Whole School Approach în România, de la fragmentare la coerență

În ultimii 25 de ani, sistemul educațional românesc s-a confruntat cu provocări tot mai complexe: inechități profunde, dificultăți și întârzieri în implementarea reformelor, lipsa coerenței între politicile educaționale și realitatea din teren. În acest context, se resimte acut nevoia unei abordări sistemice, capabile să genereze schimbări reale și sustenabile.

„Whole School Approach” (WSA) – „abordare holistică a școli” în traducere – oferă un astfel de cadru integrat, în care școala nu mai este privită doar ca o instituție de predare, ci ca un ecosistem dinamic, în care fiecare actor are un rol semnificativ în sprijinirea dezvoltării copiilor.

Această abordare nu este doar un model teoretic, utopic, ci unul validat prin cercetări internaționale și practici educaționale de succes în diverse sisteme europene. Întrebarea care se ridică este dacă România este pregătită să adopte un astfel de model și, mai ales, cum poate fi adaptat WSA la specificul nostru.

Școala ca întreg: o orchestră, nu soliști

Whole School Approach nu este un program în sine, ci o filozofie de organizare și funcționare a școlii. Ea presupune ca toate componentele vieții școlare – de la leadership și predare până la relațiile dintre elevi, părinți și comunitate – să acționeze coerent în jurul unei viziuni comune: sprijinirea dezvoltării complete a fiecărui copil.

În această abordare, școala nu mai este doar locul în care se predau niște conținuturi, ci un mediu care transmite valori și modelează comportamente și relații. Accentul cade pe cultura școlii, pe politicile și practicile care susțin incluziunea, pe echitate și bunăstarea emoțională a elevilor. Profesorii nu doar transmit cunoștințe, ci sunt facilitatori ai unui proces în care fiecare copil se simte valorizat și încurajat să participe activ la educația sa.

Whole School Approach presupune că intervențiile nu trebuie să fie punctuale sau izolate – cum sunt adesea cele legate de incluziune, disciplină sau sănătate mintală – ci integrate în toate dimensiunile școlii. Spre exemplu, dacă se urmărește reducerea violenței sau creșterea motivației elevilor, soluțiile nu pot veni doar de la un consilier sau dintr-un program extracurricular. Ele trebuie reflectate în climatul clasei, în stilul de conducere al directorului, în politicile de evaluare, în modul în care școala colaborează cu părinții sau cu serviciile sociale.

Un element central al acestei abordări este implicarea întregii comunități școlare. Deciziile se iau prin colaborare, iar responsabilitatea nu este concentrată la o singură persoană sau instituție. Astfel, școala devine o rețea vie de susținere în care fiecare actor – profesor, părinte, elev, director sau partener extern – contribuie la crearea unui mediu de învățare echitabil și sigur.

Deși poate părea ceva științifico-fantastic în România, unde primează ”lasă că merge și așa” sau ”atât s-a putut” sau ”nu se poate la noi”, abordarea whole school are deja o istorie solidă de aplicare în numeroase sisteme educaționale din alte țări. Experiențele din țări precum Finlanda, Scoția sau Australia demonstrează că școlile care adoptă această viziune reușesc nu doar să îmbunătățească rezultatele academice, ci și să crească gradul de satisfacție al profesorilor, implicarea părinților și încrederea comunității în școală.

Exemplu de implementare Whole School Approach în Finlanda

Finlanda este adesea citată ca un model de succes în educație, iar aplicarea Whole School Approach face parte integrantă din sistemul lor școlar. În școlile finlandeze, WSA este înrădăcinată în cultura educațională și în politicile publice de decenii.

Un aspect-cheie este faptul că întreaga școală, de la director până la profesori, lucrează împreună pentru a crea un mediu sigur, incluziv și suportiv. De exemplu, în cazul unui elev cu dificultăți de învățare sau sociale, nu doar un singur profesor sau consilier intervine, ci se formează o echipă multidisciplinară formată din profesorii acestuia, psiholog școlar, părinți și alte resurse comunitare.

Școlile finlandeze investesc mult în formarea continuă a cadrelor didactice, axată pe metode de predare diferențiată, incluziune și dezvoltare socio-emoțională. Elevii sunt încurajați să participe la viața școlii, iar feedback-ul lor este luat în considerare pentru ajustarea strategiilor educaționale.

