguranță pentru toți elevii. Astfel, școala devine un spațiu coerent și echitabil, în care valorile bune sunt susținute, nu doar presupuse.

1.4. Conceptele de bază ale PBIS: întăriri, pedeapsă și intervenții comportamentale explicite

La baza PBIS stau conceptele din analiza comportamentală aplicată – applied behavior analysis (ABA), o ramură a psihologiei care studiază comportamentul observabil și modul în care acesta poate fi influențat prin consecințe. PBIS nu se axează pe pedepsirea elevilor, ci pe modelarea și consolidarea comportamentului dorit, într-un mod structurat și consecvent.

Behaviorismul și ABA vorbesc despre trei concepte fundamentale: întărirea pozitivă, întărirea negativă și pedeapsa. ABA si behaviorismul nu vorbesc despre recompensa! În practică recompensa este deseori confundată cu întărirea pozitivă. La fel se întâmplă și cu pedeapsa, este confundată cu întărirea negativă. Să le clarificăm pe rând.

2. Întărirea pozitivă („Positive reinforcement”)

Întărirea pozitivă este un concept fundamental din cadrul analizei comportamentale aplicate (ABA – Applied Behavior Analysis) și face parte din teoria învățării operante, formulată de B.F. Skinner în anii 1930.

Întărirea pozitivă constă în prezentarea unui stimul plăcut (întăritor pozitiv) imediat după apariția unui comportament dorit, cu scopul de a crește frecvența, durata sau intensitatea acelui comportament în viitor (Skinner, 1953).

În contextul psihologiei comportamentale, întăritorii nu sunt definiți prin natura lor fizică, ci prin efectul funcțional pe care îl au asupra comportamentului.

Un întăritor pozitiv este orice stimul care, atunci când este prezentat imediat după un comportament, crește probabilitatea ca acel comportament să se repete în viitor, în condiții similare (Skinner, 1953; Cooper, Heron & Heward, 2007).

În practică se consideră că un întăritor pozitiv este întotdeauna o consecintă plăcută. Behaviorismul ne spune că lucrurile nu stau așa. Un eșec poate motiva pe cineva la fel de bine ca o consecință plăcută, cum ar fi un zâmbet sau o laudă. Întăritorul pozitiv poate fi o consecință plăcută sau neplăcută, valoarea sa este dată de efectele sale asupra comportamentului.

Nu orice stimul este un întăritor. În analiza comportamentală aplicată (ABA), întăritorii sunt clasificați în două mari categorii în funcție de originea valorii lor motivante: primari și secundari.

2.1. Întăritorii pozitivi primari (necondiționați)

Întăritorii primari sunt stimuli care au valoare întăritoare în mod natural, fără a fi învățați sau condiționați. Ei satisfac nevoi biologice fundamentale (Skinner, 1953).

✔ Sunt eficienți pentru toți indivizii (de regulă), indiferent de experiența anterioară.

Exemple:

Nevoie biologică	Întăritor primar
Foame	Alimente preferate (gustări, fructe)
Sete	Apă sau suc
Confort fizic	Temperatură plăcută, mișcare liberă
Stimulare senzorială	Mângâiere, sunete plăcute, balansare
Afecțiune / atenție	Îmbrățișare, contact vizual cald

Limite ale întăritorilor pozitivi primari

• Pot fi dificil de administrat frecvent în context educațional.
• Pot cauza dependență sau saturație rapidă.
• Uneori, nu sunt social acceptabili ca întăritori permanenți în școală.

2.2. Întăritorii pozitivi secundari (condiționați)

Întăritorii secundari sunt stimuli care capătă valoare întăritoare prin asociere repetată cu întăritori primari sau cu alte consecințe pozitive. Valoarea lor este învățată (Skinner, 1953; Cooper et al., 2007).

✔ Se dezvoltă prin experiență și cultură – sunt extrem de variați și adaptabili.

