Educație remedială: o încercare de clarificare a conceptului

În ultimii ani, termenul educație / învățare remedială (ER/IR) a început să circule tot mai des în școli, în proiecte educaționale și în documentele de politici publice. Din 2023 ER a fost inclusă în legea învățământului preuniversitar. Însă ce înseamnă, de fapt, educația remedială? Este același lucru cu ora de sprijin? Este echivalentul meditațiilor, un tutorat sau o activitate suplimentară de consolidare pentru elevii rămași în urmă?
Această confuzie terminologică nu este doar de formă: ea afectează felul în care intervenim în școală și felul în care elevii primesc ajutorul de care au nevoie.

Acest articol își propune o clarificare esențială: ce este și ce nu este educația remedială, cum arată în alte țări europene și ce ar putea deveni în România dacă ar fi aplicată cu rigoare, empatie și coerență.

Ce este și ce nu este educația remedială?

Ce este educația remedială?

Educația remedială reprezintă un set de intervenții educaționale adaptate și personalizate pentru elevii care întâmpină dificultăți în atingerea competențelor școlare de bază. Scopul său este recuperarea și consolidarea acestor competențe, astfel încât elevul să poată continua procesul de învățare în ritmul și condițiile potrivite pentru el.

Caracteristici esențiale:

• Se adresează elevilor care au dificultăți temporare sau persistente de învățare.
• Se aplică în cadru școlar, ca parte integrantă a procesului educațional.
• Vizează atât competențe cognitive (citire, scriere, matematică), cât și abordări socio-emoționale.
• Metodele sunt adaptate, diferențiate, și centrate pe nevoile elevului.

Ce nu este educația remedială?

• Educația remedială nu este educație specială, care se adresează elevilor cu dizabilități diagnosticate (de exemplu: deficiențe intelectuale, tulburări din spectrul autist, deficiențe senzoriale).
• Nu este un simplu program de „corectare” sau „pedeapsă” pentru elevii „slabi”.
• Nu înseamnă meditații sau intervenții în afara sistemului școlar.
• Nu este un proces „punctual” sau izolat, ci parte a unei strategii educaționale continue.

Diferențe între educația remedială și educația specială

Aspect	Educația remedială	Educația specială
Grup țintă	Elevi cu dificultăți de învățare, dar fără dizabilități severe	Elevi cu dizabilități și nevoi educaționale speciale (CES)
Scop	Recuperare competențe de bază și integrare în învățământul obișnuit	Dezvoltare personalizată, adaptare curriculară, integrare socială
Tip intervenție	Metode adaptate, sprijin în clasă sau în grupuri mici	Plan educațional individualizat, metode specializate
Personal specializat	Profesor de sprijin, profesor titular, învățător	Profesor de sprijin, psiholog, terapeut
Durată	Temporară, în funcție de progres	Pe termen lung, în funcție de diagnostic și nevoi

Grupul țintă al educației remediale

Grupul țintă al educației remediale este format din:

• Elevi care au dificultăți temporare (de exemplu în urma absenteismului, schimbării școlii).
• Elevi cu dificultăți de învățare funcționale (de exemplu probleme de atenție, dificultăți de citire fără tulburări diagnosticate).
• Elevi care au nevoie de sprijin suplimentar pentru a atinge standardele școlare.

Scopurile educației remediale

Scopurile principale ale educației remediale sunt:

• Recuperarea și consolidarea competențelor școlare de bază.
• Prevenirea abandonului și eșecului școlar.
• Creșterea încrederii în sine și a motivației pentru învățare.
• Facilitarea incluziunii școlare și sociale.
• Sprijinirea unui parcurs școlar continuu și coerent.

Pe scurt:

Cele două tipuri de educație au grupuri țintă, scopuri și metode specifice:

• Educația remedială este un sprijin educațional adaptat, temporar, pentru elevi cu dificultăți de învățare, în învățământul de masă și integrat.
• Educația specială este un sprijin psihopedagogic pe termen lung, pentru elevi cu dizabilități recunoscute, cu tulburări de învățare sau alte tulburări, cu planuri educaționale personalizate, în învățământul integrat.

---

Exemplu: Andrei, elev în clasa a III-a, dificultăți la mate

Context general

Andrei este un băiat de 9 ani, sociabil, fără dizabilități, cu o dezvoltare cognitivă și emoțională tipică. Provine dintr-o familie modestă, cu părinți muncitori, care nu îl pot sprijini suficient la teme. În clasa I și a II-a a avut prezență bună, dar în clasa a III-a a început să aibă dificultăți tot mai mari la matematică și absentează des.