În plus, Finlanda promovează o colaborare strânsă între școală și familie, părinții fiind parteneri activi în procesul educațional. Există întâlniri regulate nu doar pentru evaluarea academică, ci și pentru discutarea bunăstării și dezvoltării generale a elevilor.

Totodată, deciziile privind managementul școlii sunt adesea luate în mod colaborativ, iar directorii au rolul de lideri care susțin cultura unei școli deschise și flexibile. În cadrul întregii școli, se pune accent pe prevenție – identificarea timpurie a nevoilor elevilor și intervenții integrate, în locul unor măsuri reactive.

Astfel, Finlanda nu tratează WSA ca pe un proiect punctual, ci ca pe un mod de viață școlară, cu impact asupra succesului educațional și bunăstării tuturor copiilor.

Studiu de caz: Școala Perhekylä din Helsinki, Finlanda

Școala Perhekylä, situată în Helsinki, este recunoscută pentru aplicarea integrată a Whole School Approach în activitatea sa zilnică. Această școală de nivel primar și gimnazial gestionează o diversitate de elevi, inclusiv mulți cu nevoi educaționale speciale sau provenind din medii socio-economice diferite.

Contextul și abordarea

De la început, Perhekylä a investit în crearea unei culturi școlare bazate pe colaborare, respect și incluziune. Directorul școlii consideră că leadershipul pedagogic este esențial: el și echipa de cadre didactice au stabilit o viziune comună care pune accent pe dezvoltarea întregii persoane, nu doar pe performanța academică.

Echipe multidisciplinare și intervenții integrate

Pentru fiecare elev cu dificultăți, se constituie o echipă formată din profesorul de clasă, profesori specialiști (de exemplu, în sprijin psihopedagogic), consilieri școlari, reprezentanți ai părinților și, dacă este cazul, profesioniști din comunitate (de exemplu, psihologi, medici sau asistenți sociali). Echipa se întâlnește regulat pentru a monitoriza progresul elevului și a ajusta intervențiile.

Implicarea familiei și comunității

Părinții sunt încurajați să participe activ prin întâlniri periodice, dar și prin activități comune, ateliere educative și sesiuni de consiliere. Școala colaborează cu organizații locale pentru a oferi suport suplimentar copiilor și familiilor, de exemplu prin programe de mentorat sau activități recreative.

Formare continuă și sprijin pentru profesori

Cadrele didactice beneficiază de formări regulate axate pe metode de predare diferențiată, managementul clasei și dezvoltarea socio-emoțională a elevilor. Ei lucrează în echipe și participă la sesiuni de reflecție profesională, ceea ce reduce izolarea profesională și stimulează inovarea didactică.

Rezultate

Această abordare a condus la creșterea satisfacției elevilor și părinților, reducerea absenteismului și a problemelor comportamentale și îmbunătățirea performanței școlare. Școala Perhekylä este frecvent dată ca exemplu în cadrul rețelelor naționale și internaționale pentru bune practici în educația incluzivă și colaborativă.

Acest exemplu concret arată cum, prin angajament, coordonare și colaborare autentică, Whole School Approach poate transforma realitatea unei școli, generând beneficii pentru toți cei implicați.

Nu poți schimba un copil fără să schimbi școala întreagă

Whole School Approach este susținută de un fundament teoretic solid, provenit din mai multe direcții ale cercetării educaționale și psihologice. La baza ei stă ideea că învățarea și dezvoltarea copilului nu pot fi înțelese în afara contextului în care acesta trăiește și interacționează zilnic. Această viziune este ilustrată cel mai bine de modelul ecologic al lui Urie Bronfenbrenner, care arată că evoluția copilului este influențată de un sistem interconectat de factori – de la familie și școală până la politicile publice și cultura societală. În acest sens, școala nu este un spațiu izolat, ci un mediu complex, în care fiecare decizie și relație influențează parcursul elevului.

Abordarea whole school se aliniază și cu teoria învățării sociale, formulată de Albert Bandura, care accentuează rolul modelării comportamentului prin observare și interacțiune. Într-o școală în care valorile precum respectul, colaborarea sau responsabilitatea sunt trăite zilnic de toți actorii – nu doar predate – elevii le interiorizează mult mai ușor.

