Ajutor! Am în clasă un copil cu autism (TSA)

Capitolul III. Cum explică știința autismul?

Capitolul I | Capitolul II | Capitolul III | Capitolul IV | Capitolul V | Capitolul VI | Capitolul VII | Capitolul VIII | Capitolul IX | Capitolul X | Capitolul XI

Autismul este una dintre cele mai studiate condiții de neurodezvoltare, dar cercetătorii nu au găsit încă o singură teorie care să explice toate caracteristicile sale. Acest lucru nu este surprinzător. Autismul este extrem de variabil. Două persoane pot avea același diagnostic și totuși să comunice diferit, să învețe diferit și să reacționeze diferit la aceeași situație. Din acest motiv, cercetătorii vorbesc astăzi despre modele explicative, nu despre o singură cauză. Fiecare model încearcă să răspundă la o întrebare diferită.

• De ce apar dificultățile sociale?
• De ce unii copii sunt foarte sensibili la zgomote sau lumină?
• De ce schimbările sunt atât de greu de acceptat?
• De ce apar interese atât de intense?
• De ce unii copii se adaptează ușor, iar alții au nevoie de mult sprijin?

Niciuna dintre teorii nu explică singură toate aceste aspecte, însă împreună ne ajută să înțelegem mai bine comportamentul elevului.

Diferențele de procesare senzorială

Una dintre cele mai bine susținute explicații este că persoanele autiste procesează stimulii senzoriali într-un mod diferit. Pentru majoritatea oamenilor, creierul filtrează automat zgomotele, luminile sau mirosurile din jur. De exemplu, după câteva minute într-o sală de clasă nu mai observăm bâzâitul neonului sau zgomotul ventilatorului. Pentru mulți elevi cu autism, acest filtru funcționează diferit. Sunetele, luminile sau atingerile nu rămân în fundal, ci ajung în prim-planul atenției. Un neon care pâlpâie, ecoul din sala de sport, parfumul unei profesoare sau soneria școlii pot deveni surse reale de disconfort.

Aceasta nu este o lipsă de voință și nici o exagerare. Creierul chiar procesează acești stimuli diferit. Din acest motiv, particularitățile senzoriale au fost introduse în 2013 printre criteriile oficiale de diagnostic ale autismului.

Pentru profesor, concluzia este simplă: un elev supraîncărcat senzorial nu poate acorda aceeași atenție lecției ca un coleg care se simte confortabil în acel mediu.

Monotropismul – de ce este atât de greu să schimbe activitatea?

Una dintre teoriile care a câștigat foarte mult teren în ultimii ani este monotropismul. Pe scurt, această teorie spune că atenția persoanelor cu TSA funcționează diferit. Majoritatea oamenilor își distribuie atenția între mai multe surse de informație. Pot asculta profesorul, observa ce scriu colegii și pot urmări în același timp ce apare scris pe tablă. Persoanele cu autism tind, în schimb, să își concentreze atenția foarte intens asupra unui număr redus de activități. Acest mod de funcționare are avantaje evidente. Poate explica de ce unii copii ajung să cunoască în detaliu subiecte precum astronomia, trenurile, dinozaurii, hărțile sau programarea.

În același timp, explică și dificultățile întâlnite la școală. Dacă elevul este complet concentrat asupra unei activități, trecerea la alta presupune un efort cognitiv important. De aceea, profesorul poate avea impresia că elevul:

• „nu m-a auzit când l-am strigat”;
• „nu vrea să lase jocul”;
• „se blochează când schimbăm exercițiul”;
• „se supără dacă modific orarul”.

De multe ori nu este vorba despre opoziție, ci despre costul ridicat al schimbării atenției. Pentru profesor, recomandarea este simplă: anunțați tranzițiile din timp.

În loc de:

„Strângeți tot! Trecem la altceva!”

este mult mai eficient:

„Mai lucrăm trei minute, apoi începem matematica.”

sau

„După acest exercițiu schimbăm activitatea.”

Această pregătire reduce anxietatea și face tranziția mult mai ușoară pentru toți elevii din școala, nu doar cei cu autism.

Problema dublei empatii – o schimbare importantă de perspectivă

Probabil cea mai importantă schimbare din cercetarea ultimilor ani este teoria numită problema dublei empatii (Double Empathy Problem), formulată de sociologul britanic Damian Milton. Timp de multe decenii s-a considerat că dificultățile sociale sunt localizate exclusiv „în” persoana cu TSA. Această perspectivă este numită uneori model monadic.

