Observarea colegială la clasă – metodă colaborativă de formare continuă a profesorilor

În contextul schimbărilor rapide din educație și al creșterii așteptărilor față de rolul profesorului, formarea continuă a cadrelor didactice a devenit o prioritate strategică la nivel internațional.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) subliniază, în rapoartele sale, că dezvoltarea profesională eficientă se bazează pe învățare colaborativă, schimb de bune practici și reflecție sistematică asupra procesului de predare. În acest cadru, dezvoltarea profesională prin vizite la clasă (peer observation) se conturează ca o metodă cu potențial ridicat de a sprijini îmbunătățirea calității predării și consolidarea comunităților profesionale în școli.

Observarea colegială la clasă implică asistarea unui profesor la ora unui coleg cu scopul de a analiza împreună, ulterior, aspecte ale predării și ale implicării elevilor, pe baza unor criterii prestabilite. Spre deosebire de evaluarea formală, această metodă are caracter formativ, fiind centrată pe sprijin colegial, feedback constructiv și identificarea de soluții practice. În ultimii ani, numeroase studii și inițiative internaționale au demonstrat că peer observation – observarea colegială contribuie la creșterea încrederii profesionale, la dezvoltarea competențelor reflexive și la îmbunătățirea rezultatelor învățării elevilor, atunci când este aplicată într-un climat de încredere și colaborare.

Prin acest articol, ne propunem să prezentăm baza teoretică a metodei, etapele procesului de dezvoltare profesională prin vizite la clasă și rezultatele relevante ale cercetărilor în domeniu, evidențiind în același timp oportunitățile și provocările implementării acestei practici în școlile românești.

Istoric și fundamentul teoretic

Observarea colegială la clasă își are rădăcinile în teoriile moderne ale învățării adulților, care subliniază importanța experienței directe, a reflecției și a colaborării. În andragogia formulată de Malcolm Knowles (1980, 1984), adulții învață mai eficient atunci când procesul este relevant pentru practica lor imediată, dacă implică rezolvarea unor probleme reale și oferă oportunități de auto-direcționare. Peer observation răspunde acestor condiții, oferind profesorilor un cadru structurat pentru a reflecta asupra propriei activități și pentru a prelua strategii noi direct în contextul clasei.

Ca metodă structurată, observarea colegială, a început să se contureze în anii 1980–1990 în spațiul anglo-saxon, în special în Marea Britanie și Statele Unite, pe fondul reformelor din învățământul superior. Primele implementări documentate au avut loc în universități, în cadrul programelor de staff development (dezvoltarea personalului), unde cadrele universitare își observau reciproc prelegerile pentru a îmbunătăți calitatea predării. În această perioadă, termenul de „peer review of teaching” – evaluarea inter pares a predării, era des folosit în paralel cu „peer observation” – observarea colegială, însă cu accente diferite: peer review includea evaluare formală, în timp ce peer observation punea accentul pe feedback constructiv și învățare colaborativă.

O influență teoretică importantă provine din conceptul de „coleg critic” (critical friend), introdus de Costa și Kallick (1993). „Coleg critic” desemnează o persoană de încredere care, pe baza unei relații profesionale egale, oferă feedback sincer, obiectiv și constructiv. Această abordare combină sprijinul empatic cu provocarea intelectuală, stimulând schimbarea prin întrebări, observații și reflecție ghidată. În observarea inter pares, rolul colegului critic este esențial: observatorul nu este un evaluator extern, ci un partener care ajută profesorul să-și examineze practicile, să identifice puncte tari și zone de îmbunătățire și să exploreze noi strategii. De aici, metoda a început să fie preluată în programele de formare continuă din școli și să fie documentată în rapoarte și ghiduri metodologice.

