Documentul uitat – profilul funcțional al elevului cu cerințe educaționale speciale

Acest articol explică conceptul de profil funcțional al elevului cu cerințe educaționale speciale (CES) și importanța sa în planificarea intervențiilor personalizate. Sunt prezentate baza teoretică, dimensiunile principale ale profilului – cognitive, emoționale, sociale și fizice – și modul în care acesta se construiește prin observări, evaluări și colaborarea cu părinții și profesorii. Articolul abordează situația din România, evidențiind provocările și bunele practici în implementarea sa. În plus, evidențiază rolul esențial al profesorului de sprijin în utilizarea profilului funcțional pentru a oferi un sprijin educațional adaptat și eficient.

Actualizat: octombrie 2026

Profilul funcțional în România

Profilul funcțional și etapa de întocmire a sa, fac legătura între diagnostic, rezultatele evaluării inițiale, observarea sistematică și documentele de lucru și curriculare obligatoriu de întocmit pentru un elev cu CES integrat în școala de masă.

În România, cadrul legal pentru copii cu CES prevede un pachet de documente care trebuie realizate de profesorul de sprijin, în colaborare cu profesorii de la clasă și părinții. Din acest pachet profilul funcțional, care stă la baza elaborării planului de servicii (PSI), a adaptărilor curriculare și a planului de intervenție personalizat (PIP), a fost complet uitat. De fapt, un astfel de document și etapa de întocmire a sa nu au existat niciodată în România.

Evaluarea funcțională și funcționarea sunt amintite în treacăt în unele documente oficiale (procedurile de sistem pentru elevii cu CES, elaborate de inspectorate), dar apoi sunt uitate și înlocuite cu evaluarea deficitului. În proceduri, trecerea de la evaluare la adaptări, PIP și PEP se face brusc, fără o etapă de legătură.

---

La ce folosește profilul funcțional?

Prin implementarea în mod consecvent a profilului funcțional pentru elevii cu CES din învățământul incluziv se așteaptă o mai bună identificare a nevoilor reale ale elevilor, intervenții mai eficiente și o colaborare mai strânsă între profesorii de sprijin, cadrele didactice de la clasă și părinți. În plus, elevii pot beneficia de un mediu mai incluziv, în care progresul lor este urmărit sistematic și adaptările curriculare și planurile de intervenție sunt aplicate cu mai multă precizie.

---

Profilul funcțional în alte țări

În Republica Moldova, în contextul planului educațional individualizat, se descriu în prima parte a documentului ”particularitățile individuale de dezvoltare a elevului” în funcție de domeniul de dezvoltare. Sunt descrise nivelul actual (rezultat din evaluarea inițială), punctele forte și nevoile elevului. (Planul Educațional Individualizat, structură model și ghid de implementare – Ministerului Educației al Republicii Moldova, 2017).

În Italia, după evaluarea dizabilității, se elaborează un profil funcțional dinamic de către o echipă multidisciplinară. Acest profil stă la baza elaborării planului educațional individual. Documentul indică caracteristicile fizice, psihologice, sociale și emoționale ale copilului/elevului. Prezintă atât dificultățile de învățare și posibilitățile de recuperare, cât și abilitățile personale care trebuie sprijinite, solicitate și consolidate treptat și dezvoltate în conformitate cu alegerile culturale ale individului. (Agenția Europeană pentru Nevoi Speciale și Educație Incluzivă – EASNIE, 2017).

Documentul se întemeiază pe clasificarea ICF a OMS, este redactat de o unitate de evaluare multidisciplinară și este necesar pentru elaborarea Planului Educativ Individualizat (PEI). Profilul se actualizează la trecerea de la un ciclu de învățământ la altul, începând cu grădinița, precum și atunci când apar condiții noi de funcționare a elevului (ASNOR).

Pentru România, modelul italian oferă două repere: legătura directă dintre profil și planul individualizat și momentele precise în care profilul se actualizează.