Exemple în școală:

Tip de întăritor secundar	Exemplu concret
Social	Laude verbale („Bravo!”, „Sunt mândru de tine”)
Simbolic	Bile albe, puncte, steluțe, jetoane
Activitate	Alegerea unei activități preferate, timp de joacă
Generalizat	Bani, cupoane, jetoane convertibile în premii
Atenție	Zâmbet, încuviințare, contact vizual de susținere

Avantaje ale întăritorilor pozitivi secundari:

• Sunt mai sustenabili și variabili decât întăritorii primari.
• Pot fi combinați în sisteme de recompensare (ex: sistem token).
• Sunt acceptabili social și educativ.

2.3. Concluzie

Întăritorii primari sunt universali, dar mai greu de folosit frecvent în clasă.
Întăritorii secundari sunt învățați, dar mai practici, flexibili și eficienți în contexte educaționale.
Combinarea atentă a ambelor tipuri poate spori eficiența intervenției comportamentale.

3. Întărirea negativă („Negative reinforcement”)

Întărirea negativă (Negative Reinforcement) este un proces în care un comportament este urmat de eliminarea sau reducerea unui stimul aversiv, ceea ce duce la creșterea frecvenței acelui comportament în viitor.

„Întărirea negativă are loc atunci când un comportament este urmat imediat de eliminarea unui stimul aversiv, ceea ce determină o creștere în probabilitatea apariției acelui comportament în condiții similare.” (Cooper, Heron & Heward, 2007)

Important: în ciuda cuvântului „negativ”, întărirea negativă nu înseamnă pedeapsă. Este o formă de întărire, deci comportamentul dorit crește în frecvență, iar cel nedorit scade în frecvență.

3.1. Ce este un întăritor negativ?

Un întăritor negativ este orice stimul care, atunci când este eliminat sau redus în urma unui comportament, duce la creșterea probabilității ca acel comportament să se repete. Întăritorii negativi sunt de două tipuri: primari și secundari.

3.2. Clasificare: întăritori negativi primari vs. secundari

Tip întăritor negativ	Definiție științifică	Exemple	Observații
Primar (necondiționat)	Stimul aversiv eliminat care își are efectul fără învățare prealabilă (este biologic înnăscut)	Durere, frig, zgomot puternic, foame, stres fizic	Funcționează fără experiență anterioară; eliminarea lor întărește comportamente
Secundar (condiționat)	Stimul aversiv învățat prin asociere repetată cu întăritori negativi primari sau cu alte consecințe neplăcute	Tonul profesorului, sarcina dificilă, expresie facială severă, program de teme, teste	Devine aversiv în timp prin experiență; eliminarea lui întărește un comportament

Exemple:

🔹 Întăritorul negativ primar:

• Un copil acoperă urechile când aude un sunet puternic (zgomotul dispare → va repeta gestul și își va acoperi urechile de fiecare data când este necesar). Sunetul puternic este întăritorul negativ; acesta întărește negativ comportamentul de a-și acoperi urechile.
• Elevul închide fereastra pentru că e frig → temperatura neplăcută dispare → va închide și data viitoare. Frigul este un întăritor negativ, el întărește negativ comportamentul de a îmbrăca o haină călduroasă sau de a închide geamul.

Multe din comportamentele noastre sunt întărite negativ.

🔹 Întăritorul negativ secundar:

• Un elev rezolvă exercițiul rapid pentru a evita mustrarea profesorului → evitarea tonului aspru este întăritor negativ secundar.
• Un copil învață să termine tema la timp ca să evite o discuție cu părinții → „discuția” este întăritor negativ secundar, condiționat cultural.

Întăritorul negativ secundar este învățat, nu înnăscut. Multe dintre comportamentele noastre sunt întărite de întăritori negativi secundari, de exemplu iau un Antinevralgic dacă mă doare capul.

Întăritorii negativi primari se bazează pe disconforturi biologice (fără învățare). Întăritorii negativi secundari se bazează pe stimuli învățați, asociați cu experiențe neplăcute. Amândoi funcționează prin eliminare și duc la creșterea comportamentului dorit.

Notă: Întărirea negativă NU înseamnă „pedeapsă”. Ea crește comportamentul pozitiv prin eliminarea unui disconfort.