De asemenea, fundamentul metodei este strâns legat de teoria „comunităților de practică” a lui Etienne Wenger (1998). Wenger descrie comunitățile de practică drept grupuri de persoane care împărtășesc o preocupare comună, interacționează regulat și învață unii de la alții prin schimb de experiențe. În școli, observarea colegială poate funcționa ca un mecanism de consolidare a acestor comunități profesionale, întrucât creează contexte reale de interacțiune, schimb de idei și co-construire a cunoașterii pedagogice. Procesul devine astfel mai mult decât o simplă vizită la clasă – devine o activitate de învățare colectivă, cu impact atât asupra practicii individuale, cât și asupra culturii instituționale.

Învățarea experiențială, bazată pe modelul lui David Kolb, reprezintă un proces activ prin care profesorii își dezvoltă competențele prin implicare directă, reflecție și aplicare practică. În contextul observării colegiale, această abordare se manifestă prin observarea reală a colegilor la clasă, analizarea situațiilor concrete și integrarea feedbackului în propria practică didactică. Experiența directă, urmată de reflecție critică, permite transformarea observărilor în cunoștințe aplicabile, favorizând dezvoltarea continuă și adaptarea strategiilor de predare la nevoile diverse ale elevilor. Astfel, observarea inter pares devine pe lângă un exercițiu de evaluare reciprocă și un proces de învățare colaborativă cu valoare formativă importantă.

Integrarea acestor concepte – învățarea experiențială, colegul critic și comunitățile de practică – oferă formării prin vizite la clasă un cadru teoretic robust. Metoda nu este un instrument izolat, ci o componentă a unei filosofii educaționale bazate pe colaborare, reflecție și dezvoltare profesională continuă. OECD și UNESCO subliniază că formarea profesorilor trebuie să se deplaseze dincolo de cursuri formale punctuale și să includă experiențe de învățare integrate în activitatea de zi cu zi, iar observarea reciprocă este una dintre cele mai eficiente modalități de a realiza acest lucru.

În anii 2000, peer observation a fost adoptată pe scară mai largă în învățământul preuniversitar din țările cu politici educaționale orientate spre colaborare, precum Finlanda, Australia și Singapore, fiind inclusă în planurile de dezvoltare profesională. OECD, prin ciclurile de cercetare TALIS (2008, 2013, 2018), a documentat creșterea utilizării acestei metode și a promovat-o ca bună practică pentru formarea continuă a cadrelor didactice.

Astăzi, peer observation este considerată o metodă standard în multe sisteme educaționale performante, fiind recomandată nu doar pentru îmbunătățirea calității predării, ci și pentru dezvoltarea unei culturi a învățării prin colaborare și consolidarea comunităților de practică.

Procesul de observare reciprocă

Observarea reciprocă este un proces structurat, conceput pentru a sprijini învățarea colaborativă și îmbunătățirea continuă a practicii didactice. În literatura de specialitate și în ghidurile OECD, acesta este descris în general ca un ciclu în patru etape, în care accentul cade pe parteneriat și pe reflecția comună, nu pe evaluare formală.

---

1. Planificarea

Această etapă are rolul de a clarifica așteptările și obiectivele. Profesorul observat și observatorul stabilesc împreună:

• scopul observării (de exemplu, analiza modului în care sunt adresate întrebările elevilor, strategiile de diferențiere, integrarea elevilor cu CES, utilizarea tehnologiei etc.);
• criteriile de observare și instrumentele utilizate (grilă de observare, fișă descriptivă, jurnal reflexiv);
• durata și momentul lecției observate.

Această planificare previne neînțelegerile și creează un cadru comun de referință.

---

2. Observarea propriu-zisă

În timpul lecției, observatorul:

• asistă fără a interveni în desfășurarea activității;
• notează comportamente și interacțiuni relevante, evitând judecățile;
• poate urmări atât aspecte prestabilite, cât și elemente emergente, apărute pe parcurs.

OECD subliniază că această etapă trebuie să fie discretă, astfel încât prezența observatorului să nu modifice semnificativ comportamentul elevilor sau al profesorului.

---

3. Feedback și debriefing

Această etapă are loc cât mai curând după lecție, într-un cadru relaxat și confidențial. Procesul începe, de regulă, cu auto-reflecția profesorului observat („Cum ai simțit lecția? Ce ai face diferit?”), urmată de feedback-ul observatorului.