În Norvegia, în școala incluzivă, există un accent clar pe identificarea și valorizarea abilităților și a punctelor forte ale fiecărui copil, nu doar pe dificultăți sau deficite. În documentele de politică educațională din Norvegia apare constant ideea că fiecare elev are dreptul la o educație adaptată potențialului său. Planurile educaționale personalizate nu se concentrează exclusiv pe corectarea dificultăților, ci includ explicit obiective formulate pornind de la ce știe și poate deja copilul. Profesorii de sprijin și echipele educaționale identifică atu-urile din domeniile cognitiv, social sau creative ale elevilor și le folosesc ca bază pentru învățare.

---

Ce este profilul funcțional al elevului cu CES?

În educația contemporană, diversitatea elevilor reprezintă atât o provocare, cât și o oportunitate. Copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) nu formează un grup omogen; dificultățile lor pot fi cognitive, emoționale, sociale sau fizice, iar complexitatea acestor nevoi impune un mod de evaluare și intervenție atent structurat. Profilul funcțional este unul dintre cele mai utile instrumente în acest sens, oferind o imagine clară și integrată a punctelor forte și a provocărilor fiecărui copil, pentru a ghida planificarea educațională și sprijinul individualizat.

Profilul funcțional nu se limitează la descrierea stării actuale – punctul de pornire în orice acțiune pedagogică; el descrie modul în care copilul funcționează în diferite contexte, de la clasă la activitățile extracurriculare sau relațiile sociale. Spre deosebire de rapoartele standardizate, care oferă scoruri și niveluri de performanță în anumite arii, profilul funcțional se concentrează pe observarea directă și evaluarea funcțională. Astfel, profesorii de sprijin și echipa multidisciplinară pot înțelege, pe lângă punctele forte, ce nu reușește copilul să facă, cum reacționează la diferite situații, ce strategii folosește și unde se manifestă cu adevărat dificultățile.

Ce nu este profilul funcțional

Pentru a evita confuziile cu documentele existente, este util să precizez și ce nu este profilul funcțional. Nu este un diagnostic și nu înlocuiește raportul de evaluare psihopedagogică sau documentele medicale. Nu este un instrument de screening, deci nu se folosește pentru a stabili prezența unei tulburări. Nu este nici fișa psihopedagogică, în care se consemnează rezultatele evaluării educaționale. Fișa psihopedagogică servește orientării școlare, iar profilul funcțional servește planificării intervenției, la clasă și la ora de sprijin.

---

Filosofia profilului funcțional

Filosofia care stă la baza profilului funcțional pornește de la viziunea educației incluzive și a psihopedagogiei speciale: fiecare copil are un potențial de dezvoltare, iar pentru a-l sprijini este nevoie să cunoaștem nu doar diagnosticul sau dificultățile sale, ci mai ales atu-urile și modul în care funcționează în activitățile zilnice și școlare.

Profilul funcțional (PF) se bazează pe câteva principii fundamentale:

1. Centrarea pe copil, nu pe diagnostic. Profilul funcțional nu este o listă de deficite medicale, ci o descriere a felului în care elevul gândește, învață, comunică și se raportează la ceilalți. Astfel, el pune accent pe capacități și resurse, nu doar pe dificultăți.
2. Dimensiunea holistică. Elevul este privit în ansamblul său: dezvoltare cognitivă, comunicare, achiziții școlare, autonomie, comportament, relaționare, interese și motivație. Această abordare evită reducerea copilului la „o problema”.
3. Accent pe punctele tari. Un profil funcțional nu înseamnă doar descrierea obstacolelor, ci și a competențelor deja formate. Punctele tari devin baza pe care se construiește planul de intervenție personalizat (PIP).
4. Orientare spre adaptare și sprijin. Scopul profilului nu este etichetarea copilului, ci găsirea de soluții educaționale. El răspunde la întrebarea: „Cum poate fi sprijinit acest copil să aibă succes școlar și social?”
5. Dinamism și actualizare. Profilul funcțional nu este un document bătut în cuie. El se modifică pe parcursul școlarității, în funcție de progresele copilului și de noile contexte educaționale.
6. Colaborare interdisciplinară. Elaborarea PF se face prin contribuția mai multor actori: profesorul de sprijin, cadrul didactic de la clasă, consilierul școlar, familia și, acolo unde este posibil, copilul însuși.

În concluzie, filosofia profilului funcțional se bazează pe ideea că fiecare copil este mai mult decât dificultatea sa. Este un document de cunoaștere și sprijin, care înlocuiește perspectiva deficitului cu una constructivă, orientată spre dezvoltare, incluziune și participare reală în viața școlii.

