
Folosită deja în Finlanda, SUA și în alte țări, această abordare educațională permite intervenții timpurii pentru elevii cu dificultăți, fără a-i stigmatiza.
Context
În timp ce Ministerul Educației vorbește despre „școală pentru toți”, echitate, incluziune și promite sprijin diferențiat prin noua Lege a învățământului preuniversitar, realitatea din școli este tot mai sumbră. Numărul scăzut de consilieri și profesori de sprijin, moralul scăzut, precum și amânări și măsuri luate sub umbrela „eficientizării” bugetare pun sub semnul întrebării orice încercare de reformă reală.
În acest context tensionat, am putea să facem un pas în spate și să privim critic modelul de sprijin pe 3+1 niveluri din Legea învățământului preuniversitar (art. 69). Schimbarea din temelii a acestei caricaturi într-un model RTI autentic necesită dezbateri, implicarea profesorilor de sprijin și a consilierilor, a cadrelor didactice, a specialiștilor din universități, colaborarea cu state europene care folosesc cu succes acest model, nu doar înființarea unor comisii obscure în birourile ministerului.
Un model internațional testat, numit RTI (response to intervention) – Răspuns la Intervenție, ar putea oferi o soluție structurată și realistă pentru sprijinirea elevilor care întâmpină dificultăți la școală. Și mă refer la toți copiii, nu doar a celor care au primit un certificat de orientare școlară.
RTI înseamnă o intervenție nebirocratică, timpurie, bazată pe date concrete, adaptată nivelului fiecărui copil – fără să-l stigmatizeze, fără a aștepta diagnostice formale, eșecuri repetate sau un certificat de la o comisie.
Se numește răspuns la intervenție pentru că decizia de orientare a elevului se ia în funcție de cum răspunde la acțiunile de la un anumit nivel de intervenție.
Continuarea pe iTeach: Experiențe didactice: Răspunsul la Intervenție: modelul educațional care poate reduce eșecul școlar în România
Comentează