3.3. Valoarea unui stimul pentru comportament

Foarte important: valoarea unui stimul este dată de efectul său asupra comportamentului. Putem afla valoarea unui stimul observând sistematic comportamentul.

4. Pedeapsa („Punishment”)

Al treilea mecanism de control al comportamentului este pedeapsa. Pedeapsa duce la reducerea frecvenței sau intensității unui comportament și este rezultatul retragerii unui întăritor pozitiv sau aplicării unui întăritor negativ, imediat după un comportament nedorit.

Pedeapsa are efecte imediate, dar nu construiește comportamente alternative și poate deteriora relația elev-profesor. PBIS o folosește doar ca ultimă soluție, însoțită de sprijin pozitiv.

4.1. Întărire vs. Pedeapsă

Întăritori – aplicare vs retragere

Întăritor	Aplicat	Retras
Întăritor pozitiv	✅ Întărire pozitivă	⛔ Pedeapsă
Întăritor negativ	⛔ Pedeapsă	✅ Întărire negativă

5. Time-out (Timp de retragere controlată)

Alternativa la pedeapsă este time-out-ul. Elevul este scos temporar din situația care întărește comportamentul negativ, pentru a reduce frecvența acelui comportament.

🔹 Exemplu:

• Elevul deranjează constant colegii în timpul unei activități → este mutat timp de 5 minute într-un loc liniștit, cât mai izolat, fără interacțiuni, apoi revine în grup.

Un time-out eficient: este previzibil (regula cunoscută de elev dinainte), durează între 3 și 5 minute, este urmat de ”reintegrarea” elevului și de modelarea sau ghidarea comportamentului dorit / așteptat.

• Să nu dureze mai mult de 3-5 minute.
• Să fie urmat de reintegrarea elevului și predarea comportamentului așteptat.

5.1. În PBIS se preferă: ”predare” + întărire pozitivă + consecvență

Prima etapă a PBIS este ”predarea” comportamentului, adică explicarea regulii, descrierea comportamentului așteptat într-un anumit context, modelarea sau ghidarea comportamentului, explicarea alternativelor. Comportamentul așteptat se întărește apoi pozitiv sau negativ (mai rar) folosindu-se consecințe logice și proporționale.

6. Antecedente, comportamente și consecințe

În analiza comportamentală aplicată (ABA – Applied Behavior Analysis), comportamentul este înțeles și modificat prin examinarea relației dintre antecedente, comportament și consecințe – un model numit ABC:

6.1. Ce este modelul ABC în ABA?

Modelul ABC stă la baza intervențiilor comportamentale:

• A – Antecedente (Antecedents): ce se întâmplă imediat înainte de comportament; stimuli care declanșează comportamentul.
• B – Comportamentul propriu-zis (Behavior): răspunsul observabil al persoanei.
• C – Consecințele (Consequences): ce se întâmplă imediat după comportament și care influențează probabilitatea repetării lui.

6.2. Exemple explicate

Exemplu 1 – Comportament pozitiv:

• Antecedent: Profesorul oferă o sarcină clară și accesibilă.
• Comportament: Elevul începe să lucreze imediat.
• Consecință: Primește un întăritor pozitiv (ex. punct la sistemul token, laudă).
  Rezultatul: Elevul va fi mai predispus să înceapă imediat și data viitoare.

Exemplu 2 – Comportament problematic:

• Antecedent: I se cere elevului să scrie un text lung.
• Comportament: Elevul aruncă stiloul și se ridică din bancă.
• Consecință: I se permite să iasă din clasă.
  Rezultatul: Probabilitatea de a repeta comportamentul negativ crește (învățare negativă – evită sarcina).

6.3. Rolul antecedentelor

Modificarea antecedentelor este o strategie de prevenție. Exemple:

• Clarificarea așteptărilor comportamentale
• Oferirea de instrucțiuni clare, pe pași
• Asigurarea unui mediu predictibil și structurat
• Reducerea stimulilor care provoacă agitație

Scopul este reducerea probabilității apariției comportamentului problematic prin controlul factorilor care îl declanșează.

6.4. Rolul consecințelor

Consecințele pot întări (pozitiv sau negativ) sau pedepsi comportamentul.

