Cogniția ancorată (situated cognition, grounded cognition) este o paradigmă care susține că gândirea și învățarea nu sunt procese abstracte și universale, ci sunt profund influențate de contextul fizic, social și cultural în care au loc. În această viziune, cunoașterea nu este „transportabilă” între contexte fără pierderi semnificative de sens; dimpotrivă, ea este strâns legată de activitățile, scopurile și mediile în care a fost construită (Brown, Collins & Duguid, 1989).
1. De la cunoaștere abstractă la cunoaștere ancorată
Potrivit lui Jean Lave (1988), învățarea autentică este întotdeauna ancorată în contexte sociale și practice. Studiile sale privind matematica de zi cu zi (de exemplu, la cumpărături sau în mediul profesional) au arătat că oamenii pot rezolva probleme matematice complexe în contexte reale, deși pot eșua la exerciții similare într-un cadru școlar. Aceste observări au condus la ideea cunoașterii inseparabile de utilizarea sa.
John Seely Brown, Allan Collins și Paul Duguid (1989) au extins acest concept în lucrarea lor clasică „Situated Cognition and the Culture of Learning”, unde argumentează că învățarea reală implică participarea activă într-o „comunitate de practică”, nu doar achiziția de concepte formale. Așadar, învățarea este văzută ca participare socială și practică, nu ca simplă transferare de informații.
2. Cunoașterea ca rezultat al activității și al contextului
Cogniția ancorată presupune că înțelegerea unui concept este indisolubil legată de modul în care acel concept este utilizat într-o activitate concretă. Conform acestei perspective, nu există o separare clară între „gândire” și „acțiune”; dimpotrivă, gândirea este o formă de acțiune adaptată mediului (Greeno, 1998). Astfel, matematica învățată prin activități autentice (de exemplu, măsurare în grădină sau calcularea bugetului într-un proiect real) este mai profundă și mai transferabilă decât matematica predată prin probleme abstracte, deconectate de realitate.
3. Diferențiere față de cogniția întrupată
Este important să delimităm cogniția ancorată de cogniția întrupată. Deși ambele paradigme critică ideea cunoașterii abstracte și simbolice, ele au accente diferite:
- Cogniția ancorată pune accent pe contextul social, cultural și material al învățării – cum, unde, de ce și cu cine învățăm.
- Cogniția întrupată se concentrează pe corp, simțuri și mișcare ca suport biologic al gândirii.
Cu alte cuvinte, cogniția ancorată se ocupă mai ales de situațiile în care învățarea are loc, în timp ce cogniția întrupată se referă la mecanismele fizice prin care gândirea se exprimă.
4. Implicații pentru predarea matematicii
Aplicarea cogniției ancorate în predarea matematicii înseamnă că învățarea nu trebuie să înceapă cu simboluri și algoritmi, ci cu activități semnificative, ancorate în lumea reală. De exemplu:
- problemele trebuie prezentate în contexte autentice (nu doar „de manual”),
- elevii trebuie încurajați să colaboreze, să argumenteze și să ia decizii în situații complexe,
- mediile de învățare trebuie să includă instrumente reale, sarcini deschise și o cultură a explorării.
5. Numerația la ora de sprijin: o abordare ancorată
Ora de sprijin oferă un cadru ideal pentru aplicarea principiilor cogniției ancorate, în special în domeniul numeratiei, unde mulți elevi întâmpină dificultăți în înțelegerea valorii numerelor, a relațiilor dintre ele și a operațiilor de bază. Spre deosebire de metodele tradiționale, care se bazează pe repetiție mecanică și exerciții abstracte, o abordare ancorată creează experiențe concrete și relevante, în care elevul învață prin acțiune și context.
Cercetările în educația remedială (Gersten & Clarke, 2007; Butterworth et al., 2011) arată că elevii cu dificultăți de învățare a matematicii (discalculie, dislexie) beneficiază prin matematică pusă în context de:
- manipulări concrete și vizuale,
- probleme contextualizate,
- activități care au sens pentru ei.
Mai mult, învățarea ancorată sprijină și autoreglarea și motivarea elevilor, deoarece oferă o justificare funcțională pentru ce învață: „Înțeleg la ce îmi folosește acest calcul.”
6. Exemple de activități ancorate pentru numerație
Magazinul de jucării
- Materiale: bancnote de hârtie, jucării sau imagini, prețuri mici (1–10 lei)
- Sarcină: elevul cumpără una sau mai multe jucării, plătește și calculează cât a cheltuit și ce rest primește.
- Concepte: adunare și scădere în concentrul 1 – 10, comparații numerice
- Ancorare: activitate relevantă pentru viața de zi cu zi, implicând decizii și calcul funcțional.
Numere pe covor
- Materiale: cartonașe cu numere așezate pe podea, zaruri
- Sarcină: Elevul aruncă zarul și „călătorește” pe traseul numeric, spunând ce număr urmează, comparând poziții („care e mai mare?”), sau adunând pașii.
