Dislexia compensată este o formă de dislexie în care dificultățile de citire persistă, dar elevul reușește să le depășească parțial prin strategii proprii sau intervenții specializate. Deși performanțele la citire pot părea apropiate de cele tipice, efortul cognitiv depus rămâne ridicat, iar unele dificultăți subtile persistă, mai ales în sarcini complexe de înțelegere a textului sau scriere. În acest articol explorăm semnele dislexiei compensate, cum o recunoaștem în școală și cum putem adapta intervenția educațională pentru a susține progresul real al elevilor cu această tulburare specifică de învățare.
Când dislexia „dispare”
Există elevi care citesc rar în public, scriu cu greșeli la dictări, dar obțin în general note mari la școală, participă activ la ore și sunt descriși ca fiind „copii buni”. Sunt adesea considerați doar neatenți, grăbiți sau perfecționiști. În realitate, unii dintre acești elevi trăiesc cu dislexie compensată – o formă mai puțin cunoscută de dislexie, în care dificultățile nu dispar, ci sunt mascate prin efort intens, strategii proprii și de plasticitatea creierului.
Dislexia compensată nu înseamnă ”vindecare”, ci adaptare. Copilul dezvoltă mecanisme prin care reușește să țină pasul cu colegii, în ciuda dificultăților reale de citire sau ortografie. De aceea, acest tip de dislexie rămâne frecvent nediagnosticat, fiind ignorat atât de cadrele didactice, cât și de familie.
Într-o cultură educațională în care performanța este măsurată prin note, iar dificultățile sunt recunoscute doar când apar „eșecuri”, acești copii trec adesea neobservați. Articolul de față își propune să aducă în atenție realitatea tăcută a dislexiei compensate: ce este, cum se manifestă și ce riscuri implică dacă nu este înțeleasă și sprijinită.
Caz real (anonimizat): Andrei, elev în clasa a IX-a, are media generală peste 9, citește expresiv la limba română, dar evită întotdeauna să citească texte noi cu voce tare. Scrie compuneri excelente, dar face frecvent greșeli în scris și redactează texte foarte încet. La evaluarea psihopedagogică, se constată că memoria de lucru verbală este afectată, iar procesarea fonologică este sub nivelul vârstei sale. Cu toate acestea, Andrei reușește să se descurce la școală cu ajutorul unei memorii vizuale foarte bune și prin expunere repetată la textele pe care le are de învățat. Andrei mi-a transmis de mai multe ori la orele de sprijin că el se descurcă bine la școală și s-a descurcat bine și până în clasa a IX-a. De fiecare dată când are ocazia iese în evidență prin modul empatic de a comunica. Cu tot modul său de a vorbi este însă un baiat singuratic. A fost diagnosticat cu o dislexie ușoară abia înainte de clasa a IX-a.
Ce este dislexia compensată?
Dislexia compensată apare atunci când o persoană cu dislexie reușește să dezvolte strategii eficiente pentru a face față dificultăților de citire și scriere. Aceste strategii pot fi cognitive (e.g. memorare vizuală), comportamentale (e.g. evitarea situațiilor dificile) sau tehnologice (e.g. folosirea aplicațiilor de citire asistată). Dislexia nu dispare, dar efortul suplimentar maschează simptomele evidente.
Unii copii își dezvoltă spontan astfel de mecanisme, mai ales dacă au un nivel de inteligență ridicat, sprijin din partea familiei sau acces la medii stimulative.
Ce spune neuroștiința despre dislexia compensată?
Neuroștiința oferă o explicație clară pentru dislexia compensată, prin studii care arată că anumiți copii sau adulți dislexici își dezvoltă rețele neuronale alternative pentru a susține citirea, în lipsa activării normale a ariilor implicate în procesarea fonologică.
La majoritatea persoanelor cu dislexie, imaginile RMN funcționale (fMRI) arată o subactivare a ariilor temporo-parieto-occipitale ale emisferei stângi, implicate în decodarea fonologică (transformarea literelor în sunete).