Totodată, WSA integrează elemente din leadershipul transformațional, o formă de conducere care pune accent pe viziune comună, implicare emoțională și responsabilitate colectivă. Directorii care adoptă această formă de leadership nu se limitează la management administrativ, ci acționează ca agenți ai schimbării, stimulând echipele să co-creeze un mediu educațional coerent și incluziv.

La nivel internațional, organizații precum UNESCO, OECD și Organizația Mondială a Sănătății susțin explicit această abordare. În special în domenii precum educația pentru dezvoltare durabilă, sănătatea mintală sau incluziunea elevilor cu cerințe educaționale speciale, se recomandă implementarea unor politici și practici de tip whole school. Studiile arată că intervențiile punctuale au un impact limitat dacă nu sunt însoțite de o schimbare sistemică a culturii și funcționării instituției școlare.

Prin urmare, Whole School Approach nu este doar un cadru ideologic, ci o direcție clar susținută de cercetare, experiență internațională și teorii educaționale moderne. Ea răspunde unei realități esențiale: o școală în care fiecare actor lucrează izolat este o școală vulnerabilă. Doar o abordare colectivă și coerentă poate construi un mediu de învățare sigur, echitabil și rezilient.

Situația actuală în România

În România, abordările de tip whole school sunt încă la început de drum ca să nu zic inexistente, implementarea lor fiind fragmentară și concentrată în principal în câteva inițiative pilot și proiecte internaționale. Învățământul incluziv, fundament al specificului WSA, este introdus încă din anii ’90 în legislație, iar astăzi aproximativ jumătate din elevii cu dizabilități sunt integrați în învățământul de masă. Cu toate acestea, fragmentarea deciziilor și practică limitată a politicilor incluzive în întreaga rețea școlară rămâne regula.

Există ONG‑uri și centre școlare care experimentează valorile WSA prin parteneriate internaționale (Erasmus+, eTwinning), job shadowing și colaborări interșcolare. Un exemplu este Centrul Școlar de Educație Incluzivă Alexandria, implicat în proiecte precum MESI4SEN (More Education and Social Inclusion for Special Educational Needs), care dezvoltă curriculum individualizat, resurse digitale și formare profesională pentru profesori, cu impact asupra practicii școlare locale .

UNICEF România a lansat un Inclusive Education Toolkit destinat sprijinirii profesorilor din învățământul de masă să adopte practici colaborative și bazate pe reflecție pentru integrarea elevilor cu nevoi educaționale speciale. Instrumentul pune accent pe colaborarea între școală, familie și instituțiile locale, în spiritul whole school approach. Totodată, proiectul SMILE (Scaling up the Model for Inclusive Learning in Europe) a contribuit la dezvoltarea unei culturi educaționale incluzive în școli partenere din România, punând bazele unei schimbări sistemice prin intervenții multiple și coerente.

Cu toate că oportunitățile sunt multe, inițiativele rămân puține. Finanțarea alocată educației plasează România la același nivel cu țări precum Tanzania sau Paraguay, ceea ce limitează posibilitatea implementării unor reforme educaționale sustenabile și cu impact larg. În paralel, formarea inițială a cadrelor didactice este criticată de Comisia Europeană pentru absența componentelor practice și de pedagogie modernă, inclusiv pentru educația incluzivă – aspecte esențiale pentru implementarea eficientă a WSA.

În concluzie, deși există baze și resurse (ONG-uri, centre incluzive și instrumente valorificate de UNICEF) care reflectă elemente ale whole school approach, România se află încă în stadii incipiente de adoptare. Implementarea păstrează caracterul de proiect pilot și sunt evidente obstacole sistemice: subfinanțarea, lipsa pregătirii sistematice a profesorilor și mentalități nuanțate privind incluziunea. Abordarea holistică WSA nu face parte din experiența comună a majorității școlilor din țară.

Pași concreți pentru implementarea WSA în România

Pentru ca Whole School Approach să devină mai mult decât o idee teoretică în școlile din România, este necesară o schimbare de perspectivă, dar și o acțiune strategică, susținută la toate nivelurile sistemului educațional. Nu este vorba despre introducerea unui program nou, ci despre reformularea modului în care funcționează școala ca instituție, începând cu viziunea, trecând prin structurile de conducere și ajungând până la activitățile de zi cu zi din clasă.

