Ajutor! Am în clasă un copil cu autism (TSA)

Capitolul VI. Luni dimineață intră în clasă un elev cu TSA. Ce fac?

Capitolul I | Capitolul II | Capitolul III | Capitolul IV | Capitolul V | Capitolul VI | Capitolul VII | Capitolul VIII | Capitolul IX | Capitolul X | Capitolul XI

După ce am înțeles ce este autismul și cum explică cercetarea actuală această condiție, apare întrebarea cea mai importantă pentru orice profesor:

Ce fac concret la prima oră la școală?

Vestea bună este că majoritatea adaptărilor necesare nu presupun echipamente speciale, cursuri costisitoare sau schimbarea întregii modalități de predare. De cele mai multe ori este suficient să modificăm modul în care organizăm clasa, formulăm instrucțiunile și reacționăm la dificultățile elevului.

Mai există un lucru important. Aproape toate strategiile prezentate în continuare îi ajută nu doar pe elevii cu autism, ci și pe cei cu ADHD, tulburări specifice de învățare, anxietate sau dificultăți de atenție. De fapt, o clasă organizată clar și predictibil este o clasă mai bună pentru toți copiii.

1. Înainte să înceapă ora

Succesul unei lecții este setat înainte ca profesorul să spună primul cuvânt. Pentru un elev cu autism, mediul în care învață poate fi la fel de important ca lecția în sine. Un copil copleșit de zgomot, lumină sau schimbări neașteptate își va folosi cea mai mare parte a energiei încercând să facă față acestor stimuli. În aceste condiții, foarte puține resurse mai rămân disponibile pentru învățare. De aceea, primul pas nu este adaptarea conținutului lecției, ci adaptarea mediului.

Alegeți cu grijă locul în clasă

Nu există un loc perfect pentru fiecare copil. Există însă locuri mai potrivite decât altele. În general, este util ca elevul să stea:

• departe de ușă și de zonele cu trafic intens;
• departe de ferestrele foarte zgomotoase;
• departe de sursele puternice de lumină sau de neoanele care pâlpâie;
• într-un loc din care vede bine profesorul și tabla;
• cu cât mai puține surse de distragere în câmpul vizual.

Uneori profesorii mută elevul în prima bancă fără să se gândească dacă aceasta este într-adevăr cea mai bună soluție. Pentru unii copii este ideal. Pentru alții, prima bancă înseamnă lumină puternică, zgomotul holului și toată atenția clasei îndreptată spre ei. Observația directă este mai valoroasă decât orice regulă generală.

Reduceți stimulii inutili

Nu toate clasele pot fi transformate într-un spațiu perfect liniștit. Dar aproape toate pot deveni puțin mai prietenoase. De exemplu:

• evitați muzica de fundal în timpul activităților care solicită concentrare;
• reduceți pe cât posibil zgomotele inutile;
• nu încărcați excesiv pereții din fața clasei cu afișe, planșe și decorațiuni;
• dacă observați că un neon pâlpâie, solicitați înlocuirea lui.

Pentru majoritatea copiilor acestea sunt detalii. Pentru un elev hipersensibil senzorial pot face diferența dintre o oră suportabilă și una imposibil de urmărit.

Acceptați strategiile de autoreglare

Mulți copii cu autism folosesc diferite comportamente pentru a-și regla nivelul de activare. Aceste comportamente sunt cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de stimming (self-stimulatory behaviour – comportamente de autostimulare). Ele pot include:

• legănatul;
• fluturatul mâinilor;
• rotirea unui obiect;
• apăsarea unei mingi antistres;
• jocul cu un elastic;
• balansarea picioarelor.

Aceste comportamente nu trebuie confundate cu lipsa de disciplină. De cele mai multe ori ele ajută copilul să își controleze anxietatea sau supraîncărcarea senzorială. Dacă nu pun în pericol elevul și nu îi deranjează pe ceilalți, nu există motive să fie interzise. Uneori, încercarea de a le elimina produce exact efectul opus: copilul devine și mai tensionat.