Feedback-ul se bazează pe:

• date concrete din observare, nu pe impresii generale;
• formulări descriptive și constructive („Am observat că…”, „Când ai folosit metoda X, elevii au…”);
• identificarea comună a strategiilor de îmbunătățire.

Această etapă reflectă esența conceptului de „coleg critic” – sprijin empatic combinat cu provocarea constructivă.

---

4. Urmărirea progresului

Pentru ca procesul să aibă impact real, se recomandă o nouă rundă de observare sau alte forme de monitorizare a progresului. Aceasta poate include:

• re-observarea aceleiași lecții adaptate pe baza feedback-ului;
• schimbarea rolurilor (profesorul observat devine observator);
• integrarea concluziilor în planurile individuale de dezvoltare profesională.

---

Acest ciclu nu este un exercițiu izolat, ci devine eficient atunci când este repetat și integrat în cultura școlii. În sistemele educaționale performante documentate de OECD, observarea reciprocă este văzută ca parte a unui proces continuu de învățare profesională, nu ca un eveniment singular.

Jurnalul de reflecție

Un jurnal de reflecție folosit în contextul observării colegiale este un instrument personal prin care profesorul își analizează experiența unei lecții – fie în calitate de observat, fie de observator.
OECD și ghidurile internaționale recomandă ca acest jurnal să fie structurat, dar suficient de flexibil încât să permită exprimarea liberă a gândurilor și ideilor.

Iată un model complet, adaptat pentru formarea continuă a profesorilor:

---

Nume: ___________________________
Data: ___________________________
Rol în sesiune: ☐ Observat ☐ Observator
Disciplina / clasa: ___________________________

---

1. Obiectivele lecției / observării

Ce mi-am propus să urmăresc sau să realizez?

---

2. Descrierea experienței

Ce s-a întâmplat concret în lecție, din punctul meu de vedere? (fără a interpreta încă)

---

3. Reacții și emoții

Cum m-am simțit pe parcursul lecției / observării?

---

4. Analiză critică

Ce a mers bine și de ce?

---

Ce nu a mers conform așteptărilor și care ar putea fi cauzele?

---

5. Idei și soluții pentru îmbunătățire

Ce aș face diferit data viitoare?

---

Ce strategii noi aș vrea să testez?

---

6. Învățare personală

Care este cel mai important lucru pe care l-am învățat din această experiență?

---

📌 Note:

• Profesorul păstrează jurnalul doar pentru uz personal, pentru a încuraja sinceritatea.
• Completarea se face cât mai curând după lecție, când detaliile sunt proaspete în minte.
• În unele școli, o parte din conținutul jurnalului este discutată voluntar în cadrul comunităților de practică, pentru a stimula învățarea colectivă.

Discuția ghidata

Discuția ghidată în cadrul observării inter pares este momentul cheie în care se face trecerea de la observare la învățare. Ea trebuie să fie un dialog deschis, sincer și constructiv, cu scopul clar de a sprijini dezvoltarea profesională a profesorului observat. Iată cum decurge, pas cu pas, pe baza celor recomandate de OECD și practica educațională:

Cum decurge o discuție ghidată în cadrul peer observation

1. Crearea unui cadru sigur și empatic

• Discuția începe prin reafirmarea faptului că scopul este dezvoltarea profesională, nu evaluarea formală sau judecata.
• Participanții stabilesc reguli simple: ascultare activă, respect reciproc, confidențialitate.

2. Auto-reflecția profesorului observat

• Profesorul observat este invitat să-și exprime propriile impresii despre lecție: ce a mers bine, ce dificultăți a întâmpinat, ce ar schimba.
• Întrebări posibile din partea observatorului:
  „Cum ți s-a părut modul în care elevii au răspuns la întrebările tale?”
  „Care a fost momentul în care te-ai simțit cel mai mulțumit/mulțumită în timpul lecției?”

