Termenul de CES nu este greu de înțeles. CES vine de la cerințe educaționale speciale și se referă la acei copii care au nevoie de sprijin suplimentar pentru a învăța și a se dezvolta la fel ca ceilalți colegi ai lor.
Unii copii învață mai repede, alții mai lent. Unii se concentrează ușor, alții sunt distrași mai repede. Unii au nevoie de explicații suplimentare, alții de mai multă practică. Atunci când aceste diferențe sunt mai mari și afectează modul în care copilul participă la activități, vorbim despre cerințe educaționale speciale.
Ce sunt cerințele educaționale speciale (CES)?
CES nu reprezintă o limită, ci un mod de a recunoaște faptul că un copil are nevoie de metode adaptate pentru a învăța. Pot fi copii cu dificultăți de atenție, dislexie, tulburări din spectrul autist, întârziere în dezvoltarea limbajului sau cu abilități intelectuale peste medie care, paradoxal, întâmpină probleme de adaptare în școală.
Ideea centrală este simplă: fiecare copil poate reuși, dacă primește sprijinul potrivit. CES nu înseamnă neputință, ci doar un alt drum de parcurs.
Cum se manifestă CES la copii?
Semnele diferă de la un copil la altul, dar părinții și profesorii pot observa câteva indicii:
- copilul are dificultăți să se concentreze sau să rămână atent la o activitate mai mult de câteva minute;
- învață mai greu să citească, să scrie sau să calculeze, comparativ cu colegii de vârstă;
- vorbește mai puțin, are dificultăți în a formula propoziții clare sau în a înțelege instrucțiuni;
- are comportamente repetitive, evită interacțiunea socială sau reacționează diferit la sunete și stimuli;
- are nevoie de explicații suplimentare și de mai mult timp pentru a înțelege o sarcină.
Dacă aceste semne persistă, este bine ca părintele să discute cu un profesor de sprijin, psiholog sau logoped.
De ce este important să recunoaștem CES?
Atunci când un copil are cerințe educaționale speciale, ignorarea lor îl poate face să se simtă frustrat, obosit sau „mai puțin bun” decât colegii. De multe ori, lipsa de înțelegere duce la scăderea încrederii în sine și chiar la refuzul de a merge la școală.
Pe de altă parte, recunoașterea și adaptarea sprijinului aduce rezultate vizibile: copilul capătă încredere, se implică, iar învățarea devine o experiență pozitivă.
Cum se sprijină un copil cu CES?
Există mai multe forme de ajutor, în funcție de nevoile copilului:
- Profesorul de sprijin: un cadru didactic specializat care colaborează cu profesorii de la clasă și îl ajută pe copil să înțeleagă mai ușor lecțiile.
- Planul de intervenție personalizat (PIP): un document care stabilește obiective clare pentru copil și modul în care acestea pot fi atinse, pas cu pas.
- Terapia de specialitate: logopedie, consiliere psihologică, terapie ocupațională sau alte intervenții specifice.
- Implicarea părinților: cel mai important sprijin vine de acasă. Activitățile zilnice, jocurile și rutina adaptată pot face minuni.
Sprijinul nu înseamnă să faci totul în locul copilului, ci să îi oferi instrumentele potrivite pentru a reuși singur.
Mituri și adevăruri despre CES
Există multe prejudecăți legate de copiii cu cerințe educaționale speciale. Unele dintre ele trebuie clarificate:
- Mit: CES înseamnă o boală.
Adevăr: CES nu este o boală, ci o nevoie educațională. Copilul are aceleași drepturi ca toți ceilalți. - Mit: copiii cu CES nu pot învăța la fel de bine.
Adevăr: pot învăța foarte bine dacă primesc sprijin și adaptări. Mulți dintre ei au talente speciale. - Mit: părintele nu are ce să facă, doar profesorul decide.
Adevăr: părintele este partenerul esențial. Implicarea acasă și colaborarea cu școala fac diferența.
Ce pot face părinții acasă?
Părinții pot transforma momentele de zi cu zi în ocazii de învățare:
- să citească împreună povești, chiar și câteva minute pe zi;
- să transforme temele în jocuri (ex.: tabla înmulțirii cu zaruri, exerciții de scris cu bilețele-surpriză);
- să stabilească rutine clare, care dau siguranță copilului;
- să laude fiecare progres, oricât de mic, pentru a încuraja motivația.
Un copil cu CES nu are nevoie doar de exerciții suplimentare, ci de un mediu cald, în care să se simtă acceptat și încurajat.
Concluzii
Cerințele educaționale speciale nu definesc un copil, ci doar arată că are nevoie de un altfel de sprijin pentru a învăța. Fiecare copil este unic și are propriul ritm. Cu răbdare, colaborare și încredere, părinții și profesorii pot transforma provocările în oportunități.
Adevărul este simplu: un copil cu CES nu este mai puțin capabil, ci doar are nevoie să fie înțeles și sprijinit în felul său.
Comentează