Primul pas esențial constă în formarea continuă a cadrelor didactice, nu doar în domeniul disciplinelor predate, ci mai ales în zona competențelor transversale: colaborare, comunicare, managementul relațiilor, educație incluzivă, dezvoltare socio-emoțională. Profesorii trebuie sprijiniți să adopte o mentalitate de echipă și să își asume un rol activ în cultura școlii, nu doar în limitele clasei lor. Formarea nu ar trebui să se limiteze la cursuri teoretice, ci să includă mentorat, observare reciprocă și comunități profesionale de învățare.

În paralel, este vitală reconceptualizarea rolului directorului de școală, care trebuie să evolueze de la un administrator al resurselor la un lider transformațional, capabil să creeze o viziune comună și să mobilizeze echipele în jurul acesteia. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie ca formarea managerilor școlari să includă componente de leadership, colaborare, gândire strategică și coordonare interinstituțională.

Un alt pas important privește crearea unor mecanisme reale de colaborare între școală, familie și comunitate. Implicarea părinților trebuie să depășească formalismul ședințelor trimestriale, iar parteneriatele cu autorități locale, ONG-uri sau alte instituții sociale trebuie să fie sprijinite concret, prin timp, spațiu și finanțare. Într-o școală orientată holistic, părintele nu este un spectator, ci un co-constructor al procesului educațional.

La nivel instituțional, este necesară introducerea unui cadru de autoevaluare și dezvoltare care să reflecte complexitatea unei școli moderne. Nu doar rezultatele la examene sau olimpiade trebuie să conteze, ci și indicatori precum calitatea relațiilor, nivelul de incluziune, satisfacția elevilor și profesorilor, capacitatea de inovare și colaborare. Un astfel de cadru poate fi sprijinit prin instrumente digitale, observări sistematice și feedback de la toți actorii implicați.

De asemenea, ar trebui dezvoltate modele de școli-reper care aplică consecvent principii WSA și care pot funcționa ca centre de mentorat pentru alte unități. Aceste școli ar putea beneficia de autonomie sporită și recunoaștere publică, nu doar în funcție de performanța academică, ci și de calitatea relațiilor și a coeziunii interne.

În sfârșit, pentru ca aceste transformări să prindă rădăcini, politicile educaționale naționale trebuie să susțină coerența și continuitatea. Reformele nu pot fi izolate sau sezoniere. Implementarea Whole School Approach cere un angajament pe termen lung din partea Ministerului Educației și a autorităților locale, prin integrarea conceptului în standardele de calitate, în planurile-cadru și în criteriile de evaluare a unităților școlare.

Cu acest cadru de acțiune, România ar putea începe un proces real de transformare a școlii, în care fiecare copil beneficiază de sprijinul unei comunități unite și bine pregătite.

Beneficiile potențiale ale Whole School Approach

Implementarea consecventă a Whole School Approach poate aduce o serie de beneficii semnificative pentru întregul ecosistem educațional. Poate cel mai important câștig este creșterea coerenței în activitatea școlii. Atunci când toți actorii – profesori, elevi, părinți, directori, parteneri comunitari – împărtășesc o viziune comună, deciziile devin mai clare, acțiunile mai eficiente, iar conflictele mai ușor de gestionat.

Într-o școală care funcționează ca un întreg, elevii nu mai sunt percepuți doar prin prisma rezultatelor academice, ci ca persoane în dezvoltare, cu nevoi cognitive, emoționale și sociale. Această perspectivă reduce riscul de excludere, etichetare sau abandon. Elevii încep să se simtă în siguranță, valorizați și acceptați – iar acest sentiment de apartenență este esențial pentru motivația și progresul lor.

Pentru cadrele didactice, WSA oferă oportunitatea de a lucra într-un mediu mai colaborativ și mai predictibil. Profesorii devin parte dintr-o echipă, iar acest lucru diminuează sentimentul de izolare profesională. Schimbul de bune practici, sprijinul emoțional și reflecția colectivă devin componente firești ale activității didactice. În timp, acest cadru conduce la creșterea satisfacției profesionale și la reducerea epuizării.