3. Feedback-ul observatorului

• Observatorul oferă observații bazate pe baza informațiilor concrete notate în timpul lecției, evitând generalizările sau criticile personale.
• Se folosesc formulări descriptive:
  „Am observat că ai folosit trei tipuri de întrebări deschise, iar elevii au fost foarte activi.”
  „Am remarcat că tranzițiile dintre activități au durat puțin mai mult, ceea ce a afectat ritmul.”

4. Dialog și clarificări

• Observatorul și profesorul discută împreună aspectele semnalate, pun întrebări și oferă explicații suplimentare.
• Se pot identifica împreună posibile cauze sau context pentru anumite situații.

5. Identificarea soluțiilor și a pașilor următori

• Discuția se concentrează pe modalități practice de îmbunătățire.
• Se formulează idei concrete: ce strategii noi pot fi testate, ce resurse sunt necesare, ce sprijin e util.

6. Stabilirea unui plan de acțiune

• Se agrează eventuale acțiuni pe termen scurt și mediu, inclusiv o posibilă următoare observare.
• Se notează concluziile principale, dacă se dorește, într-un document comun sau jurnal.

Aspecte esențiale pentru succes

• Discuția trebuie să fie bidirecțională, nu un monolog al observatorului.
• Tonul trebuie să fie constructiv, curios și empatic, evitând limbajul negativ sau evaluativ.
• Timpul alocat trebuie să fie suficient, ideal între 20-40 minute, pentru a permite o explorare detaliată.
• Feedback-ul verbal poate fi completat cu note scrise care să susțină reflecția ulterioară.

Această discuție ghidată transformă observarea pasivă într-un proces activ de învățare și schimbare, consolidând relațiile profesionale și cultura colaborativă în școală.

Întrebări pentru discuția ghidată în observarea colegială

Iată un set de întrebări ghidate pentru facilitarea discuțiilor în cadrul peer observation, structurat pe etape, care să stimuleze reflecția și dialogul constructiv:

Auto-reflecția profesorului observat

• Cum ai simțit desfășurarea lecției? Ce ți-a plăcut cel mai mult?
• Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat?
• În ce momente ai observat implicarea maximă a elevilor?
• Ai avut momente în care ai simțit că ceva nu a funcționat? Care au fost acestea?

Feedback concret din partea observatorului

• Ce strategii ai folosit care au avut un impact vizibil asupra elevilor?
• Cum ai gestionat situațiile neprevăzute apărute în timpul lecției?
• Care au fost punctele forte în organizarea și ritmul lecției?
• Ai observat zone unde s-ar putea optimiza timpul sau atenția elevilor?

Dialog și clarificări

• Cum ai explica alegerea unor metode sau activități utilizate în această lecție?
• Care este scopul tău pedagogic în folosirea anumitor tehnici observate?
• Cum crezi că ar putea fi adaptate aceste metode pentru elevi cu nevoi speciale?
• Ai identificat nevoi de resurse sau sprijin pentru a implementa schimbări?

Identificarea soluțiilor și planificarea acțiunilor

• Ce schimbări ai dori să încerci în următoarea lecție?
• Cum te pot sprijini eu (observatorul) în următoarea etapă?
• Ce informații sau resurse ai nevoie pentru a-ți îmbunătăți practica?
• Când am putea face următoarea observare pentru a vedea progresul?

Acest set poate fi adaptat în funcție de obiectivele specifice ale observării sau nivelul de experiență al profesorilor implicați. Dacă dorești, pot să-l formulez și sub formă de fișă imprimabilă, gata de folosit la întâlniri.

Câteva exemple pentru profesorii de sprijin

Auto-reflecția profesorului de sprijin observat

• Cum ai simțit intervenția ta în sprijinul elevilor în această lecție? Ce a funcționat cel mai bine?
• Ce dificultăți ai întâmpinat în adaptarea activităților pentru nevoile specifice ale elevilor?
• Cum ai reușit să implici elevii cu CES în activitățile desfășurate?
• Ai observat reacții sau comportamente ale elevilor care te-au surprins sau au necesitat ajustări?