În dislexia compensată, alte regiuni ale creierului preiau parțial funcția de procesare. Studiile (Shaywitz et al., 2003; Pugh et al., 2000) arată că unele persoane cu dislexie compensată activează regiuni din emisfera dreaptă (mai ales cortexul frontal drept) sau arii frontale anterioare din emisfera stângă (precum aria Broca).
Aceste regiuni sunt implicate în memorare, anticipare, strategie cognitivă, nu în decodare fonologică propriu-zisă. Cu alte cuvinte, ei nu învață să citească „normal”, ci folosesc rute ocolitoare care implică efort cognitiv sporit. Creierul își creează căi compensatorii prin neuroplasticitate. Intervențiile timpurii pot stimula dezvoltarea unor rețele alternative. Totuși, chiar și în cazul compensării, activitatea în regiunile fonologice rămâne atipică – deci dificultatea nu dispare. Studiile longitudinale confirmă persistența diferențelor neurologice. La adolescenți și adulți cu dislexie compensată, se observă în continuare diferențe în procesarea fonologică, deși aceștia pot avea performanțe academice normale.
Dislexia compensată nu este o formă „ușoară” de dislexie, ci o expresie a capacității creierului de a se adapta parțial la o deficiență funcțională persistentă. În spatele performanței externe stă o reconfigurare neuronală costisitoare energetic și instabilă în condiții de stres cognitiv (ex. examene, oboseală, sarcini noi).
Cum se manifestă la școală dislexia compensată?
Dislexia compensată nu se observă ușor, pentru că dificultățile reale sunt camuflate de strategii de adaptare. Copilul afectat nu este „în urmă” în mod evident, dar comportamentul său poate părea uneori paradoxal. De exemplu:
- Citește lent, dar cu intonație bună, ca și cum „joacă un rol”.
- Evită să citească cu voce tare în clasă sau devine anxios când este pus să o facă.
- Scrie creativ și/sau coerent, dar comite greșeli frecvente de ortografie.
- La evaluările de la școală obține rezultate medii sau bune, dar are nevoie de timp dublu pentru a învăța.
- Se exprimă fluent oral, dar e nesigur când trebuie să scrie ceva.
- Ocolește activitățile care presupun lectură lungă sau copiere.
- Scrierea este dezordontă și greu de citit.
- Există o discrepanță între abilitățile verbale și performanța academică.
- Poate exista o discrepanță între nivelul de inteligență și performanța academică.
- Elevii cu DC pot înțelege mai ușor un pasaj mai lung decât unul scurt, se descurcă mai bine să citească o carte întreagă și să o înțeleagă decât să răspundă bine la un test de verificare a înțelegerii unui text scurt.
În legătură cu manifestările trebuie ținut cont că dislexia este un spectru. Nu există doi copii dislexici la fel.
De cele mai multe ori, acești copii sunt perseverenți și conștiincioși, dar obosiți, pentru că efortul pe care îl depun pentru a părea „normali” este constant și solicitant. Dislexia compensată poate fi însoțită de simptome emoționale, cum ar fi oboseală mentală cronică, evitarea lecturii acasă și la școală, scădere treptată a motivației școlare, frica de a greși, chiar și când știu răspunsul corect.
Profesorii observă adesea că „nu pare a fi ceva în neregulă, dar parcă… nu se exprimă cum trebuie în scris” sau că „are idei bune, dar le așterne greu pe hârtie”.
În lipsa unei înțelegeri adecvate, acești elevi sunt frecvent etichetați ca „leneși”, „grăbiți”, „neatenți” sau „prea sensibili”. Sunt elevi care se chinuie în tăcere și nu vor să o arate.
De ce rămâne nediagnosticată dislexia compensată?
Dislexia compensată este adesea invizibilă în ochii profesorilor și părinților, tocmai pentru că nu se încadrează în tiparul clasic al copilului cu dificultăți evidente de învățare. Elevul citește, scrie, învață, chiar dacă mai încet sau mai greu – deci, aparent, nu are o problemă. Această percepție eronată duce la întârzierea sau chiar absența diagnosticării.
Notele bune induc în eroare. Mulți copii cu dislexie compensată obțin rezultate școlare acceptabile sau chiar bune, datorită efortului personal și strategiilor proprii. Sistemul educațional, axat pe evaluarea finalității, cu note, nu ia în considerare costul cognitiv al performanței.