Căștile antifonice

În timpul unor activități zgomotoase, cum sunt festivitățile, exercițiile de evacuare, orele de educație muzicală sau anumite pauze, unii elevi folosesc căști antifonice. Ele funcționează asemănător ochelarilor pentru un copil cu probleme de vedere. Nu îi oferă un avantaj față de colegi. Îi permit doar să participe în condiții comparabile.

Anunțați schimbările înainte să apară

Anunțați schimbările. Pentru majoritatea elevilor, o modificare de orar este doar o surpriză. Pentru un copil autist poate însemna pierderea întregului sentiment de predictibilitate. În loc de:

„Astăzi nu mai facem matematică.”

este preferabil:

„Mâine ora a treia va fi înlocuită cu educație plastică.”

sau

„După pauză mergem în laborator. Vă voi spune cu cinci minute înainte.”

Pregătirea reduce anxietatea și permite copilului să își reorganizeze așteptările.

Folosiți un program vizual

Mulți elevi autiști înțeleg mai ușor informațiile prezentate vizual decât cele transmise doar verbal. Un program afișat pe tablă poate fi suficient. De exemplu:

1. Verificarea temei.
2. Lecția nouă.
3. Exerciții.
4. Pauză.
5. Evaluare.

Pe măsură ce activitățile sunt finalizate, ele pot fi bifate sau șterse. Acest lucru îi oferă elevului o imagine clară asupra desfășurării orei și reduce întrebările repetate de tipul:

„Cât mai avem?”

„Mai facem și altceva?”

„Când plecăm?”

O pauză planificată este mai eficientă decât o criză

Unii copii au nevoie, din când în când, de câteva minute de liniște. Este util să existe o regulă stabilită dinainte. De exemplu, profesorul și elevul pot conveni asupra unui semn discret sau a unui cartonaș pe care copilul îl așază pe bancă atunci când simte că începe să se supraîncarce.

Elevul merge câteva minute într-un spațiu liniștit, apoi revine la activitate. În multe situații, această pauză de cinci minute previne o criză care ar întrerupe întreaga oră.

Prima impresie contează

În primele săptămâni de școală, profesorii încearcă adesea să observe cât mai repede dificultățile elevului. La fel de important este însă să observe și resursele lui. Întrebați-vă:

• Ce îi place să facă?
• Ce face bine?
• Ce îl motivează?
• În ce activități uită de timp?
• Ce îl liniștește?

Aceste informații vor deveni, în lunile următoare, unele dintre cele mai eficiente instrumente didactice.

În concluzie

Înainte ca elevul să învețe matematica, limba română sau geografia, el trebuie să se simtă suficient de în siguranță pentru a putea învăța. De multe ori, diferența dintre o lecție reușită și una dificilă nu este explicația profesorului, ci mediul în care aceasta are loc.

2. Cum predau astfel încât elevul să poată învăța

Mulți profesori cred că adaptarea pentru un elev autist înseamnă să simplifice materia. De cele mai multe ori, nu acesta este lucrul de care are nevoie copilul. Problema nu este că nu poate înțelege conținutul, ci că modul în care informația este prezentată îi solicită prea mult atenția, memoria de lucru sau capacitatea de organizare. Cu alte cuvinte, nu schimbăm neapărat ce predăm, ci cum predăm.

O instrucțiune pe rând

Profesorii dau adesea mai multe instrucțiuni într-o singură propoziție. De exemplu:

„Deschideți caietele, scrieți titlul, copiați definiția de pe tablă și apoi rezolvați exercițiile unu și doi.”

Pentru majoritatea elevilor, această succesiune este ușor de urmărit. Pentru un copil cu autism, mai ales dacă are și dificultăți ale funcțiilor executive, este posibil ca după primele două informații restul să se piardă. Este mai eficient să împărțim sarcina în pași simpli. Mai întâi:

„Deschideți caietele.”

După ce toată lumea a terminat:

„Scrieți titlul.”

Apoi:

„Copiați definiția.”

Poate părea o diferență minoră. În realitate, ea reduce considerabil încărcarea memoriei de lucru și îi permite elevului să rămână implicat în activitate.