Modelul monadic privește dificultățile sociale ca fiind o caracteristică a unei singure persoane. În acest caz, problema este căutată exclusiv la elevul cu TSA.

În ultimii ani, cercetătorii au început să privească lucrurile diferit. Ei propun un model interacționist, potrivit căruia dificultățile de comunicare apar în relația dintre două persoane care înțeleg și interpretează lumea în mod diferit.

Modelul interacționist pornește de la ideea că orice comunicare este un proces în doi. Neînțelegerile nu apar doar pentru că persoana cu TSA îl înțelege mai greu pe interlocutor, ci și pentru că interlocutorul înțelege mai greu modul în care gândește persoana cu autism.

O analogie simplă este conversația dintre două persoane care vorbesc limbi diferite. Nu putem spune că doar una dintre ele comunică „prost”. Ambele întâmpină dificultăți, deoarece folosesc sisteme diferite de interpretare. Același lucru se poate întâmpla și între o persoană cu autism și una neurotipică.

Ce spun cercetările?

În ultimii ani au fost realizate experimente foarte interesante. Unul dintre ele a analizat modul în care informațiile sunt transmise de la o persoană la alta, asemenea jocului „telefonul fără fir”. Rezultatele au arătat că:

• grupurile alcătuite numai din persoane cu autism transmiteau informațiile la fel de eficient ca grupurile alcătuite numai din persoane neurotipice;
• dificultățile apăreau atunci când grupurile erau mixte.

Cu alte cuvinte, problema nu era lipsa competențelor sociale a unei singure categorii de persoane, ci diferențele dintre cele două stiluri de comunicare.

Alte cercetări au arătat că persoanele neurotipice își formează uneori impresii negative despre persoanele cu autism încă din primele secunde ale unei interacțiuni, înainte ca acestea să apuce să vorbească. Expresia feței, contactul vizual, postura sau ritmul vorbirii pot influența aceste judecăți rapide.

Ce înseamnă acest lucru pentru profesor?

Concluzia este una importantă. Mult timp s-a considerat că elevul cu TSA trebuie să învețe să comunice „ca ceilalți”. Astăzi înțelegem că adaptarea trebuie să fie reciprocă. Elevul învață regulile sociale ale clasei. Dar și profesorul și colegii învață cum comunică acel elev și cum să comunice cu el. Această schimbare de perspectivă modifică profund educația incluzivă. Scopul nu mai este ca elevul cu autism să pară cât mai puțin autist. Scopul este ca toți participanții la procesul educațional să poată comunica eficient, chiar dacă folosesc stiluri diferite.

Funcțiile executive

O altă explicație bine susținută privește funcțiile executive. Acestea reprezintă ansamblul proceselor cognitive care ne permit să ne organizăm activitatea. Ele includ:

• planificarea;
• inițierea unei sarcini;
• schimbarea strategiei atunci când este nevoie;
• inhibarea impulsurilor;
• memoria de lucru;
• organizarea timpului.

La mulți elevi cu TSA aceste procese funcționează diferit. De aceea pot apărea situații precum:

• știe materia, dar nu începe exercițiul;
• uită ce avea de făcut după prima etapă;
• termină greu testele;
• se blochează când apare o modificare neașteptată.

Aceste dificultăți sunt și mai frecvente atunci când autismul este asociat cu ADHD, situație întâlnită la aproximativ o treime dintre persoanele autiste. Pentru profesor, soluția nu este să repete „Concentrează-te!”, ci să reducă încărcarea cognitivă: instrucțiuni scurte, pași clari, liste vizuale și verificări intermediare.

Ce ar trebui să reținem?

În ultimii douăzeci de ani, cercetarea autismului s-a schimbat profund. Accentul nu mai cade pe identificarea unui „defect” al persoanei autiste, ci pe înțelegerea modului diferit în care aceasta percepe, procesează și interpretează lumea. Pentru profesor, poate cea mai importantă concluzie este aceasta:

Nu este obligatoriu să cunoașteți toate teoriile despre autism pentru a lucra eficient cu un elev autist. Este însă util să înțelegeți că multe comportamente aparent dificile au explicații cognitive și senzoriale, nu intenții de sfidare.

Teoriile sunt valoroase doar în măsura în care ne ajută să răspundem la întrebarea care contează cel mai mult în școală: „Ce pot face mâine, la clasă, pentru ca acest elev să învețe mai bine?”

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11