Dificultăți observate

Andrei nu reușește să înțeleagă bine înmulțirea și împărțirea. Problemele îl depășesc – citește textul, dar nu reușește să identifice datele esențiale. La evaluări are rezultate slabe și își pierde încrederea în sine. Nu are tulburări de învățare diagnosticate (ex: dislexie, discalculie), dar ritmul lui de învățare e mai lent. Nu are nevoie de adaptări curriculare sau intervenții din partea unui profesor de sprijin

Ce tip de sprijin îi este potrivit?

Andrei are nevoie de educație remedială. Andrei are nevoie de activități suplimentare, adaptate nivelului său. Poate participa la grupuri mici de sprijin organizate de învățător sau alt profesor. Se folosesc metode interactive, exerciții pas cu pas, jocuri educative, recapitulări frecvente. Poate beneficia de ore remediale în afara orarului, prin programul Școala după Școală.

Andrei nu are nevoie de: adaptări curriculare, plan de intervenție personalizat (PIP), profesor de sprijin sau asistent de integrare. Andrei nu se încadrează în categoria elevilor cu CES (cerințe educaționale speciale).

Concluzie

Andrei este un exemplu clasic de elev cu nevoi educaționale temporare, care pot fi abordate prin educație remedială bine organizată, fără a fi etichetat sau separat de colectiv. Intervenția timpurie îl poate ajuta să își recapete încrederea și să își recupereze decalajul școlar.

---

Exemplu: Maria, elevă în clasa a VII-a, dificultăți la fizică

Context general

Maria este o elevă de 13 ani, implicată la ore, politicoasă, dar cu performanțe scăzute la fizică. Provine dintr-o familie cu venituri reduse, fără acces constant la meditații. În clasa a V-a s-a descurcat bine la științe, dar în clasa a VI-a a început fizica, unde apar noțiuni noi (formule, unități de măsură, aplicarea logicii matematice).

Dificultăți observate

Îi este greu să aplice formule simple (ex: viteza = distanță / timp). Nu știe să transforme unități de măsură (e.g. km în m, h în s). Se blochează când trebuie să rezolve probleme, deși înțelege explicațiile teoretice. Nu are o tulburare diagnosticată de învățare, dar nu reține suficient din lecții și nu exersează acasă. Îi este rușine să întrebe și riscă să rămână în urmă, deși are potențial.

Ce tip de sprijin îi este potrivit?

Maria are nevoie de educație remedială. Ea ar putea beneficia de activități de consolidare în grup mic sau sesiuni de recapitulare în afara orelor (de ex: o oră suplimentară săptămânală). Se pot folosi metode vizuale (scheme, grafice), experimente simple, jocuri didactice sau exerciții structurate. Poate fi inclusă într-un program local sau național de sprijin (ex: Școală după școală). Fără etichete, fără separare — pur și simplu sprijin temporar și practic.

Ce nu are nevoie

Maria nu se încadrează în categoria CES. Nu are nevoie de orientare școlară. Nu necesită profesor de sprijin, adaptări curriculare sau intervenție terapeutică. Nu trebuie scoasă din colectivul clasei pentru ore remediale.

Concluzie

Maria este un exemplu tipic de elev care are lacune punctuale și nevoi educaționale de remediere, nu o dizabilitate sau o nevoie specială de învățare. Dacă primește sprijinul potrivit la timp, poate prinde din urmă materia și își poate recăpăta încrederea în propriile forțe.

---

Metode utilizate în educația remedială

În educația remedială, metodele utilizate sunt alese cu grijă pentru a elimina sau reduce lacunele de învățare, a restabili încrederea elevului și a facilita învățarea prin pași mici, adaptați ritmului fiecărui copil. Aceste metode pun accent pe consolidare, individualizare și participare activă.

Educație remedială nu înseamnă să îi repeți elevului cu alte cuvinte, la ora remedială, după program, ce ai spus în clasă la oră.

Metode frecvent utilizate în educația remedială:

1. Recapitulare și exercițiu structurat

• Se reiau conținuturi de bază prin exerciții graduale, cu niveluri de dificultate crescătoare.
• Elevul rezolvă sarcini similare în contexte diferite, pentru consolidare.

2. Predarea explicită („explicit teaching”)

• Profesorul explică clar, pas cu pas. Nu il lasă pe elev să descopere singur.
• Se folosesc exemple model și se verbalizează raționamentul („gândesc cu voce tare”).
• Elevul învață cum să gândească, nu doar ce să răspundă.