Nu presupuneți că a înțeles

Întrebarea:

„Ai înțeles?”

este aproape inutilă. Mulți copii răspund automat „da”, chiar dacă nu au înțeles. Alții cred că au înțeles, dar au interpretat instrucțiunea diferit. Este mult mai eficient să cereți elevului să reformuleze ceea ce are de făcut. De exemplu:

„Spune-mi tu care este primul pas.”

sau

„Cu ce începi?”

În câteva secunde veți afla dacă explicația a fost suficient de clară.

Vorbiți mai puțin. Arătați mai mult.

Mulți elevi cu TSA procesează informația vizuală mai ușor decât explicațiile lungi. De aceea, ori de câte ori este posibil:

• scrieți pașii pe tablă;
• folosiți scheme;
• desenați;
• evidențiați informațiile importante;
• oferiți exemple concrete.

O explicație vizuală rămâne disponibilă pe tot parcursul activității. Explicația verbală dispare în momentul în care profesorul a terminat de vorbit.

Marcați ceea ce este esențial

Unii copii cu autism bservă detalii pe care ceilalți nu le remarcă. Aceasta poate fi o resursă extraordinară. În același timp, poate deveni o dificultate atunci când toate informațiile par la fel de importante. Profesorul poate ajuta foarte mult spunând explicit:

„Din această lecție vreau să rețineți trei lucruri.”

sau

„Acesta este cuvântul-cheie.”

sau

„Acest paragraf este cel mai important.”

Ceea ce pentru profesor pare evident nu este întotdeauna evident și pentru elev.

Respectați timpul de procesare

Una dintre cele mai frecvente greșeli este graba. Profesorul pune o întrebare. Trec două secunde. Elevul nu răspunde. Profesorul repetă întrebarea, o reformulează sau cere răspunsul altui copil. Pentru unii elevi cu autism, aceste două secunde nu sunt suficiente. Ei au nevoie de mai mult timp pentru a înțelege întrebarea, a organiza răspunsul și a-l formula. O regulă simplă poate schimba mult dinamica orei: după ce adresați o întrebare, așteptați aproximativ zece secunde.

Dacă reformulați întrebarea înainte ca elevul să termine procesarea, este ca și cum ați apăsa butonul „restart”. Procesul o ia de la capăt.

Nu ștergeți tabla prea repede

Pare un detaliu neimportant. Nu este. Unii elevi au nevoie de mai mult timp pentru a copia informațiile. Alții alternează greu între ascultarea profesorului și scriere. Dacă tabla este ștearsă imediat după explicație, ei pierd fie explicația, fie notițele. Uneori este suficient să fotografiați tabla și să trimiteți imaginea pe grupul clasei.

Alteori este mai util să oferiți elevului o fișă deja tipărită. Scopul nu este să verificăm cât de repede copiază, ci cât de bine înțelege lecția.

Folosiți interesul special al copilului

Mulți copii cu TSA dezvoltă interese foarte intense pentru anumite subiecte. Aceste interese sunt uneori privite ca o piedică. În realitate, ele pot deveni unul dintre cele mai puternice instrumente de învățare. Un copil pasionat de trenuri poate învăța fracțiile folosind mersul trenurilor. Un copil fascinat de planete poate exersa citirea pe texte despre sistemul solar.

Un elev interesat de hărți poate învăța orientarea spațială mai ușor decât colegii lui. Interesul special nu trebuie privit doar ca recompensă. Poate deveni chiar punctul de plecare al învățării.

Schimbările bruște consumă energie

În capitolul despre monotropism am văzut că trecerea de la o activitate la alta poate fi dificilă. Acest lucru este valabil și în timpul lecției. Dacă urmează să schimbați activitatea, anunțați elevii înainte. De exemplu:

„Mai avem două exerciții, apoi lucrăm în echipe.”

sau

„În cinci minute închidem caietele.”

Aceste câteva secunde de pregătire reduc anxietatea și fac tranziția mult mai ușoară.

Flexibilitatea nu înseamnă lipsa exigenței

Unii profesori se tem că adaptările îi avantajează pe elevii cu CES. În realitate, adaptarea schimbă drumul, nu destinația. Dacă obiectivul lecției este înțelegerea unui fenomen la geografie, nu contează dacă elevul răspunde oral, în scris sau folosind imagini.

