Ce înseamnă CES, cerințe educaționale speciale?

În școlile de astăzi diversitatea elevilor este o realitate. Copiii vin cu ritmuri de învățare diferite, cu experiențe variate de viață, cu nevoi emoționale și cognitive distincte. Printre aceștia, un număr tot mai mare de elevi prezintă cerințe educaționale speciale (CES) — nevoi care le afectează direct modul în care învață, interacționează și se dezvoltă în mediul școlar.

Importanța înțelegerii CES

Înțelegerea CES nu este un moft pedagogic, ci o necesitate practică, umană și profesională. Un părinte, cadru didactic sau educator informat poate:

• recunoaște mai devreme dificultățile unui copil,
• evita etichetarea sau pedepsirea comportamentelor care ascund o nevoie,
• adopta strategii de predare și evaluare pentru a sprijini învățarea reală.

În plus, la grădiniță sau la școală, înțelegerea CES contribuie la crearea unui climat incluziv, în care fiecare copil se simte în siguranță și valorizat, iar colegii săi învață respectul pentru cei diferenți și solidaritatea.

Pe măsură ce școlile românești se aliniază la standardele educației incluzive europene, profesorii, părinții și specialiștii trebuie să colaboreze și să cunoască semnele, cauzele și soluțiile legate de CES. Numai astfel putem asigura șanse egale la educație pentru toți copiii, indiferent de dificultățile cu care se confruntă.

În România este important să înțelegem diferența între elev/copil cu CES și elev/copil cu „certificat CES„. În România beneficieză de profesor de sprijin și de alte drepturi numai elevii cu „certificat CES” – adică certificat de orientarea școlară.

Importantă este și diferența certificat CES – certificat de handicap. Certificatul CES este în legătură cu orientarea școlară, pe când certificatul de handicap atestă o dizabilitate. Drepturile diferă în cazul celor două certificate. Dacă un elev are „certificat CES” nu înseamnă că are și certificat de handicap.

Date recente despre CES

În ultimii ani numărul elevilor cu CES din învățământul de masă de la noi aproape s-a triplat în ultimii 5 ani, ajungând la peste 57.000 în anul școlar 2023–2024. Datele consolidate indică un total de 71.234 elevi cu CES integrați în școlile de masă și în învățământul special, în 2023–2024. Numărul real al copiilor cu CES este însă mai mare pentru că în România beneficiază de drepturi doar elevii cu certificat CES.

În medie, 15,4 % dintre elevii din Europa au o decizie CES, conform datelor European Planning and Learning Education (EPALE) din 2020. Integrarea în învățământul de masă diferă foarte mult de la o țară europeană la alta, media a 14 țări, care oferă date, fiind de 17,44% (ISCED 1 – învățământ primar) și 19.07% (15 țări, ISCED 2 – învățământ gimnazial), cf. Agenției Europene pentru Nevoi Speciale și Educație Incluzivă (EASNIE). România nu face parte din această organizație.

Ce înseamnă Cerințele Educaționale Speciale (CES)?

Conform Agenției Europene pentru Nevoi Speciale și Educație Incluzivă termenul CES se referă la ”elevii care, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, au nevoie de sprijin educațional suplimentar față de ceea ce este oferit în mod obișnuit în curriculumul standard.”

O definiție a CES exista în legea învățământului preuniversitar din 2023, anexă, nr. 11: ”Cerințele educaționale speciale (CES) reprezintă necesitățile educaționale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educației, adaptate particularităților individuale și celor caracteristice unei anumite deficiențe/dizabilități sau tulburări/dificultăți de învățare ori de altă natură, precum și o asistență complexă de natură medicală, socială și/sau educațională.

O definiție simplă: Cerințele educaționale speciale (CES) reprezintă totalitatea nevoilor de sprijin educațional, psihologic și social pe care le are un copil pentru a putea participa în mod eficient și echitabil la procesul de învățare.

Aceste cerințe apar atunci când un elev se confruntă cu dificultăți care îi afectează performanța școlară. Integrarea în colectiv sau dezvoltarea personală suferă, fiind necesare adaptări ale conținutului, metodelor și evaluării.

În sens larg, cerințele educaționale speciale includ:

• intervenții personalizate,
• adaptări curriculare,
• metode de predare diferențiate,
• resurse și suport emoțional necesare pentru a sprijini un elev cu dificultăți.

Dificultățile pot fi de natură cognitivă, senzorială, motorie, emoțional-comportamentală sau socio-culturală.