Feedback concret din partea observatorului

• Cum ai susținut integrarea elevilor cu CES în activitatea clasei?
• Ce strategii de diferențiere ai folosit și care au avut efect vizibil?
• Ai identificat metode eficiente de motivare și implicare a elevilor cu nevoi speciale?
• Cum ai gestionat eventualele situații de dificultate comportamentală sau de comunicare?

Dialog și clarificări

• Care au fost principalele tale obiective legate de sprijinul oferit în această lecție?
• Cum ai personalizat intervenția ta pentru fiecare elev sau grup țintă?
• Ce provocări ai întâlnit în colaborarea cu profesorul titular sau ceilalți colegi?
• Ce resurse sau sprijin consideri că ar îmbunătăți eficacitatea intervenției tale?

Identificarea soluțiilor și planificarea acțiunilor

• Când consideri potrivit să organizăm o nouă observare pentru a evalua progresul?
• Ce strategii noi ai dori să testezi pentru a crește participarea și progresul elevilor?
• Cum putem colabora mai bine pentru a integra sprijinul în activitățile clasei?
• Ce formare suplimentară sau resurse consideri utile pentru dezvoltarea ta profesională?

Rezultate din cercetări despre observarea inter pares

Observare colegială a fost intens studiată în ultimele decenii, iar cercetările oferă dovezi consistente privind impactul său pozitiv asupra dezvoltării profesionale a profesorilor și asupra calității procesului educațional. Iată principalele concluzii relevante, susținute de studii și rapoarte internaționale:

1. Îmbunătățirea practicii didactice
Numeroase studii (ex. Bell, 2001; Timperley, 2008) arată că profesorii care participă regulat la observări reciproce își dezvoltă competențe pedagogice mai avansate, adoptă tehnici didactice variate și au o mai mare flexibilitate în gestionarea clasei. Feedback-ul concret și bazat pe observări reale contribuie la ajustarea strategiilor în timp real, ceea ce are efect direct asupra calității predării.

2. Creșterea reflexivității profesionale
Cercetările indică faptul că peer observation stimulează auto-analiza și conștientizarea propriilor practici (Larrivee, 2000; Schön, 1983). Profesorii devin mai capabili să identifice punctele forte și ariile de dezvoltare, ceea ce conduce la o învățare continuă și la schimbări sustenabile în metodele folosite.

3. Consolidarea încrederii profesionale și reducerea izolării
Studiile OECD din cadrul programului TALIS (Teacher and Learning International Survey) relevă că profesorii implicați în activități colaborative precum peer observation raportează un nivel mai ridicat de satisfacție profesională și o mai bună integrare în comunitatea școlii. Metoda reduce sentimentul de izolare profesională, oferind sprijin și validare reciprocă.

4. Impact asupra elevilor
Deși legătura este indirectă, există dovezi că îmbunătățirea calității predării prin peer observation contribuie la creșterea implicării și performanței elevilor (Hattie, 2009). Profesorii mai reflexivi și mai bine pregătiți pot adapta mai bine metodele pentru a răspunde diversității nevoilor din clasă.

5. Limite și provocări
Cercetările subliniază și barierele în implementarea peer observation: lipsa timpului, frica de evaluare negativă, rezistența culturală la schimbare și lipsa unor cadre clare de susținere instituțională (Bruno & Dell’Aversana, 2015). Succesul metodei depinde foarte mult de climatul organizațional și de angajamentul liderilor școlari.

Critica sistemului actual de formare continuă a profesorilor din România

Sistemul actual de formare continuă a profesorilor din România este adesea caracterizat ca formal și rigid, axat preponderent pe cursuri și workshopuri teoretice, cu impact limitat asupra practicii didactice cotidiene. Formarea este frecvent organizată la nivel centralizat, cu puține oportunități pentru personalizare sau adaptare la nevoile reale ale cadrelor didactice și ale elevilor.

