Dislexia, pe înțelesul tuturor – ce trebuie să știe profesorii
De Cristian Păunică Actualizat: Timp de citire: 5 minute
Etichete: TSI

În fiecare clasă există elevi care citesc mai greu, scriu cu greșeli frecvente sau evită activitățile care implică lectura. De multe ori, acești copii sunt etichetați drept „neatenți” sau „nepăsători”, însă realitatea poate fi alta: dislexia. Înțelegerea acestei dificultăți de învățare și aplicarea unor metode adaptate pot transforma școala într-un loc prietenos și accesibil pentru toți elevii.
Ce este dislexia
Dislexia este o dificultate specifică de învățare care are la bază influențe genetice, neurobiologice și de mediu, care interacționează pe parcursul dezvoltării copilului. Ea se manifestă prin probleme de citire la nivel de cuvânt și prin probleme cu ortografia. În limba română, care este o limbă „transparentă”, elevul poate citi corect, dar foarte lent și cu efort considerabil. Dislexia poate apare la orice nivel de inteligență. Elevii dislexici nu sunt „mai puțin capabili”, ci doar învață într-un mod diferit și au nevoie de sprijin adaptat.
Cum se manifestă la clasă
Primele semne ale dislexiei pot apare în primul an de școală, dar anumite semne sunt vizibile de la grădiniță – întârzierea în dezvoltarea limbajului fiind un predictor important. De asemenea contează răspunsul la intervenții scurte și bine structurate. Dificultățile copilului dislexic sunt persistente în ciuda unei instruiri eficiente.
Nedezvoltarea timpurie a limbajului oral prevestește dificultăți ulterioare la citire și scriere. Pentru profesori, acest lucru înseamnă că elevii care au o întârzieri în dezvoltarea limbajului oral au nevoie de o monitorizare atentă în primii ani de școală.
La baza dislexiei pot sta dificultăți de procesare fonologică (de ex. recunoașterea și discriminarea sunetelor, memoria fonologică etc.) și morfologică (de ex. dislexicul nu pot folosi eficient indicii morfologice pentru a înțelege sau a produce cuvinte complexe). Aceste dificultăți nu sunt însă universale.
Intervenții pot avea loc la orice vârstă, dar cele mai eficiente sunt intervențiile timpurii, de la grădiniță și clasele primare. Nu trebuie așteptat ani pentru a se confirma persistența.
În limba română un elev dislexic va citi lent și silabisit, va avea dificultăți în a reda corect ortografia sau va evita cititul cu voce tare. Unii copii devin frustrați și anxioși, mai ales când sunt comparați cu colegii lor. Profesorul atent va remarca faptul că aceste dificultăți nu sunt legate de lipsa de interes, ci de modul în care copilul procesează limbajul scris.
În limbile opace, cum sunt engleza și franceza, dificultățile sunt în special de acuratețe a citirii.
Consecințele secundare ale dislexiei includ înțelegerea textelor scrise, vocabular redus, probleme de exprimare în scris, scăderea stimei de sine, anxietate, depresie, evitarea cititului și/sau scrisului.
Dislexia există pe un continuum, de la dificultăți ușoare, moderate până la severe.
Dificultățile de citire persistă la clasele mari (liceu) și la vârstele adulte. Nu există vreo minune care să le facă să dispară. Dificultățile se pot ameliora cu vârsta din cauza compensării lor. Vorbim de o dislexie compensată, atunci când elevul reușește să mascheze dificultățile printr-un efort mare, folosind pentru citire alte zone ale creierului care nu sunt foarte adecvate pentru lectură.
Dislexia poate fi diagnosticată la orice vârstă, precoce sau tardiv. Există de asemenea un grup de elevi cu manifestări tardive (clasele IV – VI). În România diagnosticul tardiv este o problemă sistemică, istorică.
De ce este important sprijinul profesorului
Pentru un elev cu dislexie, profesorul este adesea persoana care poate înclina balanța între reușită și eșec școlar. Atitudinea pozitivă, răbdarea și adaptarea metodelor de predare fac ca procesul de învățare să devină mai accesibil și mai puțin stresant. Când elevul simte că este înțeles și acceptat, încrederea lui în sine crește și reușește să își valorifice potențialul.
Sprijinul elevului cu dislexie este util la orice vârstă, dar intervențiile timpurii sunt mai eficiente.
Metode de lucru adaptate
Un ghid practic pentru profesori ar trebui să includă câteva principii esențiale. În primul rând, explicațiile trebuie să fie clare și oferite în pași mici. Materialele vizuale și audio ajută mult la înțelegerea lecțiilor, deoarece susțin informația scrisă. Este util ca textele propuse pentru lectură să fie mai scurte, iar ritmul de lucru să fie flexibil, fără presiunea timpului limitat. În evaluări, oferirea unui timp suplimentar sau a unor alternative de răspuns poate reduce anxietatea și crește șansele de reușită.
Punctele forte ale elevilor dislexici
Este esențial ca profesorii să vadă nu doar dificultățile, ci și calitățile elevilor cu dislexie. Mulți dintre acești copii sunt creativi, au o gândire vizuală deosebită și excelează în domenii artistice sau practice. Atunci când li se oferă ocazia să își exprime aceste talente, se simt valorizați și capătă încredere în propriile abilități.
Colaborarea cu părinții și specialiștii
Un profesor nu trebuie să fie singur în sprijinirea elevilor dislexici. Colaborarea cu părinții, cu profesorul de sprijin, cu logopedul sau consilierul școlar este esențială pentru a crea un plan coerent de intervenție. Comunicarea constantă și schimbul de informații între toți cei implicați ajută la stabilirea unor strategii eficiente pentru progresul copilului.
Importanța empatiei
Dincolo de metode și tehnici, cel mai puternic instrument pe care îl are profesorul este empatia. Copiii cu dislexie pot deveni nesiguri și vulnerabili dacă primesc doar critici sau etichete negative. În schimb, un profesor care îi încurajează, le recunoaște efortul și le oferă încredere reușește să transforme școala într-un spațiu sigur și motivant.
Concluzii
Dislexia nu este o piedică insurmontabilă, ci doar o altă modalitate de a învăța. Profesorii care înțeleg acest lucru și aplică metode adaptate pot schimba radical experiența școlară a unui elev. Răbdarea, empatia și colaborarea sunt cheia prin care copilul cu dislexie își descoperă punctele forte și are șansa să reușească.
Notă 1: acest articol a fost actualizat în decembrie 2025 pentru a reflecta aspectele din noua definiție a dislexiei publicată de Intrenational Dyslexia Association (IDA) în octombrie 2025 și rezultatele consultării specialiștilor pentru obținerea unui consens, publicate în februarie 2025, în Journal of Child Psychology and Psychiatry.
Notă 2: în ce privește dislexia (definiție și intervenție, politici educaționale, legislație etc.) România este la nivelul gândirii din anii 90, cu zeci de ani în urmă.
Categorii: Profesori de la clasă
Etichete: TSI
Scris de
Cristian Păunică
Cristian este cadru didactic cu experiență în psihopedagogie specială și în lucrul direct cu elevi care au cerințe educaționale speciale (CES), integrați în școala de masă.