---

Baza teoretică a profilului funcțional

Baza teoretică a profilului funcțional combină: modelul bio-psiho-social (OMS, ICF), psihologia dezvoltării și a învățării, teoria compensării în psihopedagogia specială, principiile educației incluzive și UDL (universal design for learning), evaluarea formativă, funcțională și orientată pe resurse, teoriile motivației și ale participării sociale.

Împreună, aceste fundamente justifică folosirea profilului funcțional ca instrument de cunoaștere integrală a copilului și ca punct de plecare pentru elaborarea unui plan de intervenție personalizat (PIP):

Psihopedagogia specială și teoria compensării
Profilul funcțional are rădăcini în tradiția psihopedagogiei speciale, care subliniază faptul că orice deficit sau dificultate poate fi compensat prin dezvoltarea altor abilități și prin utilizarea resurselor disponibile. Conceptul de compensare (A. Adler, dar și ulterior în pedagogia specială europeană) afirmă că, în ciuda unor limitări, copilul are potențial de dezvoltare dacă i se oferă sprijin adaptat.

Modelul bio-psiho-social al funcționării umane (OMS, ICF – International Classification of Functioning, Disability and Health, 2001)
ICF a schimbat paradigma de înțelegere a dizabilității, trecând de la modelul medical, centrat pe deficit, la modelul bio-psiho-social, care privește persoana în relație cu mediul. Profilul funcțional se aliniază acestei perspective, descriind cum copilul funcționează în contexte reale (școală, familie, comunitate), ce factori îi facilitează sau îngreunează participarea și ce adaptări sunt necesare.

Psihologia dezvoltării
Teoriile lui Piaget, Vîgotski sau Bruner oferă cadrul pentru înțelegerea nivelului de dezvoltare cognitivă, a importanței interacțiunii sociale și a zonei proximei dezvoltări. Profilul funcțional nu evaluează doar ce știe copilul, ci și potențialul de învățare cu sprijin, ceea ce îl face un instrument orientat spre progres.

Teoria educației incluzive și Universal Design for Learning (UDL)
Educația incluzivă, promovată de UNESCO și de documentele europene, se bazează pe principiul participării tuturor elevilor, indiferent de particularități. UDL aduce ideea de flexibilitate în predare și evaluare, adaptând mediul la nevoile elevului, nu invers. Profilul funcțional furnizează informațiile necesare pentru aplicarea acestor principii la nivel practic.

Evaluarea formativă și orientată pe resurse
În loc să se limiteze la testarea cunoștințelor, profilul funcțional se bazează pe evaluarea formativă, predictivă, funcțională care urmărește progresul și identifică modalități de sprijin. La bază este concepția conform căreia evaluarea este un proces continuu, parte integrantă a actului educațional, și nu doar un moment de ierarhizare a elevilor.

Perspective motivaționale și socio-emoționale (teoria autodeterminării, Deci & Ryan)
Profilul funcțional include dimensiuni legate de interese, motivație și relaționare, în acord cu teoriile care arată că succesul școlar depinde și de factori emoționali și de climatul de sprijin. Elevul este privit ca agent activ în procesul educațional, iar recunoașterea resurselor sale motivaționale este esențială.

---

Filosofia soluțiilor (de Shazer, Berg)

Să facem și un pas mai departe. Modelul terapiei scurte centrate pe soluție (Solution Focused Brief Therapy – SFBT) dezvoltat de Steve de Shazer și Insoo Kim Berg completează foarte bine filosofia și baza teoretică a profilului funcțional, pentru că pune accentul pe resurse, obiective concrete și progres vizibil. Principiile fundamentale ale SFBT au legătura cu profilul funcțional.

Accent pe soluții, nu pe probleme: În SFBT, accentul cade pe ceea ce funcționează și pe resursele care pot fi valorificate, nu pe analiza detaliată a dificultăților. Acest principiu se regăsește direct în profilul funcțional, care nu este o listă de deficite, ci un tablou echilibrat între puncte tari și ariile de sprijin. Profesorul sau specialistul caută să observe ce face copilul bine și cum poate extinde aceste comportamente în contexte școlare variate.

