Ce legi, ordine și hotărâri mai sunt valabile pentru copiii cu cerințe educaționale speciale în anul 2025?

Legislația românească pentru copiii cu CES este insuficientă, iar în cea existentă sunt numeroase discrepanțe între reglementări și realitățile din teren. Legislația secundară nu este actualizată și nu este pusă în acord cu noua lege a învățământului preuniversitar.
În mod declarativ, legislația românească privind educația copiilor cu CES, este aliniată la standardele internaționale și promovează incluziunea. Legiferarea este însă haotică, fără corelații între actele normative, cu schimbări dese și cu dispoziții amânate sau pur și simplu nepuse în practică. Schimbarea este greu de făcut pentru că ministerele au probabil alte priorități, rezistența este mare și colaborarea este deficitară.
În ce privește CES, noua lege a învățământului preuniversitar înlocuiește vechea paradigmă de sprijin (după modelul Carol Ouvry), cu o caricatură originală a modelului „răspuns la intervenție”. Despre această „reușită” am scris aici: iTeach – Răspunsul la Intervenție: modelul educațional care poate reduce eșecul școlar în România.
Legislație primară
Legea nr. 198 din 2023 a învățământului preuniversitar
Legea nr. 272 din 2004 (republicată) privind protecția și promovarea drepturilor copilului
Legea nr. 95 din 2006 privind reforma sănătății, republicată
Legea nr. 141 din 2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare
Legislație secundară
ORDIN nr. 3124 din 20 ianuarie 2017, privind aprobarea Metodologiei pentru asigurarea suportului necesar elevilor cu tulburări de învăţare. În lipsa altor acte normative dispozițiile acestui ordin se aplică în practică pentru toți elevii cu CES.
ORDIN nr. 5.701 din 31 iulie 2024 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a centrelor județene/al municipiului București de resurse și asistență educațională
REGULAMENT-CADRU din 31 iulie 2024 de organizare și funcționare a centrelor județene/al municipiului București de resurse și asistență educațională
ORDIN nr. 5.726 din 6 august 2024 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar
REGULAMENT-CADRU din 6 august 2024 de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar
ORDIN nr. 5574 din 7 octombrie 2011 (actualizat) pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea serviciilor de sprijin educaţional pentru copiii, elevii şi tinerii cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă
ORDIN nr. 5573 din 7 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a învăţământului special şi special integrat
ORDIN nr. 5086 din 31 august 2016 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind școlarizarea la domiciliu, respectiv înființarea de grupe/clase în spitale
ORDIN nr. 5701 din 31 iulie 2024 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a centrelor județene/al municipiului București de resurse și asistență educațională
ORDIN nr. 1985 din 4 octombrie 2016, ORDIN nr. 1305 din 17 octombrie 2016, ORDIN 5805 din 23 noiembrie 2016 privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea şi intervenţia integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap, a orientării şcolare şi profesionale a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi în vederea abilitării şi reabilitării copiilor cu dizabilităţi şi/sau cerinţe educaţionale speciale
ORDIN nr. 6552 din 13 decembrie 2011 pentru aprobarea Metodologiei privind evaluarea, asistenţa psihoeducaţională, orientarea şcolară şi orientarea profesională a copiilor, a elevilor şi a tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale
LEGE nr. 151 din 12 iulie 2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate
ORDIN nr. 968 din 25 august 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate
ORDIN nr. 1.258/5.880/1.727/828/2020 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății, al ministrului educației naționale și cercetării științifice, al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 968/5.194/1.945/714/2016
NORME METODOLOGICE din 25 august 2016 de aplicare a Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate
Comentează