3. Metoda învățării prin joc

• Jocuri educative adaptate vârstei: bingo cu formule, quiz-uri, puzzle-uri logice.
• Scade anxietatea de eșec și crește motivația.

4. Metoda fisei de lucru autocorective

• Fișele au un mecanism de verificare (de ex.: la fișe online coduri de culoare, grilă de răspunsuri).
• Elevii primesc feedback imediat, ceea ce favorizează corectarea erorilor.

5. Învățarea în perechi sau în grupuri mici

• Elevii lucrează împreună, ajutându-se reciproc (peer tutoring).
• Cei mai avansați sprijină colegii sub supravegherea profesorului.

6. Metoda pas cu pas / metoda pașilor mici

• Conținutul se ”sparge” în etape mici și clare.
• Fiecare etapă este exersată separat înainte de integrarea în ansamblu.

7. Utilizarea materialelor vizuale și tactile, multisenzoriale

• Scheme, hărți mentale, grafice, materiale tactile (cuburi, jetoane etc.).
• Ajută mai ales în matematică, științe și limba română.

8. Învățarea prin proiecte mici și aplicate

• Elevii aplică noțiuni în contexte familiare (ex: fac un mini-interviu, măsoară obiecte din clasă, construiesc o problemă).
• Accent pe relevanță și aplicabilitate.

9. Feedback pozitiv și autoreglare

• Profesorul oferă feedback imediat, specific și încurajator.
• Elevii sunt învățați să își monitorizeze progresul: „Ce știu deja?”, „Ce mai am de învățat?”

În plus, la ora de educație remedială:

• Ritmul este adaptat elevului, nu clasei.
• Sarcinile sunt scurte, clare, cu instrucțiuni simple.
• Se evită supraîncărcarea cognitivă și compararea cu alți elevi.

---

Educația remedială se desfășoară mai ales în clasă, la ore

De cele mai multe ori nu este nevoie să se scoată elevul din clasă pentru a participa la ore remediale, de exemplu după ce ceilalți din clasă termină orele. Educația remedială se realizează în clasă prin flexibilizare și abordare diferențiată.

Educația remedială în cadrul clasei este una dintre cele mai eficiente forme de sprijin educațional, pentru că se oferă fără a scoate elevul din colectiv, în ritmul și contextul în care învață zilnic. Scopul este recuperarea decalajelor de învățare, în special pentru elevii care nu țin pasul cu cerințele programei, dar nu au cerințe educaționale speciale.

În contextul elaborării noilor programe școlare ale disciplinelor din planurile-cadru pentru liceu (2025), pentru prima dată în România, s-a stabilit că în 25% din timpul alocat unei discipline vor fi incluse și activități remediale (pe lângă altele). Se înțelege că acestea se vor aplica în clasă. Aceasta este prima măsură cu sens introdusă de autorități în ce privește educația remedială. Lucrurile nu ar trebui să se oprească aici, ar trebui să urmeze didactica specifică și formarea profesorilor. În contextul austerității este însă puțin probabil ca trainingul să aibă loc prea curând. Ministrul plusează și lansează pe 2 septembrie o instrucțiune privind modul de utilizare a timpului alocat disciplinei / domeniului de studiu în anul școlar 2025 – 2026. Pentru ca instruirea diferențiată să aibă succes mai lipsesc însă niște ingrediente importante, cum ar fi curriculum flexibil, norme metodologice, ghiduri, sprijin, buget suplimentar, doar ca să amintesc câteva. Pe hârtie sună bine, ce va ieși la shop floor rămâne de văzut.

Cum se face educația remedială în cadrul clasei?

1. Prin diferențiere didactică

Profesorul adaptează:

• conținuturile (ex: oferă o variantă simplificată a unei probleme),
• metoda (mai multe exerciții, sprijin verbal),
• timpul de lucru (permite mai mult timp de gândire sau de finalizare a unei sarcini),
• evaluarea (exerciții cu alegere duală, grile, evaluare orală în loc de scrisă).

Exemplu: La matematică, în timp ce majoritatea rezolvă probleme cu două operații, elevii cu dificultăți lucrează cu o singură operație, dar pe același conținut.

2. Prin activități remediale în timpul orelor

• Se planifică momente speciale în lecție (ex: 10 minute pentru recapitulare, fișe remediale pentru cei în dificultate).
• Elevii pot lucra individual, în perechi sau în grupuri mici, în funcție de nevoi.