Dacă scopul este să demonstreze că a înțeles un text, putem accepta modalități diferite de exprimare. Important este ca evaluarea să măsoare competența urmărită, nu dificultățile secundare ale copilului.

Profesorul nu trebuie să facă totul singur

Nu este realist să adaptăm fiecare lecție în detaliu. Adesea, cele mai eficiente adaptări sunt și cele mai simple:

• instrucțiuni clare;
• informații esențiale evidențiate;
• timp suficient de răspuns;
• materiale vizuale;
• predictibilitate;
• pași mici.

Aceste măsuri îi ajută nu doar pe elevii autiști, ci întreaga clasă.

În concluzie

Un elev autist nu are nevoie de o lecție mai ușoară. Are nevoie de o lecție mai clară. Iar claritatea este una dintre cele mai valoroase calități ale unei lecții, indiferent dacă în clasă există sau nu elevi cu cerințe educaționale speciale.

3. Cum comunic și cum evaluez

Predarea nu înseamnă doar transmiterea unor informații. În fiecare minut al unei lecții profesorul transmite mesaje, formulează cerințe, oferă feedback și încearcă să înțeleagă reacțiile elevilor. În cazul unui elev cu autism, tocmai aceste momente aparent obișnuite pot deveni sursa celor mai multe neînțelegeri. De cele mai multe ori problema nu este lipsa dorinței de a comunica, ci faptul că profesorul și elevul folosesc, fără să își dea seama, reguli diferite de interpretare a mesajelor.

Spuneți exact ceea ce vreți să spuneți

În conversațiile obișnuite folosim frecvent expresii indirecte. Spunem:

„Poate ar fi bine să începi.”

când de fapt înseamnă:

„Începe acum.”

Sau spunem:

„Nu prea îmi place ce faci.”

când vrem să spunem:

„Oprește-te.”

Majoritatea elevilor înțeleg aceste nuanțe fără dificultate. Un elev cu TSA poate interpreta însă mesajul literal. Nu pentru că nu este atent, ci pentru că acesta este modul în care procesează limbajul. De aceea, comunicarea clară este cea mai bună strategie. În loc de:

„Hai să vedem dacă putem fi mai cuminți.”

este mai eficient:

„Te rog să stai pe scaun.”

În loc de:

„Poate ar fi cazul să terminăm.”

spuneți:

„Mai ai două minute.”

Mesajele explicite reduc anxietatea și elimină ambiguitățile.

Evitați ironiile și sarcasmul

Ironia este una dintre cele mai dificile forme de limbaj. Când profesorul spune:

„Bravo, ai fost extrem de rapid!”

după ce elevul a întârziat zece minute, majoritatea copiilor înțeleg că este o ironie. Un elev cu autism poate interpreta mesajul ca pe un compliment autentic. Același lucru este valabil pentru sarcasm, glume sau expresii figurate. Nu este nevoie să renunțați complet la umor. Dar este bine să știți că anumite glume nu vor fi înțelese așa cum intenționați.

Nu presupuneți că expresia feței spune totul

Profesorii citesc permanent limbajul nonverbal. Ne uităm dacă elevii sunt atenți, interesați, plictisiți sau îngrijorați. În autism, expresia facială poate fi înșelătoare. Un copil poate părea complet dezinteresat și, în realitate, să urmărească foarte atent lecția. Altul poate zâmbi într-un moment nepotrivit. Un elev cu TSA poate evita contactul vizual tocmai atunci când ascultă cel mai atent.

Aceste comportamente nu trebuie interpretate automat ca lipsă de respect sau lipsă de interes. Dacă aveți îndoieli, este mai bine să întrebați decât să presupuneți.

Nu interpretați imediat intențiile

Profesorii fac acest lucru în fiecare zi. Vedem un comportament și încercăm imediat să îi atribuim o intenție. „Nu răspunde pentru că nu vrea.” „Mă ignoră.” „Face pe încăpățânatul.” În cazul unui elev autist, aceste interpretări sunt adesea greșite. Același comportament poate avea explicații foarte diferite. Elevul poate:

• să nu fi procesat încă întrebarea;
• să nu fi înțeles cerința;
• să fie supraîncărcat senzorial;
• să nu știe cum să formuleze răspunsul;
• să fie anxios.