CES nu se referă doar la copii cu dizabilități. Intră în această categorie și la cei cu tulburări de învățare, întârzieri în dezvoltare, dificultăți de comunicare sau copiii proveniți din medii dezavantajate.

Într-o școală incluzivă, fiecare copil contează, iar recunoașterea și sprijinirea diversității reprezintă fundamentul unei educații echitabile. În acest context, tot mai des se vorbește despre cerințele educaționale speciale (CES) – un concept esențial pentru înțelegerea și susținerea elevilor care întâmpină dificultăți în procesul de învățare.

Tipuri de cerințe educaționale speciale

Cerințele educaționale speciale pot fi temporare sau permanente.

CES permanente

Acestea sunt nevoi educaționale continue, legate de condiții sau tulburări care nu dispar în timp și care afectează în mod constant capacitatea copilului de a învăța, de a comunica sau de a se adapta social.

Exemple:

• Tulburări din spectrul autist (TSA)
• Dizabilități intelectuale
• Paralizie cerebrală
• Tulburări de dezvoltare a limbajului (ex. afazie congenitală)
• Tulburări de învățare persistente: dislexie, dispraxie, discalculie, disgrafie
• ADHD (în forme severe)

Caracteristici ale CES permanente:

• Sunt diagnosticate clinic de obicei de timpuriu
• Necesită intervenție educațională susținută, personalizată
• Evoluează, dar nu dispar complet
• Necesită planuri educaționale de lungă durată (PIP, planuri personalizate)
• Pot implica adaptări curriculare, sprijin permanent

CES temporare

Acestea sunt dificultăți educaționale apărute într-un anumit moment al vieții copilului, ca urmare a unor factori externi sau interni. Cu o intervenție adecvată, pot dispare sau se pot ameliora semnificativ.

Exemple:

• Întârziere în dezvoltarea vorbirii la copiii bilingvi
• Tulburări emoționale după un divorț sau o pierdere în familie
• Dificultăți de adaptare după o relocare/ schimbare de școală
• Spitalizări lungi sau boli cronice
• Traume (abuz, neglijare, violență domestică)
• Context socio-economic dificil (sărăcie, lipsa sprijinului familial)

Caracteristici ale CES temporare:

• Nu sunt neapărat asociate cu o dizabilitate
• Necesită sprijin pe termen scurt sau mediu
• Cu o intervenție timpurie, elevul poate reveni la nivelul funcțional tipic
• Pot beneficia de intervenții precum consiliere, sprijin logopedic, adaptare temporară a sarcinilor

CES în funcție de natura dificultăților

Este esențial să înțelegem că termenul „cerințe educaționale speciale” (CES) este mai larg decât termenul „dizabilitate”. Deși mulți copii cu dizabilități au CES, nu toți copiii cu CES sunt persoane cu dizabilități.

Cerințele educaționale speciale pot fi clasificate în mai multe categorii, în funcție de natura dificultăților pe care le întâmpină elevul:

CES asociate cu deficiențele senzoriale

Elevii care au deficiențe senzoriale (de auz sau de vedere), au nevoie de adaptări semnificative ale mediului de învățare, materiale accesibile, metode alternative de comunicare și sprijin specializat.

CES asociate cu tulburări de învățare

Copiii cu dislexie (dificultăți la citire), dispraxie (dificultăți de coordonare), discalculie (dificultăți de calcul), disgrafie (scriere) sau ADHD întâmpină dificultăți în procesarea informației, menținerea atenției sau organizarea sarcinilor. Aceștia au nevoie de metode de predare adaptate și de evaluări diferențiate.

CES asociate cu tulburări de dezvoltare

Se referă la copiii care au nevoii educaționale speciale (CES) din cauza unor tulburări care afectează dezvoltarea lor globală, cognitivă, emoțională, socială sau motorie. În România, această categorie este recunoscută oficial și include mai multe tipuri de dificultăți sau diagnostice. Tulburările din spectrul autist (TSA) afectează comunicarea, interacțiunea socială și comportamentul. Copilul poate avea dificultăți în înțelegerea emoțiilor, menținerea contactului vizual, adaptarea la schimbări etc. Tulburări de limbaj și comunicare, adică întârzieri sau dificultăți în vorbire, probleme de înțelegere sau exprimare (ex: dislalie, întârziere în dezvoltarea limbajului, balbism). Tulburări de atenție și hiperactivitate (ADHD), implică probleme de concentrare, impulsivitate, neliniște, copilul are dificultăți în menținerea atenției și organizare.