Exemplu: La limba română, în timpul unei lecții despre acordul subiectului cu predicatul, elevii care nu au înțeles regulile primesc o fișă suplimentară de exersare, în paralel cu restul clasei, cu exemplu și culori.

3. Prin sprijinul colegilor – peer tutoring

• Elevii mai buni lucrează împreună cu cei cu dificultăți, sub îndrumarea profesorului.
• Această metodă consolidează și învățarea colegilor care oferă sprijin.

4. Prin organizarea centrelor de activitate / sarcini diferențiate

• Elevii sunt împărțiți în grupuri de lucru, fiecare cu un nivel de dificultate potrivit.
• Fiecare grup primește sarcini adaptate nivelului său.

Exemplu: La științe, un grup face un experiment, altul completează fișe, iar cei care au nevoie de remediere exersează vocabularul științific de bază.

5. Co-teaching

Co-teaching (predarea în echipă) este o strategie valoroasă pentru educația remedială în clasă, mai ales atunci când școala dorește să sprijine elevii cu dificultăți de învățare fără a-i izola. Această metodă presupune prezența a doi profesori în aceeași sală de clasă, care colaborează pentru a preda, adapta și susține învățarea tuturor elevilor, cu accent special pe cei care au nevoie de intervenție remedială.

Co-teaching = doi profesori + o clasă + o lecție + un obiectiv comun → Se planifică, se predă și se evaluează în echipă.

Cine poate fi al doilea profesor?

• un profesor de sprijin (nu în România),
• un profesor titular cu experiență în pedagogie remedială (nu există așa ceva în România),
• un învățător suplinitor într-un ciclu primar,
• un logoped, psihopedagog sau cadru didactic auxiliar (nu este permis în România).

Modele de co-teaching utile în educația remedială

1. Team teaching (predare împreună)

Ambii profesori predau simultan conținutul, intervenind alternativ sau în completare.

Util când elevii au dificultăți generale, iar explicațiile în dublu format sunt utile tuturor.

2. One teach, one assist

Un profesor predă, celălalt merge printre bănci și ajută individual elevii care nu înțeleg.

Potrivit pentru clase mari, unde unii elevi rămân în urmă la exerciții sau explicații.

3. Station teaching (predare pe centre)

Clasa este împărțită în grupuri. Fiecare profesor lucrează cu un grup la o stație; se pot schimba după 15–20 min.

Excelent pentru diferentiere și remediere punctuală, fără etichetare.

4. Alternative teaching

Un profesor lucrează cu majoritatea clasei, iar celălalt cu un grup mic de elevi care au nevoie de sprijin suplimentar. Cel mai folosit model remedial — permite lucrul intens pe lacune specifice.

5. One teach, one observe

Unul predă, altul observă comportamente, dificultăți, ritmuri de lucru pentru a adapta ulterior strategia remedială. Folosit la început pentru diagnoză. Este permis în România, inclusiv pentru profesorul de sprijin.

Avantajele co-teaching-ului pentru educația remedială:

Co-teaching-ul aplicat în educația remedială aduce multiple beneficii atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. În primul rând, elevii cu dificultăți de învățare rămân integrați în colectivul clasei, fără să fie etichetați sau izolați, ceea ce contribuie la menținerea stimei de sine și a motivației pentru învățare. Prezența a doi profesori în clasă permite o adaptare mai rapidă și mai eficientă a intervențiilor, fiecare cadru didactic putând observa și răspunde în timp real la nevoile diferite ale elevilor. În plus, prin împărțirea responsabilităților, lecțiile devin mai dinamice, iar sprijinul oferit este mai personalizat și mai bine calibrat.

Din perspectiva colectivului clasei, co-teaching-ul contribuie la îmbunătățirea climatului educațional, pentru că fiecare elev se simte inclus, ascultat și sprijinit. Această abordare oferă și beneficii indirecte pentru elevii cu performanțe medii sau ridicate, deoarece diversificarea metodelor și strategiilor didactice duce la o învățare mai profundă pentru toți. Nu în ultimul rând, colaborarea între profesori stimulează schimbul de bune practici, dezvoltarea profesională reciprocă și crearea unei culturi școlare bazate pe cooperare și sprijin mutual.

Condiții pentru succes

Co-teachingul este aproape imposibil în România. Sistemul rigid nu permite această formă de predare.