Școlile care adoptă o abordare holistică reușesc, de asemenea, să atragă și să fidelizeze mai ușor familiile. Părinții simt că fac parte din viața școlii, nu doar ca beneficiari ai unor servicii, ci ca parteneri reali. Încrederea se consolidează, comunicarea devine mai deschisă, iar soluțiile la problemele copiilor se conturează într-un spațiu de sprijin reciproc.

La nivel instituțional, WSA contribuie la prevenirea violenței în școală, la reducerea absenteismului și la construirea unei culturi organizaționale pozitive. Chiar și în condiții materiale modeste, o școală orientată către relații sănătoase și colaborare poate deveni un loc în care elevii revin cu plăcere și în care profesorii găsesc sens în munca lor.

Pe termen lung, abordarea whole school devine un factor cheie în construirea unei educații echitabile și sustenabile. Ea permite trecerea de la reacții de tip „criză” la prevenție și planificare. Nu în ultimul rând, ea oferă o infrastructură invizibilă, dar esențială, pentru integrarea reformelor curriculare sau tehnologice. Nicio schimbare de conținut nu va avea efect dacă nu este susținută de o comunitate educațională funcțională.

Provocări și limite ale aplicării în România

Implementarea Whole School Approach în România se lovește de o serie de obstacole structurale, culturale și practice care fac dificilă transformarea acestui model într-o practică obișnuită la nivel național. Deși principiile sale sunt compatibile cu direcțiile declarative ale politicilor educaționale, realitatea din teren este adesea mult mai fragmentată și rezistentă la schimbare.

Una dintre cele mai mari provocări o reprezintă lipsa coerenței instituționale. Reformele educaționale din România au fost, în multe cazuri, discontinue, contradictorii și slab implementate. Schimbările frecvente de legislație, incoerența dintre programele școlare și formarea cadrelor didactice, precum și lipsa unui sistem clar de monitorizare și evaluare a progresului școlilor creează un climat de incertitudine. Într-un astfel de context, este dificil să promovezi o viziune integrată și pe termen lung, așa cum presupune WSA.

De asemenea, cultura organizațională a multor școli încă favorizează ierarhia rigidă și individualismul profesional. Colaborarea între cadrele didactice este, în multe cazuri, superficială sau formalizată. Participarea părinților la viața școlii este adesea limitată la aspecte administrative sau la sprijin punctual în activități extracurriculare. Iar relația dintre școală și comunitate este, în special în mediul rural, slab conturată sau chiar inexistentă.

O altă limitare majoră este subfinanțarea cronică a sistemului educațional. Lipsa resurselor materiale, a spațiilor adecvate și a personalului de sprijin (profesori de sprijin, consilieri, logopezi, mediatori școlari, psihologi) reduce considerabil capacitatea școlii de a construi un mediu holistic și incluziv. În plus, orele de dirigenție, consilierea psihopedagogică și activitățile intersectoriale sunt tratate adesea ca secundare, neavând recunoașterea și sprijinul necesar din partea autorităților.

Formarea profesională, atât inițială cât și continuă, nu pregătește suficient cadrele didactice pentru un model integrat de lucru. În lipsa unor module aplicate despre diversitate, relaționare, colaborare instituțională și gestionarea clasei ca întreg relațional, profesorii sunt lăsați să improvizeze sau să se sprijine pe instincte. Chiar și în cazul directorilor, formarea managerială se concentrează preponderent pe chestiuni administrative, fără a stimula leadershipul transformator necesar într-o abordare WSA.

Nu în ultimul rând, percepția publică despre rolul școlii constituie o barieră subtilă, dar persistentă. Așteptările societății sunt în continuare concentrate asupra performanței academice măsurate prin note și examene sau olimpiade. Conceptul de bunăstare școlară, de incluziune profundă sau de parteneriat educațional real este puțin înțeles și rar valorizat. În lipsa unei schimbări de mentalitate, chiar și cele mai bine intenționate inițiative riscă să fie interpretate ca devieri de la „misiunea principală” a școlii.

În ciuda acestor limite, există și oportunități. Tocmai pentru că provocările sunt multiple, ele creează terenul pentru o abordare sistemică reală. WSA nu este o soluție magică, dar este poate singura capabilă să reconecteze părțile disparate ale sistemului educațional românesc într-un întreg funcțional.