• Întărire pozitivă: adaugi ceva plăcut (ex. recompensă) → crește frecvența
• Întărire negativă: înlături ceva neplăcut (ex. oprești un zgomot deranjant) → crește frecvența
• Pedepse: introduci sau elimini ceva pentru a reduce frecvența (nu recomandată frecvent în ABA modernă)

În ABA etic și educațional, accentul se pune pe întărirea comportamentului dorit, nu pe pedepsirea celui nedorit.

7. Relația PBIS cu MTSS, RTI, disciplina pozitivă și suportul socio-emoțional

Positive Behavioral Interventions and Supports (PBIS) reprezintă un cadru bazat pe dovezi, menit să promoveze comportamentele pozitive și să prevină comportamentele problematice în mediul școlar (Sugai & Simonsen, 2012). În timp, PBIS a fost integrat în viziuni mai largi asupra sprijinului educațional, precum MTSS (Multi-Tiered System of Supports), și este strâns corelat cu alte concepte educaționale contemporane, precum RTI, disciplina pozitivă și sprijinul socio-emoțional.

7.1. PBIS și MTSS

PBIS este adesea considerat componenta comportamentală a MTSS, un model cuprinzător care integrează intervenții academice și comportamentale pe trei niveluri de intensitate (Tier 1 – universal, Tier 2 – țintit, Tier 3 – individualizat) (McIntosh & Goodman, 2016). În cadrul MTSS, PBIS oferă instrumente pentru dezvoltarea unui climat școlar pozitiv, sprijinind toți elevii, dar oferind intervenții diferențiate pentru cei cu nevoi sporite. Astfel, MTSS oferă cadru general și sistemic, iar PBIS îl operationalizează în domeniul managementului comportamental și al climatului școlar.

7.2. PBIS și RTI

Deși Response to Intervention (RTI) a fost inițial conceput pentru a susține progresul academic, în special în domeniul literației, modelul său bazat pe date, intervenții graduale și monitorizare continuă a fost adoptat și în domeniul comportamental (Fuchs & Fuchs, 2006). PBIS aplică aceleași principii ca RTI – identificare timpurie, intervenții diferențiate și evaluare sistematică – însă în sfera comportamentală. În acest sens, RTI și PBIS sunt subsumate abordării integrate MTSS (Algozzine et al., 2016).

7.3. PBIS și disciplina pozitivă

PBIS are la bază filosofia disciplinei pozitive, care presupune că comportamentul adecvat poate și trebuie să fie învățat, întărit și susținut prin practici preventive, nu punitive. Spre deosebire de modelele disciplinare tradiționale, PBIS nu recurge la pedepse ca strategie de bază, ci se axează pe predarea explicită a comportamentului dorit, consolidarea pozitivă și restaurarea relațiilor (Bear, 2010). Acest lucru corespunde cu orientările contemporane spre o disciplină empatică și formativă, cu accent pe autoreglare și responsabilitate.

7.4. PBIS și sprijinul socio-emoțional

În ultimii ani, cercetările au evidențiat importanța integrării PBIS cu inițiative de tip Social and Emotional Learning (SEL), pentru a susține dezvoltarea holistică a elevului (Domitrovich et al., 2010). PBIS creează cadrul predictibil și sigur necesar pentru învățarea emoțională, iar implementarea sa eficientă include activități de cultivare a empatiei, rezolvarea pașnică a conflictelor și sprijin emoțional diferențiat, în special pentru elevii vulnerabili. Integrarea PBIS cu SEL îmbunătățește atât comportamentul elevilor, cât și bunăstarea socio-emoțională și performanțele academice (Brackett et al., 2019).

7.5. Concluzie

PBIS funcționează ca o verigă centrală între mai multe inițiative educaționale majore. Împreună cu RTI și SEL, în cadrul general oferit de MTSS, PBIS permite școlilor să construiască un mediu incluziv, predictibil și centrat pe elev. Mai mult decât un set de tehnici, PBIS este o abordare sistemică și preventivă care susține cultura școlară pozitivă și promovează echitatea educațională.