Pentru ca modelul de co-teaching aplicat în educația remedială să fie eficient, este esențială o planificare comună riguroasă, în care cei doi profesori stabilesc clar obiectivele lecției, împărțirea responsabilităților și modalitățile de intervenție. O altă condiție esențială este existența unei relații profesionale bazate pe încredere, respect reciproc și deschidere la colaborare, astfel încât activitatea didactică să fie coordonată, coerentă și adaptabilă. Este important ca ambii profesori să manifeste flexibilitate în abordare și disponibilitate pentru ajustări în timp real, în funcție de reacțiile și nevoile elevilor.

Succesul acestei metode depinde și de capacitatea cadrelor didactice de a reflecta împreună asupra eficienței lecției, analizând ce a funcționat și ce trebuie îmbunătățit. Alocarea unui timp regulat pentru întâlniri de planificare și feedback este crucială, la fel ca sprijinul acordat de conducerea școlii prin recunoașterea și susținerea acestor practici. În plus, formarea profesională continuă în domeniul intervenției remediale și al pedagogiei colaborative consolidează baza teoretică și practică necesară pentru implementarea cu succes a co-teaching-ului în clasă.

Avantaje ale educației remediale în clasă

Educația remedială desfășurată în cadrul clasei obișnuite aduce o serie de avantaje semnificative pentru elevi, profesori și întregul proces educațional. În primul rând, elevii cu dificultăți de învățare beneficiază de sprijin direct în mediul în care se desfășoară procesul principal de predare, fără a fi retrași sau etichetați. Această abordare favorizează incluziunea, contribuind la păstrarea sentimentului de apartenență la grup și la menținerea unei stime de sine pozitive. În plus, intervențiile pot fi adaptate în timp real la nevoile elevilor, iar ritmul învățării poate fi ajustat fără discontinuități.

Pentru profesor, educația remedială în clasă înseamnă o mai bună cunoaștere a nivelurilor de înțelegere ale elevilor și o ocazie de a utiliza metode variate, centrate pe elev. Clasele devin astfel mai dinamice, iar procesul de predare se orientează tot mai mult spre învățare activă, colaborativă și diferențiată. În același timp, toți elevii – nu doar cei cu dificultăți – beneficiază de o clarificare suplimentară a conținuturilor și de oportunități sporite de exersare, consolidare și aplicare practică a cunoștințelor. În ansamblu, educația remedială integrată în clasă contribuie la o cultură a sprijinului reciproc și a învățării continue, în care diferențele de ritm sau stil de învățare sunt acceptate și abordate cu profesionalism.

Condiții pentru ca educația remedială să funcționeze bine în clasă

Pentru ca educația remedială în clasă să funcționeze bine, este necesar ca profesorul să își adapteze stilul de predare la nevoile reale ale elevilor, să cunoască nivelul fiecărui copil și să planifice lecțiile cu atenție, oferind spațiu pentru clarificări, repetiții și activități diferențiate. Este esențială o atmosferă de siguranță emoțională, în care elevii să nu se simtă judecați pentru greșeli și să aibă încredere că pot întreba sau cere ajutor. Organizarea clasei trebuie să permită lucrul individual sau pe grupe, iar timpul alocat învățării trebuie gestionat astfel încât elevii cu dificultăți să poată reveni asupra noțiunilor fără presiune.

Un alt factor important este colaborarea între cadrele didactice, mai ales dacă există un profesor de sprijin sau specialist care participă la activitate. Suportul din partea conducerii școlii, prin alocarea resurselor și recunoașterea muncii remediale, contribuie și el la eficiența procesului. Nu în ultimul rând, deschiderea către formare continuă și disponibilitatea de a testa metode diverse, precum co-teaching, învățarea pe centre sau tutoratul între colegi, sunt condiții necesare pentru ca intervențiile remediale să fie cu adevărat eficiente și sustenabile.

Modele europene

În Europa, educația remedială este organizată diferit de la o țară la alta, dar în toate cazurile ea este integrată într-o viziune mai largă de sprijin educațional și incluziune. Exemplele din Finlanda, Franța, Olanda, Germania și Italia arată cum sprijinul poate fi oferit în mod organizat, cu resurse dedicate și profesioniști formați, adesea în cadrul unor echipe multidisciplinare.

În Finlanda, educația remedială face parte din sistemul general de sprijin pe trei niveluri (Tier 1 – sprijin universal, Tier 2 – sprijin suplimentar, Tier 3 – sprijin intensiv). Sprijinul pedagogic este oferit în clasă, prin co-teaching sau intervenții individuale. Profesorii specializați în educație remedială (special needs teachers) colaborează cu profesorii de la clasă pentru a adapta conținuturile și metodele. Întregul proces este coordonat prin echipe de sprijin educațional din școală, care includ psihologi, consilieri și cadre didactice.