Recomandări pentru factorii de decizie și școli

Pentru ca Whole School Approach să devină o realitate sustenabilă în România, este esențial ca schimbarea să fie sprijinită atât „de sus în jos”, prin politici publice coerente, cât și „de jos în sus”, prin inițiative locale curajoase și colaborative.

La nivelul decidenților centrali, este necesară integrarea explicită a abordării WSA în strategiile naționale pentru educație. Nu este suficientă menționarea incluziunii sau a colaborării; trebuie stabilite obiective concrete, indicatori de progres și responsabilități clare pentru implementarea unei culturi școlare holistice. Standardele de evaluare propuse de ARACIP ar putea fi reformulate pentru a include criterii legate de climatul relațional, implicarea părinților, coeziunea echipei pedagogice sau dezvoltarea socio-emoțională a elevilor.

În ceea ce privește directorii de școli, programele de formare și promovare ar trebui să pună accent pe leadership și pe coordonarea echipelor interdisciplinare, nu doar pe gestionarea resurselor sau respectarea procedurilor. Școala are nevoie de lideri care nu doar administrează, ci inspiră, ghidează și creează punți între profesori, elevi, părinți și comunitate.

Ministerul și inspectoratele pot sprijini școlile prin crearea unor rețele regionale profesionale de învățare, în care echipele educaționale să împărtășească experiențe, resurse și soluții pentru provocări comune. Aceste rețele pot funcționa ca incubatoare de inovație și coeziune profesională, mai ales în zonele vulnerabile.

La nivelul școlilor, se recomandă realizarea unei autoevaluări reale a climatului intern, care să includă perspectiva tuturor actorilor – profesori, elevi, părinți, personal auxiliar. Un astfel de exercițiu, făcut periodic și în mod onest, poate deveni un punct de plecare pentru planuri de acțiune asumate colectiv. Este important ca schimbarea să nu fie percepută ca o obligație birocratică, ci ca un efort comun de reconstrucție a identității instituționale.

Părinții trebuie priviți ca parteneri educaționali autentici, nu doar ca „suport administrativ” sau sursă de presiune. În acest sens, activitățile de comunicare, formare și sprijin reciproc între familie și școală trebuie regândite astfel încât să creeze încredere și deschidere, mai ales în comunitățile unde distanța dintre școală și casă e mai mult decât fizică.

Nu în ultimul rând, este nevoie de o schimbare de perspectivă în formarea inițială a cadrelor didactice. Universitățile ar trebui să includă, în mod obligatoriu, stagii interdisciplinare, cursuri aplicate despre incluziune și cooperare educațională, precum și formatori care modelează ei înșiși principiile WSA. În absența acestora, profesorii intră în sistem pregătiți să predea, dar nu să colaboreze sau să construiască relații funcționale.

Toate aceste recomandări nu cer neapărat investiții uriașe, ci o schimbare de mentalitate, de priorități și de cadru de lucru. O școală funcțională nu se bazează doar pe manuale și reguli, ci pe oameni care lucrează împreună în jurul unei idei comune: binele fiecărui copil.

Concluzii

Whole School Approach reprezintă o oportunitate reală și necesară pentru România de a depăși fragmentarea și inegalitățile care caracterizează astăzi sistemul său educațional. Această abordare holistică nu este doar o strategie pedagogică, ci o viziune care pune în centrul ei întregul ecosistem școlar, în care fiecare elev este sprijinit de o comunitate unită și responsabilă.

Deși implementarea WSA se confruntă cu multiple provocări, de la resurse limitate la bariere culturale și structurale, acestea nu trebuie să fie percepute ca obstacole insurmontabile, ci ca puncte de plecare pentru o schimbare profundă. Schimbarea reală începe acolo unde liderii educaționali, cadrele didactice, părinții și autoritățile colaborează cu responsabilitate și încredere.

România are toate premisele pentru a adopta această abordare: resurse umane dedicate, organizații implicate și un cadru legal favorabil. Este nevoie însă de o voință politică clară, de o cultură a colaborării și de angajamentul constant al tuturor celor implicați în procesul educațional.

Adevărata transformare a școlii începe atunci când întreaga comunitate școlară conștientizează că succesul fiecărui copil este o responsabilitate comună. Whole School Approach nu este doar o metodă, ci o promisiune pentru un viitor educațional echitabil, incluziv și durabil în România.