Mai mult, există o lipsă de continuitate și de susținere pe termen lung, iar feedback-ul primit este adesea formal și birocratic, fără mecanisme eficiente de reflecție și aplicare practică. În plus, în multe școli, cultura colaborativă și de schimb de bune practici este slab dezvoltată, iar izolarea profesională a profesorilor afectează motivația și inovarea pedagogică.

În acest context, metodele de formare care promovează colaborarea și învățarea reflexivă, precum observarea inter pares, sunt subutilizate, iar cadrele didactice nu beneficiază de sprijin continuu și relevant pentru dezvoltarea lor profesională.

---

Recomandări pentru implementarea peer observation în școlile românești

Introducerea observării inter pares în școlile românești poate părea o misiune științifico-fantastică. Dacă ar fi să se modernizeze formarea continuă a profesorilor din România este nevoie de:

1. Crearea unui cadru instituțional clar și susținut
   Școlile trebuie să integreze observarea colegială în planurile lor de dezvoltare profesională. Definirea unor politici clare, inclusiv alocarea de timp și resurse pentru această activitate, este esențială.
2. Dezvoltarea unei culturi a încrederii și colaborării
   Pentru a depăși reticențele și teama de evaluare, este vital să se promoveze un climat de respect reciproc și sprijin, în care feedback-ul să fie perceput ca o oportunitate de învățare, nu ca o amenințare. Ateliere de conștientizare și formare privind comunicarea constructivă pot facilita acest proces.
3. Formarea inițială și continuă în tehnici de observare și feedback
   Profesorii trebuie instruiți nu doar în ceea ce privește obiectivele observării colegiale, ci și în metodele de observare obiectivă, notare descriptivă și oferire de feedback constructiv, pentru a crește eficacitatea procesului.
4. Adaptarea instrumentelor și metodologiilor la contextul local
   Fișele de observare, ghidurile de discuție și jurnalele de reflecție trebuie personalizate astfel încât să răspundă specificului școlii, disciplinei și nevoilor elevilor, inclusiv a celor cu CES.
5. Promovarea parteneriatului între profesorii titulari și profesorii de sprijin
   Observarea colegială poate facilita colaborarea între diferiți membri ai echipei multidisciplinare, contribuind la o abordare integrată a incluziunii și la creșterea impactului intervențiilor educaționale.
6. Monitorizarea și evaluarea periodică a procesului
   Pentru a asigura sustenabilitatea, școlile ar trebui să urmărească impactul peer observation asupra practicii didactice și să colecteze feedback pentru ajustarea metodei.

Concluzii

Observarea reciprocă în clasă (peer observation) reprezintă o metodă eficientă și inovatoare de formare continuă a profesorilor, care răspunde nevoilor actuale ale sistemelor de educație din Europa. Bazată pe principii solide ale învățării colaborative, reflecției profesionale și sprijinului mutual, această practică contribuie la îmbunătățirea calității predării și la consolidarea comunităților de practică în școli.

Cercetările internaționale demonstrează clar că observarea inter pares favorizează dezvoltarea competențelor pedagogice, crește încrederea profesorilor în forțele proprii și, indirect, influențează pozitiv rezultatele elevilor. Totodată, metoda stimulează un climat profesional bazat pe deschidere și colaborare, contracarând izolarea și rigiditatea frecvent întâlnite în mediul educațional.

În contextul României, integrarea peer observation în formarea continuă a cadrelor didactice necesită adaptări specifice și angajamente la nivel instituțional. Succesul implementării depinde de crearea unui cadru organizațional favorabil, de dezvoltarea competențelor în comunicare constructivă și de personalizarea instrumentelor la realitățile locale.

Astfel, observarea colegială nu este doar o tehnică de observare, ci un catalizator pentru schimbare pozitivă, susținând o educație incluzivă și adaptată diversității nevoilor elevilor. Prin investiția în această metodă, sistemul educațional românesc poate face pași importanți către o formare profesională continuă autentică și relevantă.