În Franța, sistemul include réseaux d’aides spécialisées aux élèves en difficulté (RASED), rețele de ajutor specializat pentru elevii cu dificultăți. Aceste rețele reunesc profesori specializați în pedagogie specială, psihologi școlari și alți specialiști care intervin punctual, în funcție de nevoile elevilor, în cadrul orelor obișnuite sau în sesiuni speciale de sprijin. Scopul este prevenirea eșecului școlar prin intervenții timpurii și coordonate.

În Olanda, educația remedială este integrată în modelul de passend onderwijs (educație adecvată). Școlile sunt obligate să găsească soluții pentru fiecare elev, iar sprijinul poate fi oferit în clasă sau prin sesiuni suplimentare, în colaborare cu centrele regionale de sprijin educațional. Rolul profesorilor de sprijin este central, iar echipele multidisciplinare joacă un rol activ în identificarea nevoilor și monitorizarea progresului.

În Germania, sprijinul educațional este oferit printr-o combinație de profesori de sprijin (Förderlehrer) și specialiști în educație specială, care lucrează în școlile generale. În multe landuri, profesorii obișnuiți colaborează direct cu acești specialiști, aplicând planuri individualizate de învățare. Sprijinul poate fi oferit în clasă sau în grupuri mici, iar accentul este pus pe intervenții remediale timpurii, mai ales în primii ani de școală.

În Italia, educația remedială este susținută de profesorii de sprijin (insegnanti di sostegno), care sunt parte a colectivului didactic și lucrează atât cu elevi cu cerințe educaționale speciale, cât și cu elevi care au dificultăți punctuale. În unele cazuri, se formează echipe multidisciplinare care includ logopezi, psihologi și cadre didactice. Planurile educaționale sunt personalizate și monitorizate constant, în colaborare cu familia.

În toate aceste țări, se remarcă importanța colaborării între profesori, specialiști și familie, precum și utilizarea unor intervenții pedagogice bazate pe dovezi. Educația remedială nu este văzută ca un remediu temporar sau ca o soluție de avarie, ci ca parte firească a unui sistem educațional incluziv și flexibil. România ar putea învăța din aceste modele, adaptându-le la contextul local și investind în formarea profesorilor, în infrastructura de sprijin și în planuri educaționale clare, monitorizate și evaluate în timp.

Educație remedială în România

Educația remedială este reglementată în Legea învățământului preuniversitar 198/2023, la articolul 75. Conform legii educația remedială este destinată ”elevilor cu dificultăți de învățare sau care înregistrează rămâneri în urmă în învățare”. Activitatea este centralizată și trebuie aprobată de DJIP/DMBIP (care nici nu există).

Mai există o metodologie de organizare a programului ”Învățare remedială”. Documentul pare uitat în consultare publică. În această metodologie sunt definite categoriile de elevi care pot beneficia prioritar de educație remedială:

• elevii în risc de abandon școlar/ părăsire timpurie a școlii și/sau în risc ori în situație de eșec școlar
• elevele gravide și elevii părinți
• copiii români veniți din afara granițelor țării
• elevii amânați medical pentru o perioadă limitată de timp
• elevii care au primit preaviz de exmatriculare, cu drept de reînscriere
• elevii aflați în an școlar premergător susținerii evaluării/examenelor corespunzătoare unui nivel de învățământ, care înregistrează decalaje în dobândirea competențelor cheie

Metologia mai stabilește și patru condiții pe care trebuie indeplinite de școală pentru a putea organiza programe de învățare remedială. Metodologia stabilește că învățarea remedială este o activitate complementară, deci ea nu se poate desfășura în timpul orelor ci numai după ore. Procedurile nu seamănă cu educația remedială din statele occidentale dezvoltate, este centralizată și birocratică.

Pentru o aplicare eficientă a educației remediale în România, este esențial să fie create cadrul și condițiile care să permită intervenții structurate, sustenabile și adaptate contextului național. În primul rând, recomand promovarea unei formări continue și specializate a cadrelor didactice, astfel încât profesorii să stăpânească metodele moderne de intervenție remedială, să știe să identifice corect nevoile elevilor și să planifice activități diferențiate. Această formare trebuie să includă și competențe legate de colaborarea în echipe multidisciplinare și comunicarea cu părinții.