Stereotipuri și prejudecăți
În practică am întâlnit multe stereotipuri și prejudecăți despre dislexie:
- „Dacă citește cu voce tare, nu are dislexie.”
- „Dacă ia note bune, nu are nevoie de ajutor.”
- „Dacă are vocabular bogat, nu poate avea dificultăți de citire.”
- „Dacă citește fluent, nu are dislexie.”
- „Dacă are dislexie nu are probleme la mate (în ciuda evidențelor că inversează cifre în numere”)
- „Dislexia se vindecă” sau „trece de la sine.”
Aceste mituri sunt frecvente și afectează deciziile de trimitere la o evaluare psihologică.
Chiar dacă în unele școli există evaluări logopedice de rutină, ele se fac în grup, superficial, din cauza numărului mic de logopezi și a timpului redus pentru screening. În școlile de la noi nu se fac teste de screening penru dislexie. Majoritatea copiilor ajung la psiholog sau psihiatru doar dacă apar eșecuri repetate și vizibile (wait to fail).
Copilul cu dislexie compensată învață să se adapteze tăcând. El devine adesea expert în evitarea situațiilor inconfortabile (cititul cu voce tare sau testele scrise, rapide). Mulți sunt perfecționiști și anxioși, dar nu vorbesc despre dificultățile lor.
Consecința? Mulți copii cu dislexie compensată ajung să fie etichetați greșit (neatenți, stresați, superficiali) sau să își piardă încrederea în sine, fără ca vreun adult să bănuiască adevărata cauză.
Riscurile dislexiei compensate
Deși pare o poveste de succes – copilul „se descurcă”, are rezultate bune, nu ridică probleme de comportament – dislexia compensată vine cu riscuri reale, dar invizibile, care afectează pe termen lung starea de bine, motivația și chiar parcursul academic.
1. Efort cognitiv constant și oboseală cronică
Copilul cu dislexie compensată trebuie să depună de două-trei ori mai mult efort pentru a citi, scrie sau învăța texte față de colegii săi. Acest consum mental crescut duce la oboseală accentuată după ce a citit ceva, la dificultăți de concentrare în a doua parte a zilei și/sau la randamente scăzut la teste cu timp limitat.
2. Anxietatea de performanță
Pentru că greșelile pot „trăda” dificultatea ascunsă, mulți copii devin obsedați de control și perfecționism. Își recitesc de mai multe ori temele, refuză să răspundă dacă nu sunt 100% siguri sau se blochează în fața unui test scris, chiar dacă stăpânesc materia.
3. Evitarea lecturii și demotivare progresivă
Cititul devine o activitate asociată cu efort, nu cu plăcere. În timp, copilul evită lectura recreativă sau își pierde interesul pentru materii umaniste. Poate renunța la aspirații care implică sarcini verbale complexe.
4. Autoetichetare negativă și scăderea stimei de sine
Deși are rezultate bune, copilul simte că „se chinuie prea mult pentru ele”. În lipsa unei explicații corecte (e.g. diagnostic clar și validare), pot apare convingeri de tipul: „Sunt prost”, „Sunt defect”, „Alții pot, doar eu mă chinui”. Copilul se poate izola, îi este rușine, nu are încredere în propriile abilități.
5. Burnout academic în adolescență
Pe măsură ce volumul de muncă crește (gimnaziu, liceu, facultate), compensarea devine din ce în ce mai greu de susținut. Fără sprijin poate apare un regres brusc, o scădere a motivației pentru învățare, depresie sau o criză de identitate.
Dislexia compensată nu este o „formă ușoară” de dislexie, ci o formă mascată, cu risc de efort excesiv, uzură psihică și eșec tăcut. Copilul are nevoie de recunoaștere, validare și sprijin adaptat – nu doar de laude pentru rezultate bune sau pentru că este ”un copil bun”.
