ADHD (tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate) este una dintre cele mai întâlnite dificultăți cu care se confruntă profesorii la clasă. Se estimează că între 5 și 7% dintre copii au această tulburare, ceea ce înseamnă că, în aproape fiecare colectiv de elevi, există cel puțin unul sau doi copii cu ADHD. Pentru cadrele didactice, provocarea este reală: cum faci predarea eficientă pentru toți, fără a lăsa în urmă elevii care au nevoie de mai mult sprijin?
Ce este ADHD și cum se manifestă în clasă?
ADHD este o tulburare neurobiologică ce afectează atenția, controlul impulsurilor și nivelul de activitate. Nu este o problemă de voință, nici rezultatul unei educații precare. Copiii cu ADHD nu aleg să fie „neastâmpărați”, ci funcționează diferit la nivel cerebral.
În context școlar, ADHD iese în evidență prin dificultăți clare: elevii se ridică des din bancă, uită instrucțiunile sau obiecte, vorbesc peste rând sau se pierd rapid în timpul unei sarcini. Unii par „absenți”, visători, cu privirea în altă parte, chiar dacă nu deranjează direct ora. Alții sunt mereu în mișcare și atrag atenția întregii clase. Manifestările variază, dar în esență afectează capacitatea de a rămâne concentrați și organizați.
De ce este important ca profesorii să înțeleagă ADHD?
Mulți elevi cu ADHD se confruntă cu critici constante: „nu ești atent”, „nu respecți regulile”, „nu te străduiești”. Repetarea acestor etichete poate duce la scăderea încrederii în sine și la abandon școlar. Profesorii joacă un rol decisiv în a rupe acest cerc vicios.
Până la vârsta de 10 ani un copil cu ADHD primește la școală circa 20 000 corecții de comportament sau comentarii negative de la personalul școlii, cca. 10 – 20 / zi. Adulții cer permanent copilului cu ADHD să se schimbe. Nu ar trebui să ne mirăm în aceste condiții că un elev cu ADHD are stima de sine scăzută sau că dezvoltă tulburări de comportament pe măsură ce crește. (ADHD 2.0. New Science and Essential Strategies for Thriving with Distraction – from Childhood through Adulthood, 2021, Edward M. Hallowell M.D., John J. Ratey M.D.)
Atunci când cadrul didactic înțelege că elevul nu face intenționat anumite comportamente, ci are nevoie de sprijin, climatul clasei se schimbă. Copilul se simte acceptat, iar colegii învață să fie mai toleranți.
Strategii de predare pentru elevii cu ADHD
Pentru profesori, flexibilizarea predării nu înseamnă schimbarea completă a lecției, ci ajustări simple care fac o mare diferență. Mai mult aceste mici schimbări sunt benefice pentru toți copiii din clasă.
- Instrucțiuni clare și scurte. În loc de explicații lungi, este mai eficient să oferi pași concreți, enunțați pe rând.
- Împărțirea sarcinilor în pași mici. O temă complexă poate deveni copleșitoare. Dacă este împărțită în calupuri mai mici, elevul reușește să rămână implicat.
- Utilizarea materialelor vizuale. Scheme, tabele, imagini sau culori pot ancora atenția mai bine decât explicațiile verbale.
- Feedback imediat. Elevii cu ADHD răspund mai bine la recunoașterea rapidă a efortului decât la evaluarea întârziată.
- Posibilitatea de mișcare controlată. Uneori, permiterea unor scurte pauze de mișcare între activități reduce comportamentele disruptive.
Aceste adaptări nu îi ajută doar pe elevii cu ADHD, ci și pe ceilalți, deoarece aduc claritate și structură.
Gestionarea comportamentului în clasă
Elevii cu ADHD pot întrerupe lecțiile, pot vorbi peste rând sau pot distrage colegii. Profesorii au nevoie de strategii pentru a menține echilibrul clasei fără a stigmatiza copilul.
Este recomandat să se stabilească reguli simple și să fie repetate frecvent. Consistența este esențială: dacă o regulă este încălcată, consecințele trebuie aplicate de fiecare dată, cu calm și fără etichetare. De asemenea, este util să se folosească mai mult întărirea pozitivă – lauda pentru comportamentele adecvate are un impact mai mare decât sancțiunea pentru greșeli.
Un exemplu simplu: atunci când elevul reușește să își noteze corect tema, câteva cuvinte de apreciere după ce și-a notat-o pot încuraja repetarea comportamentului.
Regulile și rutinele trebuie stabilite de învățător sau diriginte din prima zi de școală. În plus se recomandă clasele cu număr mai redus de elevi și pe cât posibil menținerea acelorași educatoare, învățătoare sau profesori pe tot parcursul grădiniței și claselor I – IV, V – VIII și IX – XII.
Cei mai mulți elevi cu ADHD răspund mai bine în scris decât oral. Este de evitat așezarea elevului cu ADHD lângă fereastră sau în ultima bancă. Pe cât posibil elevul trebuie ferit de distrageri și asezat în bancă cât mai aproape de profesor. Elevii cu ADHD înțeleg timpul altfel decât un elevii neurotipici. În locul unui ceas obișnuit se recomandă, în clasă, un time timer, care afișează timpul rămas, la fel ca un ceas de bucătărie.
Colaborarea cu părinții și specialiștii
Profesorii nu trebuie să gestioneze ADHD singuri. Comunicarea constantă cu părinții și profesorul de sprijin este fundamentală. Părinții pot oferi informații despre ce funcționează acasă, iar profesorii pot împărtăși observări din clasă. Împreună se pot găsi soluții personalizate.
În unele cazuri, este nevoie și de colaborarea cu un psiholog sau cu medicul psihiatru. Profesorul poate sprijini planul de intervenție personalizat (PIP), aplicând adaptările stabilite.
ADHD și performanța școlară
Un mit des întâlnit este că elevii cu ADHD nu sunt inteligenți sau nu pot obține rezultate bune. În realitate, mulți dintre acești copii au creativitate și gândire originală. Ceea ce le lipsește este capacitatea de a se organiza și de a-și controla impulsurile.
Profesorii care reușesc să descopere talentele elevilor cu ADHD îi pot motiva enorm. Fie că este vorba de desen, sport, tehnologie sau comunicare, orice pasiune poate deveni un punct de sprijin pentru succesul școlar.
Provocări pentru profesori
Nu trebuie ignorat faptul că lucrul cu un elev cu ADHD poate fi obositor. Profesorii au deja clase numeroase și programe încărcate, iar nevoia de adaptare constantă poate aduce frustrări. Sprijinul instituțional este esențial: formarea continuă, accesul la resurse educaționale și existența consilierului școlar și profesorului de sprijin fac diferența între epuizare și succes.
Totodată, este important ca profesorii să își păstreze răbdarea și să nu interpreteze personal comportamentele elevului. ADHD nu este lipsă de respect, ci o manifestare a unei tulburări reale.
Concluzii
ADHD la clasă este o provocare, dar și o oportunitate. Profesorii au șansa de a modela experiența școlară a acestor elevi într-un mod pozitiv. Prin înțelegere, adaptări simple și colaborare cu părinții, fiecare copil poate să-și atingă potențialul.
Un elev cu ADHD nu este „problema” clasei, ci parte din diversitatea ei. Cu sprijinul potrivit, acești copii pot deveni adulți creativi, rezilienți și de succes. Iar profesorii sunt cei care pot aprinde această scânteie, transformând dificultățile în oportunități de învățare pentru întreaga clasă.
Comentează