Un alt aspect important este organizarea unui sistem clar de sprijin educațional, care să includă roluri bine definite pentru profesorii de sprijin, consilieri școlari, psihologi și alți specialiști. Aceștia trebuie să lucreze în echipe bine coordonate, cu responsabilități clare, pentru a interveni prompt și a monitoriza progresul elevilor. Se recomandă extinderea modelelor de co-teaching și integrarea activă a educației remediale în programul școlar, evitând izolarea elevilor.

Este necesară și o alocare adecvată de resurse materiale și financiare, inclusiv pentru materiale didactice adaptate, tehnologie educațională și spații dedicate activităților remediale. În paralel, trebuie dezvoltat un sistem de evaluare continuă a eficienței intervențiilor, care să permită ajustarea strategiilor și diseminarea bunelor practici între școli.

În plus, se recomandă implicarea activă a familiilor în procesul educațional, prin sesiuni de informare și consiliere, pentru a sprijini continuitatea învățării și acasă. Nu în ultimul rând, politici educaționale coerente și susținute de Ministerul Educației trebuie să încurajeze incluziunea și sprijinul pentru toți elevii, cu un accent special pe cei care se confruntă cu dificultăți de învățare.

Adaptarea acestor recomandări la specificul cultural și economic al României, precum și o abordare pe termen lung, sunt cheia pentru creșterea accesului și calității educației remediale în școlile românești.

Metodologia IR pentru învățământul primar

În 5 septembrie 2025 este lansată în consultare publică metodologia de organizare a orelor de învățare remedială în învățământul primar.

La o prima lectură este o introducere pe ușa din dos a învățării diferențiate, fără o formare a cadrelor didactice, cel puțin deocamdată. Se vorbește de literație ca prioritate, numerația fiind omisă complet. Documentul clarifică ce este de clarificat deocamdată în ce privește organizarea și didactica. Rămâne totuși neclar publicul țintă și măsura în care poate exista o interferență cu orele de sprijin pentru elevii cu CES și orientare școlară. Se crează o confuzie între educația remedială și educația pentru excelență / pentru performanță. Educația remedială nu se adresează elevilor cu potențial ridicat.

Proiectul ROSE

Proiectul ROSE (Reducerea Obstacolelor în Școală prin Educație remedială) a fost o inițiativă destinată să sprijine elevii cu dificultăți de învățare prin implementarea unor programe structurate de educație remedială în școlile din România. Scopul principal a fost prevenirea abandonului școlar și creșterea performanțelor prin oferirea de sprijin personalizat, adaptat nevoilor reale ale fiecărui elev.

În cadrul proiectului ROSE, educația remedială este înțeleasă ca un proces complex care implică diagnosticarea precisă a nevoilor, planificarea intervențiilor adaptate, formarea profesorilor și implicarea familiei. Proiectul pune accent pe metode active și diferențiate, utilizarea tehnologiilor educaționale și colaborarea în echipe multidisciplinare.

Implementarea include organizarea de sesiuni remediale în timpul sau după ore, folosirea materialelor didactice special create și evaluarea continuă a progresului elevilor. Cadrele didactice au fost pregătite să folosească strategii diverse, care să stimuleze motivația și să dezvolte competențele fundamentale.

ROSE se înscrie în cadrul eforturilor naționale și europene de a asigura incluziunea educațională și accesul egal la învățare pentru toți copiii, contribuind astfel la reducerea decalajelor și la construirea unui sistem educațional mai echitabil și eficient.

În cadrul proiectului ROSE s-au pregătit mai multe ghiduri pedagogice. Unul dintre ele se referă la activități remediale și de tutorat.

Principalele diferențe și puncte comune între modelul românesc și modelul OECD

Aspect	România (Legea 198/2023)	Finlanda (model OECD)
Cadru legal/formal	Program implementat prin lege, cu metodologie aprobată (?)	Practici integrate în sistemul public, fără lege separată
Beneficiari	Elevi cu dificultăți, risc de abandon, elevele gravide, diasporeni reveniți, elevii amânați medical, elevii care au primit preaviz de exmatriculare etc.	Orice elev identificat ca având decalaje de învățare
Identificare	Analiză de nevoi a unei comisii la nivel de școală, aprobare la nivel central (nu este clar dacă metologia este în vigoare sau dacă va fi aprobată)	Identificare timpurie prin școală și echipă multidisciplinară
Planificare intervenție	Plan aferent analizei de nevoi transmis spre aprobare, regulament intern, planuri de intervenție (nu este clar dacă metologia este în vigoare sau dacă va fi aprobată)	Intervenții individuale și colective adaptate continuu
Flexibilitate temporală	Inclusiv vacanțe sau zile libere, înainte sau după programul școlar obligatoriu	Intervenții distribuite pe parcursul anului școlar
Finanțare	De la bugetul de stat, local, granturi	Sistem public național — buget constant
Plata profesorilor	Ore din normă, plata cu ora, voluntariat Ore din normă la învățători, profeso pentru învățământul primar (Legea 141 / 2025)	Ore din normă
Birocrație	Excesivă	Foarte redusă
Formare	Formare specializată (inexistentă)	În cadrul formării inițiale și/sau master și formare continuă