- Concepte: ordonarea numerelor, succesiune, noțiuni de mai mic/mai mare
- Ancorare: Corpul devine instrument al gândirii; numeratia devine explorare în spațiu.
Gătește după rețetă
- Materiale: rețetă simplificată (ex: 2 ouă, 3 linguri de făină, 1 cană de lapte), jetoane sau obiecte care le înlocuiesc
- Sarcină: elevul „pregătește” rețeta, adunând cantitățile. Poate dubla sau înjumătăți rețeta.
- Concepte: numerație, adunare, fracții simple
- Ancorare: activitate autentică, familiară, cu scop practic.
Proiectarea unei grădini sau a unei case
- Materiale: hârtie pentru plan, instrumente de scris, instrumente de calcul
- Sarcină: Elevii primesc sarcina să „proiecteze” o grădină sau o cameră
- Variantă mai avansată: estimarea costurilor pentru materiale.
- Concepte: perimetru, arie, proporții, estimare
- Ancorare: elevii rezolvă o problemă aplicată, care are legătură cu lumea reală.
Organizarea unui eveniment (de ex: serbare, picnic)
- Materiale: buget, hârtie pentru plan, instrumente de scris, instrumente de calcul
- Sarcină: Elevii primesc o sumă de bani ipotetică și trebuie să planifice un eveniment (cât costă mâncarea, materialele, transportul etc.)
- Concepte: bugetare, planificare, date, tabele, diagrame
- Ancorare: situație autentică și socială, cu multe variabile de gestionat.
Atelier de construcții LEGO
- Materiale: Lego adaptat vârstei
- Sarcină: elevii trebuie să construiască o structură care respectă anumite reguli matematice, de ex. un cub cu volum fix, o clădire simetrică, o hartă pe coordonate.
- Concepte: volum, arii, coordonate, simetrie
- Ancorare: aplicații reale în design, arhitectură și spațialitate.
Matematica în comunitate
- Materiale: chestionar
- Sarcină: elevii concep un mic sondaj (de ex: Ce mâncare preferă colegii? Ce sport practică?), colectează date reale, apoi le organizează în tabele și diagrame.
- Concepte: statistici, grafice, chestionare, procente
- Ancorare: situație autentică și relevantă pentru comunitatea clasei.
Frica de matematică și cogniția ancorată
Frica de matematică este un fenomen bine documentat în literatura de specialitate, definit ca o stare de tensiune, disconfort sau anxietate asociată cu anticiparea sau efectuarea unei sarcini matematice (Ashcraft & Krause, 2007). Ea afectează milioane de elevi și adulți, influențând negativ performanța, motivația și atitudinea față de matematică. În contexte educaționale, această frică se manifestă prin evitare, blocaj cognitiv și lipsă de încredere.
Învățarea abstractă duce la dezvoltarea fricii
Modelele tradiționale de predare a matematicii – bazate pe algoritmi de memorat, exerciții repetate și evaluare punitivă – decontextualizează învățarea, separând-o de scopul și sensul ei. În termeni de cogniție ancorată, elevii sunt expuși la concepte fără legături reale cu situațiile în care ar fi utilizate, ceea ce duce la izolarea cunoașterii și la lipsa înțelegerii autentice.
Acest proces nu doar că împiedică învățarea durabilă, dar contribuie și la generarea anxietății: fără o ancorare în experiență, matematica apare ca o activitate arbitrară, greu de controlat, inaccesibilă și deseori asociată cu eșecul personal.
Cogniția ancorată reduce frica de matematică
Teoria cogniției ancorate oferă o cale de ieșire din acest cerc vicios. Atunci când matematica este predată în contexte relevante, autentice și colaborative, elevii:
- văd sensul conceptelor în viața de zi cu zi,
- învață prin acțiune, nu prin simplă memorare,
- dobândesc control asupra procesului de rezolvare,
- simt că au dreptul să exploreze, greșească și corecteze.
De exemplu, într-o activitate precum „planificarea unui buget pentru o excursie”, elevii cu anxietate matematică pot lucra în grup, pot face estimări, pot folosi obiecte reale sau simulări. Acest cadru reduce presiunea performanței și creează o siguranță cognitivă – două elemente-cheie în combaterea anxietății (Boaler, 2016).
Relația cu identitatea și emoțiile
Cogniția ancorată subliniază și rolul contextului social în învățare: felul în care ne raportăm la o disciplină este influențat de discursul școlar, de interacțiunile cu profesorii și colegii, de modul în care ni se validează gândirea. Frica de matematică nu este doar cognitivă, ci și emoțională și identitară: „Nu sunt bun la matematică” devine o etichetă personală.
Concluzie
Prin activități ancorate, elevii au șansa să trăiască experiențe pozitive, în care reușesc, colaborează, își exprimă ideile și își reconstruiesc încrederea în sine ca „ființe matematice”.
Comentează