8. Exemplu de aplicare PBIS într-o școală

8.1. Povestea Școlii Gimnaziale „Mihai Voievod” – introducerea regulilor pozitive comune (exemplul este fictiv)

În anul școlar 2022–2023, Școala Gimnazială „Mihai Vodă”, o unitate de învățământ urbană din România, a implementat un program pilot PBIS (Positive Behavioral Interventions and Supports), în urma participării conducerii și a cadrelor didactice la un curs de formare în cadrul unui proiect județean de educație incluzivă.

Punctul de plecare a fost elaborarea unui cadru de așteptări pozitive comune, structurat în jurul a trei valori-cheie: Respect, Responsabilitate și Siguranță. Aceste valori au fost transpuse în comportamente observabile, adaptate fiecărui spațiu școlar, după modelul propus de Horner și Sugai (2015).

De exemplu, în sala de clasă:

• Respect: Ascultăm cu atenție când colegii vorbesc.
• Responsabilitate: Ne pregătim materialele înainte de lecție.
• Siguranță: Stăm pe scaune în mod adecvat și ne păstrăm spațiul personal.

Așteptările au fost prezentate vizual în toate sălile de clasă și spațiile comune, iar elevii au participat la lecții de „predare a comportamentului așteptat”. Totodată, școala a introdus un sistem de recunoaștere pozitivă, unde elevii primeau „bilete de apreciere” (tokeni) pentru comportamente pozitive, ce puteau fi convertiți în mici recompense.

8.2. Impactul observat

În decurs de opt luni, datele colectate de echipa PBIS au indicat:

• o scădere cu 40% a incidentelor disciplinare raportate (față de anul anterior);
• o scădere cu 55% a conflictelor fizice în pauze;
• o creștere cu 30% a participării la activități extracurriculare;
• o îmbunătățire a scorului de climat școlar (evaluat prin chestionare adaptate din Bear, 2010).

Profesorii au raportat o mai bună colaborare cu elevii, iar părinții, prin focus grupuri, au remarcat schimbări pozitive în comportamentul copiilor acasă.

8.3. Rolul profesorului și al consilierului școlar

Profesorii au fost formați pentru a preda comportamentul pozitiv, a oferi feedback imediat și a aplica consecvent procedurile PBIS. Unii dintre ei au devenit lideri de echipă în procesul de colectare și analiză a datelor comportamentale.

Consilierul școlar a avut un rol central:

• a coordonat echipa PBIS;
• a facilitat sesiuni de consiliere de grup pentru elevii cu dificultăți de adaptare (nivel Tier 2);
• a colaborat cu profesorii pentru dezvoltarea de planuri individualizate de sprijin pentru elevii cu nevoi complexe (Tier 3);
• a utilizat instrumente standardizate pentru evaluarea stării emoționale și relaționale a elevilor (ex. Strengths and Difficulties Questionnaire, Goodman, 1997).

8.4. Concluzie

Implementarea PBIS a avut un impact semnificativ asupra climatului școlar și a condus la dezvoltarea unei culturi organizaționale bazate pe coerență, prevenție și învățare socio-comportamentală. Studiul de caz susține ideea că PBIS nu este doar un set de reguli, ci un sistem sustenabil de intervenție și suport, capabil să transforme experiența școlară pentru toți actorii educaționali (Sugai & Simonsen, 2012).

9. PBIS și echitatea în educație

Echitatea educațională presupune ca toți elevii, indiferent de origine socio-economică, etnie, statut de dizabilitate sau experiențe anterioare, să beneficieze de șanse reale și sprijin adecvat pentru a atinge potențialul maxim (OECD, 2018). În acest context, PBIS (Positive Behavioral Interventions and Supports) s-a afirmat nu doar ca un cadru de promovare a comportamentului pozitiv, ci și ca un instrument eficient de reducere a inegalităților în tratamentul elevilor.

9.1. Prevenirea disproporționalității în sancționare

Unul dintre cele mai documentate efecte ale PBIS este reducerea disproporționalității în aplicarea sancțiunilor disciplinare, în special pentru elevii din grupuri minoritare sau marginalizate (Vincent et al., 2011). În școlile fără intervenții sistemice, elevii romi, cei cu cerințe educaționale speciale sau cei proveniți din medii defavorizate sunt adesea sancționați mai frecvent și mai sever, fără o analiză contextuală a comportamentului.