Identificarea excepțiilor: De Shazer și Berg au introdus conceptul de excepții: momente în care problema nu apare sau este mai puțin intensă. În educație, acest lucru se traduce prin observarea situațiilor în care elevul reușește să citească fluent, să scrie corect sau să participe activ fără anxietate. Aceste „insule de reușită” devin puncte de plecare pentru planificarea intervenției.

Construirea de obiective clare și realizabile: În SFBT, obiectivele sunt formulate pozitiv, concret și în termeni de comportamente observabile. Profilul funcțional, la rândul său, ghidează stabilirea obiectivelor din PIP. De exemplu, în loc de formularea vagă „să citească mai bine”, obiectivul devine „să citească un text de 40 de cuvinte, cu maximum 5 erori, în 2 minute”.

Progres prin pași mici (small steps): Filosofia soluțiilor consideră că schimbările majore se construiesc din pași mici, realiști și imediat aplicabili. Profilul funcțional integrează această viziune prin evaluarea progresului gradual și prin adaptarea obiectivelor la nivelul real de dezvoltare al elevului. Un pas mic, dar observabil (de exemplu, citirea corectă a trei propoziții scurte) poate motiva copilul și poate consolida sentimentul de competență.

Colaborarea și responsabilizarea copilului: În viziunea lui de Shazer și Berg, clientul (în cazul nostru, elevul) este expert în viața lui și partener activ în procesul schimbării. Aplicat la profilul funcțional, acest principiu presupune implicarea copilului în formularea obiectivelor și recunoașterea preferințelor și intereselor sale. De exemplu, un copil cu dislexie poate alege să lucreze pe texte despre animale, dacă acesta este domeniul care îl pasionează.

Orientarea spre viitor, nu spre trecut: SFBT caută să proiecteze un viitor mai bun și să construiască pașii necesari pentru a-l atinge. Profilul funcțional nu se concentrează pe istoria dificultăților, ci pe modul în care elevul poate progresa de acum înainte, cu suportul echipei educaționale și al familiei.

SFBT adaugă valoare bazei teoretice a PF. Mută accentul de pe diagnostic și deficit spre resurse și posibilități. Susține formularea obiectivelor educaționale în termeni clari, concreți, măsurabili. Favorizează implicarea activă a elevului, a familiei și a profesorilor în construirea soluțiilor și încurajează recunoașterea progresului mic.

---

Dimensiunile profilului funcțional

Profilul funcțional se construiește pe mai multe dimensiuni: cognitivă, emoțională, socială și fizică. În plan cognitiv, se urmărește modul în care copilul procesează informația, funcționarea memoriei de lucru, abilitățile de rezolvare a problemelor și nivelul de autonomie în învățare.

Aspectele emoționale includ reglarea afectivă, răspunsul la frustrare, motivația și stima de sine.

Dimensiunea socială se referă la capacitatea de a comunica, de a colabora, de a respecta reguli și de a se integra în grup.

În ceea ce privește sfera fizică și motorie, se pot nota aspecte precum motricitatea fină și grosieră, coordonarea și rezistența la efort.

Împreună, aceste dimensiuni oferă o imagine holistică a copilului, ajutând la identificarea zonelor unde intervenția este prioritară și unde există resurse pe care se poate construi progresul.

---

Procesul de elaborare al profilului funcțional

Crearea unui profil funcțional începe cu colectarea sistematică a datelor, care include observarea elevului în clasă, informații oferite de părinți și profesori, evaluări psihopedagogice, precum și medicale, atunci când este cazul. Observarea trebuie să fie detaliată și să surprindă comportamentele relevante pentru învățare, autonomie și interacțiune socială. Un exemplu elocvent este cazul unui copil cu dificultăți de atenție, care poate finaliza o sarcină simplă sub supraveghere, dar își pierde rapid concentrarea în activitățile independente sau în grupuri mari. Astfel de nuanțe sunt esențiale pentru a stabili tipul și intensitatea suportului necesar.

Un aspect central al profilului funcțional este flexibilitatea. Profilului funcțional trebuie actualizat periodic, în funcție de evoluția copilului și de modificările contextului educațional. Un elev care inițial manifesta dificultăți severe la citire poate, după implementarea unor strategii de suport individualizat și activități remediale, să își dezvolte fluența și să atingă nivelul de bază al cerințelor curriculare. Profilul funcțional va reflecta aceste schimbări, ajustând recomandările pentru intervențiile ulterioare.