Nevoile educaționale speciale ale elevului cu dislexie compensată
Copilul cu dislexie compensată are nevoie de recunoaștere, adaptări discrete și sprijin emoțional, chiar dacă performanțele sale școlare sunt „în normă”. Scopul nu este să „îl tratăm”, ci să reducem efortul inutil și să protejăm stima de sine.
Este importantă identificarea punctelor forte (e.g. memorie vizuală, vocabular, gândire abstractă) și a zonelor vulnerabile (e.g. decodare fonologică, ortografie, scris automatizat). Trebuie evitate etichetele de tip „leneș”, „grăbit”, „neatent”.
Elevul poate beneficia de adaptări simple, dar esențiale, cum ar fi: timp suplimentar la teste scrise sau la teme, evaluări alternative – răspuns oral în loc de dictare, proiecte în loc de eseuri.
În plus notarea și pentru efort (recunoașterea efortului), nu doar pentru rezultat: „Știu că ai muncit mult pentru textul ăsta.”
Elevul are nevoie de formarea unei imagini de sine pozitive, realiste, prevenirea epuizării și păstrarea motivației. Elevul trebuie încurajat să-și folosească atuurile: exprimărea orală, gândirea logică, empatia, creativitatea.
Când elevul suferă în tăcere
Sunt copii care nu cer ajutor. Care zâmbesc când iau o notă bună, dar nu spun nimănui cât de greu le-a fost să ajungă acolo. Care evită să citească cu voce tare pentru că știu că le va tremura vocea. Care rescriu aceeași temă de trei ori ca să nu pară „mai slabi”. Aceștia sunt copiii cu dislexie compensată.
Ei nu deranjează ora, nu provoacă conflicte, nu se plâng. Dar în tăcerea lor, se adună efort, frustrare și teamă. Teama că, la un moment dat, nu vor mai putea ține pasul. Că vor fi dați de gol.
A-i valoriza înseamnă a privi dincolo de note, dincolo de aparențe. A-i sprijini înseamnă a le valida lupta și a le oferi o cale de a reuși fără să se epuizeze, fără să se ascundă.
Pentru că fiecare copil merită să învețe nu cu frică, ci cu încredere. Și pentru că uneori, cei care par că nu au nevoie de ajutor… sunt cei care au dus greul cel mai mult timp.
Bibliografie
Richlan, F. (2012). Reading the wrong way with the right hemisphere: Evidence for compensatory reading strategies in developmental dyslexia. Frontiers in Human Neuroscience, 6, 120. https://doi.org/10.3389/fnhum.2012.00120
Kearns, D. M., Hancock, R., Hoeft, F., Pugh, K. R., & Frost, S. J. (2019). The neurobiology of dyslexia. Teaching Exceptional Children. Advance online publication. https://doi.org/10.1177/0040059918820051
Shaywitz, S. E., & Mody, M. (2006). Neural mechanisms in dyslexia. Current Directions in Psychological Science, 15(6), 278–281. https://doi.org/10.1111/j.1467-8721.2006.00452.x
Mascheretti, S., De Luca, A., Trezzi, V., Peruzzo, D., Nordio, A., Marino, C., … Arrigoni, F. (2017). Neurogenetics of developmental dyslexia: From genes to behavior through brain neuroimaging and cognitive and sensorial mechanisms. Translational Psychiatry, 7(1), e987. https://doi.org/10.1038/tp.2016.240 (nature.com)
Peck, F., Leong, A., Zekelman, L., et al. (2018). Compensatory skills and dyslexia: What does the science say? International Dyslexia Association. Retrieved from https://dyslexiaida.org/compensatory-skills-and-dyslexia-what-does-the-science-say/
Berman, S., Cicchino, N., Hajinazarian, A., Mescher, M., Holland, S. K., & Horowitz‑Kraus, T. (2014, January 2). An fMRI study of a dyslexia biomarker. Journal of Young Investigators, 26, 1–4. Retrieved from https://www.jyi.org/2014‑january/2017/3/29/an‑fmri‑study‑of‑a‑dyslexia‑biomarker
Chudler, E. H. (n.d.). Dyslexia. Neuroscience for Kids. University of Washington. Retrieved July 25, 2025, from https://faculty.washington.edu/chudler/dyslexia.html
Comentează