CES asociate cu dizabilități fizice / motorii

Copiii cu dificultăți de mobilitate sau probleme legate de funcționarea fizică a corpului, ce pot afecta participarea lor în activitățile educaționale obișnuite fără adaptări sau sprijin suplimentar. Uneori este nevoie de sprijin suplimentar, de exemplu în cazul paraliziilor cerebrale sau în cazul altor tulburări neuromotorii. Acești elevi au nevoie de timp suplimentar, de adaptări fizice ale spațiului școlar sau de tehnologie asistivă, precum și de fizio sau kinetoterapie.

CES asociate cu tulburări emoționale și comportamentale

Elevii care manifestă comportamente agresive, anxietate, izolare socială sau instabilitate emoțională necesită un cadru educațional calm, sprijin psihopedagogic și strategii de autoreglare emoțională.

CES asociate cu deficiențele mintale

Intră în această categorie intelectul de limită și deficiența mintală ușoară, copiii cu sindrom Down. Acești copii se pot integra în școala de masă și au nevoie de adaptări curriculare, de sprijin sau de un facilitator.

CES asociate cu boli cronice sau afecțiuni medicale

Elevii cărora le este afectată capacitatea de a participa la procesul educațional în mod obișnuit din cauza spitalizărilor frecvente sau stimei de sine scăzute (diabet, epilepsie, boli autoimune, depresie, anexietate, alte tulburări psihice).

CES asociate cu contextul socio-cultural

Copiii proveniți din familii cu venituri reduse, din comunități marginalizate sau din medii instabile pot întâmpina dificultăți legate de integrare, motivație și continuitate școlară. În cazul lor, sprijinul social și educațional este esențial. În această categorie intră și ADHD de orgine culturală (nerăbdarea, satisfacerea imediată a nevoilor etc.)

Câteva exemple concrete

• Un elev cu autism poate avea nevoie de sprijin în comunicare, structură clară a activităților și un mediu educațional predictibil.
• Un copil cu dislexie necesită materiale adaptate pentru citit, timp suplimentar la evaluări, metode vizuale de învățare și tehnică asistivă.
• Un elev cu deficiență de auz are nevoie de profesor itinerant, interpret mimico-gestual sau materiale vizuale, tehnică asistivă.
• Un copil provenit dintr-un mediu defavorizat poate necesita sprijin psihosocial, activități remediale și consiliere.
• Un elev cu tulburări de comportament poate beneficia de un plan personalizat de intervenție comportamentală și sprijin al consilierului școlar.

Scopul principal al adaptărilor pentru elevii cu CES este asigurarea accesului egal la educație și reducerea riscului de eșec școlar sau de marginalizare. Prin identificarea timpurie a nevoilor, colaborarea între cadre didactice, consilieri, specialiști și familie, școala poate oferi fiecărui elev șansa de a învăța în ritmul său, în condiții de siguranță și respect.

Este esențial ca profesorii să fie informați și pregătiți pentru a lucra cu elevi cu nevoi diverse, iar comunitatea școlară să fie deschisă incluziunii și empatiei.

Cum recunoaștem un elev cu CES?

Recunoașterea timpurie a elevilor cu CES este esențială pentru a preveni eșecul școlar și excluziunea socială. Un cadru didactic atent poate observa semnale de alarmă care indică dificultăți mai profunde, chiar înainte de un diagnostic oficial.

Recunoașterea timpurie nu înseamnă diagnosticare, ci deschiderea unei căi de sprijin. Profesorii nu trebuie să eticheteze, ci să observe, să adapteze și să colaboreze pentru a oferi fiecărui copil șansa de a învăța în ritmul și stilul propriu.