Etapele de mai jos pot orienta elaborarea profilului la începutul anului școlar sau la preluarea unui elev nou, înainte de redactarea PIP-ului.

Etapa	Ce face profesorul de sprijin	Rezultatul
1. Consultarea documentelor existente	Citește certificatul de orientare școlară, raportul de evaluare, fișa psihopedagogică și, dacă există, PIP-ul anterior și evaluările din anul precedent.	Informațiile deja cunoscute și întrebările rămase deschise.
2. Observarea	Observă elevul la ora de sprijin și în clasă, la discipline diferite și în situații diferite: lucru frontal, lucru independent, lucru în grup, pauză.	Descrieri ale funcționării în context, cu diferențele dintre situații.
3. Discuția cu cadrele didactice	Discută cu învățătorul sau cu dirigintele și cu profesorii de la disciplinele relevante.	Informații despre participare, sarcini finalizate și adaptări deja încercate.
4. Discuția cu părinții	Discută despre rutina de acasă, interesele copilului, situațiile dificile și strategiile care funcționează în familie.	Informații despre funcționarea în afara școlii.
5. Discuția cu elevul	Află, potrivit vârstei, ce îi place, ce i se pare dificil și ce îl ajută.	Perspectiva elevului și temele lui de interes.
6. Redactarea	Ordonează informațiile pe cele patru dimensiuni, cu puncte tari, dificultăți și sprijinul care ajută.	Profilul funcțional.
7. Validarea	Discută profilul cu învățătorul sau cu dirigintele și cu părinții; îl completează sau îl corectează.	Un profil asumat de echipă.
8. Legătura cu PIP	Formulează nevoile și obiectivele pe baza profilului (secțiunea 4).	Obiectivele PIP.

Întrebări pentru discuții

Întrebările pot fi adaptate. Ultima întrebare din fiecare grup urmărește excepțiile, în sensul descris în secțiunea despre filosofia soluțiilor: situațiile în care dificultatea nu apare sau este mai redusă.

Cu cine	Întrebări
Părinții	„Ce face copilul bine acasă?” „În ce situații renunță sau se supără?” „Ce îl ajută să se liniștească?” „Cum lucrează la teme și ce sprijin primește?” „Când a reușit ceva dificil, ce a fost diferit în acea situație?”
Cadrele didactice	„În ce activități participă mai mult?” „Ce sarcini finalizează singur și ce sarcini rămân neterminate?” „Ce adaptări ați încercat și cu ce rezultat?” „Cum se înțelege cu colegii?” „În ce ore sau în ce momente ale zilei lucrează mai bine?”
Elevul	„Ce îți place să faci la școală?” „Ce ți se pare greu?” „Dacă 1 înseamnă «foarte greu» și 10 înseamnă «foarte ușor», unde ești acum la citire? Ce te-ar ajuta să urci un punct?” „Când reușești o sarcină grea, ce te ajută?”

Când se revizuiește profilul

Pe lângă actualizarea periodică, profilul se revizuiește la încheierea fiecărui ciclu PIP, la trecerea elevului într-un ciclu de învățământ nou, la schimbarea învățătorului sau a dirigintelui, după un raport de evaluare nou și atunci când se observă schimbări importante în funcționarea elevului. Versiunile anterioare se păstrează, datate, pentru ca evoluția elevului să poată fi comparată cu propriul punct de plecare.

---

Rolul profesorului de sprijin

Profesorul de sprijin are rolul de a observa, documenta și interpreta datele pentru a construi profilul funcțional. El devine un liant între copil, echipa didactică și părinți, asigurând că strategiile de sprijin sunt aplicate coerent și că obiectivele educaționale sunt realiste și adaptate fiecărui copil. Prin colaborarea continuă și ajustarea periodică a profilului, profesorul de sprijin poate preveni acumularea frustrării, poate stimula motivația și poate facilita integrarea socială și școlară.