România implementează un mecanism legal structurat și normat pentru educație remedială, dar cu accent pe administrativ, planificare formală și finanțări dependente de granturi și bugete locale.

Finlanda aplică o abordare proactivă și integrată, în care remedialul este parte din rutina școlară și din cultura publică, cu suport profesional multidisciplinar și opțiuni precum anul școlar suplimentar voluntar.

---

Rolul profesorului de sprijin în activitățile remediale

În România profesorul de sprijin se ocupă doar de elevii cu orientare școlară COSP de la CJRAE/CMBRAE). Profesorii de sprijin nu sunt angajați ai școlii ca în alte țări și bineînțeles nu au vreo legatură cu educația remedială.

În țările occidentale și nordice rolul profesorului de sprijin în activitățile remediale este esențial pentru a asigura o intervenție eficientă, adaptată nevoilor reale ale elevilor. Acesta nu este doar un „ajutor” în plus la clasă, ci un specialist în pedagogie diferențiată, intervenție educațională și sprijin individualizat.

Profesorul de sprijin colaborează cu profesorul de la clasă pentru a identifica elevii care întâmpină dificultăți și pentru a stabili cauzele acestora: pot fi lacune în învățare, ritm lent, stil de învățare diferit, lipsa sprijinului de acasă sau lipsa încrederii în sine. După această identificare, contribuie la elaborarea unor planuri de intervenție remedială, personalizate și realiste, bazate pe obiective clare și măsurabile.

În activitățile remediale propriu-zise, profesorul de sprijin poate lucra individual sau în grupuri mici, în cadrul orelor sau separat, folosind metode active, jocuri educaționale, materiale adaptate și instrumente digitale. Profesorul de sprijin urmărește progresul elevului pas cu pas, adaptează sarcinile și ajustează metodele în funcție de răspunsul elevului.

Un aspect central al rolului său este medierea dintre profesorul de la clasă, elev și familie. Profesorul de sprijin asigură o comunicare constantă cu părinții și, în unele cazuri, cu psihologul sau consilierul școlar. Astfel, contribuie la construirea unui climat de încredere și sprijin, esențial pentru reușita elevului.

Nu în ultimul rând, profesorul de sprijin aduce expertiză în co-teaching, adică predarea împreună cu titularul de la clasă, mai ales la lecțiile unde se știe că apar frecvent dificultăți. Prin această abordare, educația remedială devine parte integrantă a lecției, nu o activitate separată sau stigmatizantă.

Așadar, profesorul de sprijin este un element-cheie în succesul educației remediale, fiind puntea dintre nevoile elevului și cerințele curriculare, dar și un garant al echității și incluziunii în școală.

După cum am spus, toate cele de mai sus nu se aplică în România.

Concluzii

Educația remedială reprezintă un instrument esențial pentru asigurarea echității în educație și prevenirea excluziunii școlare. Răspunde direct nevoilor elevilor care întâmpină dificultăți de învățare, oferindu-le o a doua șansă de a înțelege, de a recupera și de a-și recăpăta încrederea în sine. Nu este vorba despre un „pansament temporar”, ci despre o intervenție pedagogică planificată, coerentă și adaptată ritmului fiecărui copil.

Eficiența educației remediale depinde de calitatea colaborării dintre profesori, de existența unui sprijin real din partea școlii și a familiei, precum și de disponibilitatea sistemului de a aloca resurse și timp pentru intervenții diferențiate. Modelele europene arată că o educație remedială bine organizată contribuie nu doar la creșterea performanțelor școlare, ci și la reducerea abandonului și a inegalităților educaționale.

În România, este nevoie de profesionalizarea acestui tip de intervenție, prin formarea cadrelor didactice, definirea clară a rolurilor specialiștilor implicați și integrarea educației remediale în strategia generală de incluziune școlară. Doar astfel se poate transforma dintr-o măsură punctuală într-un mecanism durabil de sprijin, orientat spre succesul fiecărui elev.