Prin contrast, PBIS promovează:

• standarde comportamentale clare și comune pentru toți elevii;
• transparență și consistență în aplicarea regulilor;
• intervenții preventive și educative, în locul reacțiilor punitive arbitrare.

Astfel, PBIS creează condițiile pentru un tratament mai echitabil și nediscriminatoriu al elevilor, reducând riscul etichetării și excluderii.

9.2. Adaptarea sprijinului în funcție de nevoi – nu de etichete

Prin structura sa pe trei niveluri (Tier 1 – universal, Tier 2 – sprijin suplimentar, Tier 3 – intervenție individualizată), PBIS permite diferentierea intervențiilor pe baza nevoilor reale, nu a apartenenței la un grup social sau etnic (McIntosh & Goodman, 2016). Acest lucru este esențial pentru o abordare echitabilă: toți elevii primesc sprijin, dar nu același tip sau intensitate de sprijin.

În PBIS, echitatea înseamnă „fiecare elev primește ceea ce are nevoie pentru a reuși”, nu „fiecare elev primește același lucru”.

9.3. Dezvoltarea unui climat școlar incluziv

PBIS contribuie la echitate și prin crearea unui mediu psihologic sigur și predictibil, unde elevii se simt respectați, valorizați și incluși. Climatul școlar pozitiv a fost identificat ca un predictor semnificativ al succesului educațional în rândul elevilor din medii vulnerabile (Thapa et al., 2013).

În plus, integrarea PBIS cu educația socio-emoțională (SEL) consolidează dezvoltarea empatiei, rezilienței și cooperării – competențe esențiale într-o cultură școlară echitabilă.

9.4. Concluzie

PBIS nu este doar un instrument de management comportamental, ci o strategie sistemică de promovare a echității în educație. Prin prevenirea sancționării disproporționate, diferențierea sprijinului și consolidarea unui climat incluziv, PBIS sprijină misiunea școlii de a răspunde just și eficient la diversitatea elevilor.

10.Provocări și recomandări pentru implementarea PBIS în școlile din România

10.1. Provocări

Deși PBIS s-a dovedit eficient în numeroase contexte internaționale (Sugai & Simonsen, 2012), implementarea sa în școlile din România se confruntă cu o serie de obstacole sistemice, culturale și instituționale. Dintre cele mai importante:

1. Lipsa cadrului legislativ și instituțional
   • În România nu există, în prezent, un cadru național formal care să reglementeze implementarea PBIS sau a intervențiilor comportamentale sistemice.
   • Programele de formare continuă pentru cadre didactice se axează mai ales pe metode didactice clasice, iar componenta de management comportamental pozitiv este subreprezentată.
2. Mentalități punitive și rezistență culturală
   • Cultura școlară tradițională din România este încă influențată de modele punitive de disciplinare: sancțiuni, mustrări, observații scrise.
   • Mulți profesori consideră disciplina pozitivă ca o „slăbire a autorității”, iar comportamentul negativ este adesea interpretat drept lipsă de voință, nu semn al unei nevoi nesatisfăcute (Popa & Răduț-Taciu, 2019).
3. Resurse umane și materiale limitate
   • Majoritatea școlilor nu dispun de personal specializat suficient (consilieri școlari, logopezi, psihopedagogi) care să sprijine implementarea PBIS.
   • În lipsa unor instrumente digitale de colectare a datelor comportamentale, monitorizarea și evaluarea devin dificil de realizat.
4. Lipsa de formare practică și sprijin în implementare
   • Profesorii nu sunt pregătiți să dezvolte reguli pozitive, sisteme de întărire și intervenții diferențiate fără ghidare metodologică.
   • Există puține exemple locale de bună practică, iar colaborarea între școli pe acest subiect este rară.