---

Exemplu: profil funcțional – copil cu CES (dislexie, clasa a III-a)

Date generale

• Nume: A. M.
• Clasa: III
• Tulburare specifică de învățare: Dislexie (diagnostic confirmat)
• Alte informații relevante: nivel cognitiv în limite normale, limbaj expresiv bine dezvoltat, sprijin familial constant

1. Situația actuală

• Citire: citire lentă și sacadată, confuzii între litere asemănătoare (b-d, p-q), omiterea și inversarea silabelor.
• Scriere: greșeli frecvente de ortografie, scriere neuniformă ca ritm, omiteri de litere și silabe.
• Matematică: rezolvă corect exerciții orale, dar întâmpină dificultăți la citirea enunțurilor scrise.
• Alte discipline: reușește bine în activități bazate pe explicații orale sau materiale vizuale.
• Comportament și adaptare: relaționează pozitiv cu colegii, participă la activități de grup; motivația scade în fața sarcinilor de citire/scriere.

2. Puncte tari

• Capacitate bună de memorare pe termen scurt și înțelegere rapidă a explicațiilor orale.
• Exprimare orală fluentă și coerentă; vocabular bogat.
• Participă activ la discuții și activități practice.
• Autonomie personală bine dezvoltată; adaptare ușoară la rutina școlară.
• Interes crescut pentru activități vizuale, creative sau ludice (desen, construcții, jocuri de rol).

3. Nevoi educaționale speciale

• Suport pentru citire și scriere: materiale adaptate, citire ghidată, exerciții de ortografie structurate, timp suplimentar.
• Evaluare diferențiată: posibilitatea testelor orale, sarcini cu suport vizual sau auditiv.
• Intervenție specializată: ședințe de recuperare și programe individualizate pentru literație.
• Suport emoțional și motivațional: încurajări, feedback pozitiv, activități care valorizează punctele tari.
• Planificare individualizată: obiective clare și măsurabile, progres gradual, monitorizare regulată.

Acest format pune accentul pe descrierea funcționării reale a copilului (situația actuală), evidențiază resursele și punctele forte, și identifică nevoile educaționale speciale pentru planificarea PIP.

---

De la profilul funcțional la PIP

Am arătat că, în procedurile actuale, trecerea de la evaluare la PIP se face fără o etapă de legătură. Această etapă poate fi organizată în patru pași: observarea, interpretarea funcțională, nevoia educațională și obiectivul din PIP.

Logica are sprijin în literatura de specialitate. Hollenweger (2011) descrie o procedură bazată pe ICF – Clasificarea Internațională a Funcționării, Dizabilității și Sănătății (International Classification of Functioning, Disability and Health), elaborată de Organizația Mondială a Sănătății în 2001, care separă evaluarea de bază (funcționarea elevului) de evaluarea nevoilor (obiectivele individualizate și adaptările necesare). Autoarea arată că nevoile educaționale nu rezultă numai din categoria diagnostică, ci și din interacțiunea dintre elev și mediu. Separarea celor două evaluări corespunde, în linii mari, relației dintre profilul funcțional și PIP.

Pasul 1. Observarea elevului

Observarea descrie ce face elevul și în ce situație, fără etichete și fără concluzii despre cauze. O descriere de acest tip poate fi verificată de o altă persoană și poate fi comparată cu una ulterioară. O analiză a studiilor care folosesc ICF în școli arată că tipul de informații asociate codurilor ICF variază de la un studiu la altul (Maxwell et al., 2018), ceea ce susține utilitatea descrierilor explicite, nu doar a etichetelor.

În loc de	Mai util
„Este neatent.”	În sarcinile scrise de durată mai lungă, privirea se îndreaptă către alte obiecte din clasă; revine la sarcină după o reamintire verbală.
„Refuză să citească.”	Evită citirea cu voce tare în fața clasei; citește în șoaptă atunci când este singur cu profesorul.
„Este agitat.”	Se ridică de mai multe ori de pe scaun în timpul lucrului independent; stă mai mult la locul lui în activitățile cu material concret.
„Nu este motivat.”	Începe sarcina după ce este încurajat și o abandonează la prima greșeală; continuă dacă greșeala este corectată în particular.