1. Semne la nivel cognitiv (învățare)

• Învățare lentă, chiar și după explicații repetate
• Probleme în înțelegerea instrucțiunilor orale sau scrise
• Dificultăți evidente în citit, scris sau calcul (ex: confuzii de litere, omisiuni, dezorientare în spațiul paginii)
• Probleme de memorie de lucru: uită rapid ce a învățat
• Lipsă de generalizare a cunoștințelor – învață „mecanic”, fără aplicare
• Scris dezorganizat, dezordonat, foarte lent

2. Semne la nivel emoțional

• Anxietate școlară excesivă (ex: teamă de a fi ascultat, de a greși)
• Reacții disproporționate la greșeli sau corecturi (plâns, retragere, furie)
• Stare de apatie, lipsă de inițiativă în sarcini
• Stimă de sine scăzută, autoetichetări negative („Sunt prost”, „Nu pot”)
• Evitarea constantă a anumitor activități (mai ales cele academice)

3. Semne la nivel social

• Dificultăți în a-și face prieteni sau a menține relații pozitive
• Joacă solitară excesivă sau respingerea de către grup
• Lipsa înțelegerii regulilor sociale (ex: întrerupe conversații, nu respectă rândul)
• Agresivitate verbală sau fizică față de alți copii (când frustrările nu sunt exprimate verbal)
• Dificultăți în lucrul în echipă, cooperare redusă

4. Semne la nivel comportamental

• Agitație, impulsivitate, mișcări continue (nu stă pe loc, bate din picior, se ridică des)
• Lipsa de atenție și concentrare, ușor distras de stimuli externi
• Răspunsuri nepotrivite sau automate, fără legătură cu sarcina
• Comportamente de opoziție: refuz de a lucra, provocări la adresa autorității
• Încălcarea frecventă a regulilor clasei, cu sau fără conștientizarea consecințelor

Un singur semn nu indică automat CES, dar persistența și cumulul acestora pe o perioadă de câteva săptămâni/luni justifică CES.

Rolul cadrelor didactice în identificarea timpurie a copiilor cu CES

Alături de părinți profesorul / educatorul de la clasă / grupă este o verigă importantă în procesul de identificare timpurie a copiiilor / elevilor cu cerințe educaționale speciale. Cadrul didactic observă zilnic comportamentul, reacțiile, stilul de învățare și relaționarea cu colegii.

Identificarea timpurie nu este diagnostic, ci observarea unor dificultăți constante, care persistă și interferează cu învățarea sau adaptarea copilului în grupul de la grădiniță sau la școală.
Scopul nu este etichetarea copilului, ci activarea unor forme de sprijin cât mai devreme.

Descarcă mai jos o Fișă de observare – Semnale privind posibile CES.

După identificarea unei suspiciuni cadrul didactic informează părinții, apoi aceștia decid dacă este nevoie de o evaluare. Vezi mai departe: Cum obțin certificatul de orientare școlară și profesională de la CMBRAE / CJRAE.

Profesorul de sprijin

După evaluare certificatul de orientare poate fi eliberat cu profesor de sprijin. Detalii despre ce face profesorul de sprijin pentru un copil cu CES aici: Ce este și ce face un profesor de sprijin?

Situația actuală în România

Conform datelor publice, în România există zeci de mii de copii cu CES integrați în învățământul de masă, alături de cei care frecventează școli speciale. Totuși, numărul profesorilor de sprijin este insuficient, formarea cadrelor didactice în domeniul educației incluzive este limitată și de slabă calitate, iar infrastructura și resursele sunt inegale între mediul urban și rural.

În ciuda unor progrese legislative discutabile, sistemul se confruntă cu mai multe dificultăți:

• identificarea tardivă a nevoilor speciale ale elevilor
• personal insuficient calificat în educația incluzivă
• lipsa adaptărilor curriculare reale în unele școli
• atitudini negative sau lipsa de pregătire a unor cadre didactice
• resurse didactice inadecvate pentru elevii cu tulburări de învățare, autism sau dizabilități senzoriale
• colaborare limitată între școală, familie și specialiști
• lipsa colaborării între instituții

In România, cu un sistem rigid și birocractic, nu toți copiii cu CES beneficiază de sprijin, ci doar cei cu certificat de orientare școlara.

Concluzii

Cerințele educaționale speciale nu sunt un obstacol, ci o oportunitate de a învăța cum să sprijinim fiecare copil în mod echitabil și personalizat. Printr-o abordare empatică, profesională și colaborativă, educația poate deveni cu adevărat accesibilă tuturor.

Cerințele educaționale speciale în România nu sunt doar o realitate juridică, ci și o provocare educațională și socială majoră. O școală care sprijină elevii cu CES este o școală mai echitabilă pentru toți. Pentru ca educația incluzivă să devină cu adevărat funcțională, este nevoie de implicare la toate nivelurile: profesori bine pregătiți, părinți informați, specialiști activi și politici educaționale coerente. Doar astfel putem transforma fiecare dificultate într-o oportunitate de învățare și dezvoltare pentru toți copiii.