10.2. Recomandări

Pentru ca PBIS să fie adaptat și aplicat eficient în România, sunt necesare intervenții la mai multe niveluri ale sistemului educațional:

1. Crearea unui cadru național de politici educaționale incluzive
   • Ministerul Educației, prin parteneriate cu institute de cercetare și universități, ar putea elabora ghiduri PBIS adaptate contextului românesc.
   • PBIS ar trebui integrat în Strategia Națională pentru Reducerea Violenței Școlare și în politicile privind educația incluzivă.
2. Formarea cadrelor didactice și a consilierilor
   • Este necesară introducerea PBIS în curricula de formare inițială și în programele de formare continuă acreditate.
   • Atelierele de practică ar trebui să includă simulări de scenarii, realizarea de matrici comportamentale și utilizarea de date în luarea deciziilor.
3. Pilotarea în școli interesate și formarea de echipe PBIS
   • Se recomandă demararea de proiecte-pilot PBIS în școli voluntare, însoțite de monitorizare și sprijin de specialitate.
   • Formarea de echipe PBIS la nivelul fiecărei școli (profesori, consilier, director) este crucială pentru coordonarea locală.
4. Colaborarea cu părinții și comunitatea
   • Pentru a susține comportamentele pozitive în mod coerent, părinții trebuie implicați în înțelegerea și aplicarea valorilor PBIS acasă.
   • Campaniile de conștientizare pot combate mentalitățile punitive și pot întări coerența educației dintre școală și familie.
5. Asigurarea resurselor logistice și tehnologice
   • Platformele educaționale (ex. SIIIR, Adservio) ar putea include module de urmărire a comportamentului.
   • Finanțarea prin proiecte (ex. PNRR, granturi Erasmus+) poate susține achiziția de materiale, formare și suport psihopedagogic.

10.3. Concluzie

PBIS are potențialul de a schimba în mod sistemic modul în care școala românească abordează disciplina, comportamentul și echitatea. Pentru ca această abordare să prindă rădăcini, este nevoie de angajament instituțional, formare consecventă și schimbare culturală la nivelul întregii comunități educaționale.

11. Concluzii generale

Implementarea modelului PBIS (Positive Behavioral Interventions and Supports) în școlile din România oferă un potențial considerabil de transformare a culturii educaționale. Prin orientarea sa pe prevenție, învățare comportamentală, intervenții diferențiate și colaborare între actorii educaționali, PBIS răspunde în mod direct nevoilor tot mai stringente legate de disciplină, echitate și bunăstare școlară.

PBIS nu este un program izolat sau un set de reguli, ci un cadru sistemic, susținut de dovezi, care poate fi integrat în inițiative mai largi precum MTSS (Multi-Tiered System of Supports) și poate coexista în mod sinergic cu strategiile de educație socio-emoțională (SEL) și de disciplină pozitivă. Aplicarea consecventă a acestui model conduce la reducerea comportamentelor problematice, îmbunătățirea relațiilor dintre elevi și profesori, creșterea implicării școlare și consolidarea unui climat educațional pozitiv și incluziv.

Totodată, PBIS promovează echitatea în educație, prin stabilirea unor așteptări comportamentale comune și aplicarea unitară a regulilor, reducând riscul tratamentului disproporționat față de elevii din grupuri vulnerabile. Această dimensiune este deosebit de relevantă pentru România, unde diferențele socio-economice, etnice sau culturale sunt frecvent asociate cu inechități educaționale.

Cu toate acestea, introducerea PBIS în școlile românești se confruntă cu provocări sistemice: lipsa cadrului normativ, formarea insuficientă a cadrelor didactice, resursele limitate și rezistența culturală față de modelele non-punitive de disciplină. Aceste obstacole pot fi depășite printr-o strategie națională coerentă, pilotare în școli interesate, formare continuă, și parteneriate între minister, universități, ONG-uri și comunitatea locală.

În concluzie, PBIS reprezintă o abordare pedagogică viabilă și necesară pentru modernizarea climatului școlar din România. Succesul său depinde nu doar de voința politică și resurse, ci și de schimbarea mentalităților și construirea unei culturi a respectului, responsabilității și colaborării, în care fiecare elev este sprijinit să reușească.