Pasul 2. Interpretarea funcțională

Clasificarea ICF face distincția dintre capacitate, adică ceea ce poate face elevul într-un mediu standard (de exemplu, la ora individuală de sprijin), și performanță, adică ceea ce face efectiv în mediul obișnuit (de exemplu, în clasă) (WHO, 2001). O diferență între cele două poate indica faptul că mediul conține facilitatori sau bariere, iar intervenția se orientează atunci și către adaptarea condițiilor, nu numai către exersarea abilității.

În exemplul lui A. M., elevul rezolvă corect exercițiile orale, dar întâmpină dificultăți la problemele cu enunț scris. Diferența arată că bariera este citirea enunțului, nu raționamentul matematic, ceea ce schimbă tipul de sprijin: enunțul citit de adult la matematică și exersarea citirii la ora de sprijin.

Pasul 3. Nevoia educațională

Nevoia se formulează ca sprijin necesar pentru a realiza o activitate, nu ca deficit: „are nevoie de pași vizibili pentru a finaliza sarcina”, nu „nu reușește să organizeze sarcina”. Nevoile din exemplul lui A. M. sunt formulate în acest fel.

Pasul 4. Obiectivul din PIP

Obiectivul precizează situația, comportamentul urmărit, sprijinul oferit, criteriul și termenul: „În situația X, elevul va realiza Y, cu sprijinul Z, în măsura W, până la data D.” Criteriul se stabilește după evaluarea inițială, prin raportare la punctul de plecare al elevului, și poate avea forma numerică din exemplul prezentat la secțiunea despre filosofia soluțiilor. Obiectivul se verifică la sfârșitul ciclului PIP, în aceleași condiții ca la evaluarea inițială.

---

Concluzii

Profilul funcțional este un instrument esențial pentru educația incluzivă, oferind o perspectivă integrată asupra abilităților, nevoilor și potențialului fiecărui copil cu CES. În România, pe lângă un cadru legal cu privire la PF, este nevoie și de o formare specifică, resurse și o cultură educațională orientată spre soluții și incluziune reală.

Utilizarea consecventă a profilului funcțional permite planificarea intervențiilor personalizate, crește eficiența sprijinului educațional și contribuie la dezvoltarea armonioasă a copilului, transformând provocările educaționale în oportunități de progres și incluziune.

---

Cadrul de referință bibliografic

Adler, A. (1930/2013). The Science of Living. London: Routledge. (ideea de compensare psihologică).

Ariel Kalil, „Behavioral Insights and Parenting Lab” de la Universitatea din Chicago (ideea de depășire a obstacolelor prin recunoașterea unor talente ascunse)

Bruner, J. (1996). The Culture of Education. Cambridge, MA: Harvard University Press.

Chappuis, J. (2014). Seven Strategies of Assessment for Learning. Upper Saddle River, NJ: Pearson.

Deci, E. L., & Ryan, R. M. (1985). Intrinsic Motivation and Self-Determination in Human Behavior. New York: Springer.

Marit Uthus, Ane Qvortrup (2024), Lessons learned from Norway: a values-based formulation of inclusive education, European Journal of Special Needs Education

Robert W. Rieber, Aaron S. Carton (1999), The Collected Works of L. S. Vygotsky, New York: Springer

Rose, D. H., & Meyer, A. (2002). Teaching Every Student in the Digital Age: Universal Design for Learning. Alexandria, VA: ASCD.

Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2017). Self-Determination Theory: Basic Psychological Needs in Motivation, Development, and Wellness. New York: Guilford Press.

Steve de Shazer, Yvonne M. Dolan, Harry Korman, Terry Trepper, Eric McCollum, Insoo Kim Berg (2021), More Than Miracles, The State of the Art of Solution-Focused Brief Therapy, New York: Routledge

Thomas Armstrong (2016), The Power of the Adolescent Brain: Strategies for Teaching Middle and High School Students, ASCD

Traian Vrăjmaș (2001), Învățământul integrat si/sau incluziv pentru copiii cu cerințe educative speciale, București: Aramis 

UNESCO (1994). The Salamanca Statement and Framework for Action on Special Needs Education. Paris: UNESCO.

Vygotsky, L. S. (1978). Mind in Society: The Development of Higher Psychological Processes. Cambridge, MA: Harvard University Press.

World Health Organization (2001). International Classification of Functioning, Disability and Health (ICF). Geneva: WHO.

---