Înainte de a corecta comportamentul, încercați să înțelegeți cauza lui.

Feedback-ul trebuie să fie specific

Toți copiii au nevoie de feedback. Dar un feedback vag este puțin util. În loc de:

„Foarte bine!”

este mai eficient:

„Mi-a plăcut că ai explicat fiecare pas.”

sau

„Ai cerut ajutor înainte să renunți. Asta a fost o alegere bună.”

Astfel elevul înțelege exact ce comportament este apreciat și îl poate repeta.

Corectați în privat, ori de câte ori este posibil

Mulți copii cu autism sunt foarte sensibili la critica publică. Observațiile făcute în fața clasei pot produce anxietate și pot bloca participarea ulterioară. Dacă este nevoie de o corectare, este preferabil să fie făcută calm și discret. Scopul nu este să demonstrăm că profesorul are autoritate. Scopul este ca elevul să învețe.

Cum evaluăm un elev cu TSA?

Evaluarea este unul dintre domeniile în care apar cele mai multe neînțelegeri. Unii profesori cred că adaptarea evaluării înseamnă scăderea standardelor. Nu este adevărat. Adaptarea schimbă modul în care elevul își demonstrează competențele, nu nivelul competențelor așteptate.

Evaluarea trebuie să măsoare ceea ce intenționează să măsoare

Să presupunem că vrem să evaluăm dacă elevul a înțeles circuitul apei în natură. Dacă îi cerem să redacteze un text lung, rezultatul va fi influențat și de:

• viteza scrisului;
• ortografie;
• organizarea textului;
• memoria de lucru.

Ajungem astfel să evaluăm mult mai mult decât geografia. Uneori este suficient ca elevul să explice oral, să completeze o schemă sau să ordoneze câteva imagini. Competența evaluată rămâne aceeași.

Oferiți timp suficient

Mulți elevi autiști au nevoie de mai mult timp pentru:

• citirea cerințelor;
• organizarea răspunsului;
• verificarea lucrării.

Timpul suplimentar nu reprezintă un avantaj. El compensează diferențele de procesare.

Reduceți ambiguitatea

Întrebările foarte generale pot crea dificultăți. De exemplu:

„Ce a vrut autorul să spună?”

poate avea numeroase interpretări. În schimb:

„Care sunt cele trei motive pentru care personajul a plecat?”

este o cerință clară și măsoară mai precis ceea ce știe elevul. Același principiu este valabil pentru toate disciplinele. Cu cât cerința este mai explicită, cu atât evaluarea este mai fidelă.

Nu penalizați ceea ce nu evaluați

Dacă obiectivul lecției este rezolvarea unei probleme de matematică, scrisul urât nu ar trebui să influențeze nota. Dacă evaluăm cunoștințele de istorie, dificultățile de ortografie nu ar trebui să cântărească decisiv. Acest principiu este valabil pentru toți elevii, nu doar pentru cei cu CES.

Comparați elevul cu propriul progres

Profesorii compară adesea rezultatele elevilor între ei. În educația incluzivă este mai utilă o altă comparație: Unde era acest elev acum șase luni?

Uneori progresul este spectaculos, chiar dacă nivelul clasei nu a fost încă atins. Pentru un copil care, în septembrie, nu putea rămâne cinci minute la masă, faptul că în iunie participă la o lecție întreagă reprezintă un progres educațional major. Acesta merită observat și valorizat.

În concluzie

Un elev cu autism are nevoie, înainte de toate, de un profesor previzibil. Un profesor care spune ceea ce gândește, explică regulile, oferă timp pentru răspuns și evaluează competența pe care și-a propus să o măsoare.

Claritatea nu este doar o metodă eficientă de predare. Pentru mulți elevi cu TSA ea reprezintă condiția de bază pentru a putea participa cu succes la activitatea clasei.

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11